”Stresul este asemeni unui condiment: prea puţin face mâncarea neinteresantă,  prea mult te poate sufoca.”  Donald Tubesing

Stresul a devenit, în ultimul timp, un fenomen tot mai răspândit. Acest termen este unul dintre cei mai populari şi a devenit o sursă de îngrijorare, având un impact negativ asupra randamentului persoanei în cauză. Stresul în muncă este cauza a peste un sfert din totalul concediilor medicale a căror durată reprezintă cel puţin două săptămâni de absenţe de la locul de muncă. Stresul în muncă poate fi cauzat de riscuri psihosociale cum sunt proiectarea activităţilor, organizarea muncii, management (solicitări profesionale deosebite şi posibilităţi reduse de control asupra propriei activităţi sau probleme cum ar fi violenţa şi hărţuirea la locul de muncă). Unele riscuri fizice, cum sunt zgomotul şi temperatura din mediul de muncă pot, de asemenea, să cauzeze stresul în muncă.

 

Ca şi modalitate esenţială a existenţei umane la care nu se poate renunţa, activitatea profesională generează în societatea contemporană, cele mai multe situaţii stresante. Stresul este privit ca un răspuns la o situaţie în care indivizii sunt incapabili să îndeplinească cerinţele care li se solicită.

Stresul ocupaţional nu trebuie privit în mod simplist - a fi sub presiune la locul de muncă, el trebuie analizat ca un factor ce influenţează întreaga viaţă şi trebuie privit din mai multe perspective: încărcarea muncii, relaţiile la locul de muncă, structura şi climatul organizaţional, ambiguitatea de rol şi conflictul de rol, oportunităţi pentru dezvoltarea carierei, relaţia muncă-familie. Atunci când se face referire la stresul care afectează viaţa profesională, termenul consacrat este cel de stres occupaţional sau organizaţional. Stresul ocupational/ organizaţional are influenţe atât pe plan psihologic cât şi sociologic şi fiziologic iar în definirea lui există mai multe accepţiuni, astfel:

-          stimul sau variabilă independentă care acţionează asupra individului;

-          acea caracteristică a mediului sau a organizaţiei care ameninţă angajatul;

-          răspuns sau efect asupra individului – stresul ocupaţional este un răspuns nespecific al organismului la orice stimul;

-          interacţiune stimul – răspuns (cauză – efect) - stresul ocupaţional se referă la o situaţie în care stresorii interacţionează cu angajaţii pentru a-i schimba, astfel încât persoana nu mai funcţionează normal, optim;

-          tranzacţie – ca urmare a diferenţelor existente între indivizi la nivelele percepţiei şi răspunsurilor, stresul ocupaţional este rezultatul negocierii dintre cerinţele (presiunile mediului) şi ierarhizarea scopurilor individuale;

-          adaptare – stresul ocupaţional reprezintă, efortul la nivel cognitiv, fiziologic, conceptual de a reduce, elimina, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care exced resursele reale sau imaginare ale angajatului.

Factori de stres

           Factorii de stres se întâlnesc atât în viaţa de zi cu zi a individului, cât şi în mediul său psihologic. În general, sursele de stres pot fi împărţite în trei grupe principale:

- Factori externi pot fi, de exemplu, conflictele armate, instabilitatea economică şi politică în societate, inflaţia, creşterea şomajului.

 - Factori ce depind de întreprindere, reprezintă un grup foarte mare, care la rândul său poate fi împărţit în următoarele subgrupe:

·         Natura activităţii (complexitatea sarcinilor, independenţa în muncă, responsabilitatea, condiţiile de muncă: gradul de pericol în efectuarea lucrărilor, zgomotul, lumina, etc.);

·         Distribuirea incorectă a sarcinilor;

·         Relaţiile în echipă (lipsa de sprijin, probleme de comunicare);

·         Structura organizatorică;

·         Stilul de management (metode de presiune nejustificată şi ameninţări, însoţită de un sentiment de anxietate, teamă, depresie).

 - Factorii care depind de angajat sunt problemele personale, precum şi calităţile şi trăsăturile specifice acestuia.

Printre factorii de risc care pot constitui surse de stres în muncă se recomandă a se urmări, cu deosebire, următorii:

- Atmosfera (sau cultura organizaţională) de la locul de muncă şi modul  în care este privit stresul în respectivul mediu.

- Cerinţele la care sunt supuşi angajaţii, respectiv dacă au prea mult sau prea puţin de lucru

- Controlul, adică gradul de influenţă pe care îl au salariaţii în privinţa modului în care îşi desfăşoară activitatea.

- Relaţiile sociale de la locul de muncă, inclusiv în ce priveşte existenţa sau inexistenţa hărţuirii morale.

- Schimbarea, respectiv cât de multe informaţii primesc salariaţii în privinţa schimbărilor şi dacă acestea apar ca fiind bine gândite şi planificate.

- Rolul în colectivul de muncă, în sensul că sunt clare atribuţiile postului pe care-l ocupă salariatul respectiv

- Sprijinul din partea colegilor şi a conducerii pentru integrare în muncă.

- Formarea profesională pentru a le oferi tuturor salariaţilor calificarea necesară executării sarcinilor.

Surse de tensiune la locul de muncă

Aproape orice poate fi o sursă de tensiune, pentru cineva anume, la un moment dat, iar indivizii percep în mod diferit sursele potenţiale de presiune. Cei care spun că se află, pentru moment , sub o presiune teribilă la locul de muncă, înteleg prin asta, de obicei, că au prea mult de lucru. Dar aceasta este doar una din posibilităţi. Profesorii au de lucru şi pentru acasă, nu primesc îndrumare şi sprijin suficient din partea superiorilor, sunt subapreciaţi de multe ori de elevi și părinți, sunt obligaţi să-şi asume riscuri, uneori, nejustificate; moralul şi climatul de la locul de muncă nu sunt chiar favorabile desfăşurării activităţii de lucru.

