O misiune este utilă din mai multe puncte de vedere, dar în primul rând este un instrument prin care ești încurajat să reflectezi serios asupra a ceea ce ești, cine ești și asupra a ceea ce faci. Pe măsură ce vei progresa vei observa că vei urma multe căi secundare, te vei abate de la calea ta, vei gră bi lucrurile artificial și chiar vei avea momente de nesiguranță în legătură cu ce sau cine vrei să devii. O misiune bine formulată devine utilă în momentul în care „drumul pe care eşti” pentru atingerea scopului devine confuz, la care poți să apelezi ca o referință scrisă pentru a-ți regăsi „calea”.

Ca formulare, misiunea este foarte fluidă. Pe măsură ce îți continui viaţa unele din ideile inițiale din cadrul misiunii vor rămâne aceleași pe când altele vor fi schimbate. În acest scop, misiunea reprezintă un document maleabil pe care îl scrii azi și va continua să te reprezinte.

 

Misiunea ar trebui să răspundă la întrebarea: ”Cum se îndeplinește viziunea atunci când se utilizează resursele existente?”. Declarația misiunii ar trebui să indice modul în care dorești să fii văzut de ceilalți. O misiune puternică ar trebui: să fie orientată spre utilizatori; să fie realistă și realizabilă; să fie motivantă; să fie specifică; să fie flexibilă; să fie clară.

Între gand si realitate exista o legatura super reala, solida si palpabila. Cum gandesti iti afecteaza sistemul de convingeri,  acesta iti afecteaza felul cum te porti si interactionezi cu lumea iar asta iti afecteaza rezultatele pe care le ai. Asadar gandul e strans legat de rezultatele tale in viata reala. Asta se poate observa si de o persoana cu bun simt care nu stie nimic despre dezvoltarea personala.

Atingerea succesului, indiferent