Deşi există deosebiri în felul cum oamenii reacţionează la sursele de tensiune şi la efectele stresului, în general cu toţii încercăm, întru-un fel sau altul, conştient sau subconştient, să facem faţă acestor dificultăţi.

De ce este atât de importantă gestionarea stresului și a riscurilor psihosociale?

Deși numeroși factori contribuie la sănătatea mintală și a stării de bine la locul de muncă, există dovezi potrivit cărora mediul de lucru are o contribuție semnificativă. Într-un mediu psihosocial adecvat, activitatea poate fi benefică pentru sănătatea oamenilor, asigurându-le o structură în viață și oferindu-le un sentiment mai profund al incluziunii sociale, al identității și al statutului, oportunități de dezvoltare și mai multă încredere. Dimpotrivă, un climat psihosocial neadecvat la locul de muncă poate avea efecte negative importante asupra sănătății acestora.

Pentru individ, efectele negative ale riscurilor psihosociale gestionate necorespunzător includ stresul la locul de muncă, sănătatea mintală precară, surmenajul, dificultatea de concentrare și apariția erorilor frecvente, problemele personale, abuzul de medicamente și alcool și sănătatea fizică precară. Există multă confuzie și sensibilitate în legătură cu riscurile psihosociale la locul de muncă și persistă încă un stigmat în privința sănătății mintale.

Managementul stresului se refera la ameliorarea stresului, cu scopul imbuntatatirii functionarii zilnice. Managementul stresului a fost dezvoltat pornind de la premiza ca stresul nu este un raspuns direct la agentul stresor, ci mai degraba la resursele si abilitatile persoanei de a media raspunsul la agentul stresor. Este necesar sa identificam inainte de toate care sunt factorii centrali in controlul stresului pentru persoana respectiva. Stresul poate fi redus schimband perceptia persoanei asupra agentului stresor. Tehnicile de management al stresului difera functie de paradigma teoretica, dar in general includ: trainingul autogen, terapia cognitiva, rezolutia conflictului, exercitiul fizic, gasirea unui hobby, expresia artistica, tehnici de respiratie, tehnici de relaxar,  managementul timpulu, ascultarea muzicii. Neajutorarea învăţată este situaţia în care o persoană a învăţat să se comporte neajutorat, chiar dacă are posibilitatea de a se ajuta pe sine pentru a evita circumstanţele neplăcute sau dăunătoare la care a fost supusă. Respectiv persoana are impresia că nu poate controla rezultatul unei situaţii. Neajutorarea învăţată este de asemenea o problemă motivaţională: persoana care nu a reuşit în trecut să îndeplinească o sarcină ajunge la concluzia eronată că nu îşi poate îmbunătăţi performanţele. Neajutorarea învăţată poate fi folosită ca şi scuză.

Educarea elevilor este legată intim de managementul stresului şi eustresului din timpul orelor de curs. Marile probleme legate de motivarea elevilor spre învăţătură sunt condiţionate de variabilele: plictiseala, tensiune psihică negativă, monotonia informaţiei, irelevanţa sau neaplicabilitatea informaţiei primite, competiţia artificială cu un singur învingător la final, mediul impropriu de învăţare, lipsa unui traseu de carieră identificabil, lipsa unui sistem de atractori pe pasiunea cunoaşterii pentru elevi, inexistenţa unor trasee compensatorii ce pot acorda o adoua şansă etc.

O bună cunoaştere de sine (şi implicit a surselor de stres care ne afectează la nivel corporal sau psihic), urmată de o acceptare de sine reprezintă un ingredient de luat în seamă în creşterea capacității de adaptare în situații dificile. În aceste condiții stresul va înceta să mai fie o sursă de amenințare, anxietate, neajutorare şi lipsă de speranță. Va fi o experiență care poate fi controlată şi mai mult decât atât, o experiență care va contribui la creşterea personală, prin descoperirea celor mai bune strategii de „supraviețuire” în contextul adversităților. Atiudinea activă (născută din încrederea în sine şi sentimentul eficienței personale) este definitorie pentru pentru cei care reuşesc să învingă stresul, menținându-şi sănătatea fizică şi mentală.

Cei care au o atitudine evitantă, îşi vor activa mai greu şi bineînțeles, insuficient, resursele interne pentru a face față stresului. Cu alte cuvinte stresul este o experiență eminamente subiectivă, percepută de fiecare în mod diferit, în funcție de o serie întreagă de factori, cum ar fi: încrederea în sine, gândirea pozitivă, optimismul, stilul explicativ, reziliența psihică, atitudinea în fața eşecului, nevoia de autoactualizare.    

Stresul nu este în mod necesar ceva negativ. Confruntarea cu factorii stresori oferă posibilitatea dezvoltării unor mecanisme psihice adaptative (denumite strategii de coping), care evident vor fi foarte utile în întâlnirile ulterioare cu diverse situații provocatoare, stresante.  Cu alte cuvinte stresul poate duce la dezvoltare personală sau dimpotrivă, pe fondul izolării sociale, temperamentului dificil, rețelei sociale scăzute, disponibilităților reduse pentru a coopera cu ceilalți, la transformări negative, care se vor manifesta la nivel mental, emoțional, comportamental sau relațional.

BIBLIOGRAFIE

1. Galina Craveţ, Managementul stresului: cauzalităţi şi interdependenţe

2.Managementul stresului- Ghid de campanie. Gestionarea stresului și a riscurilor psihosociale la locul de muncă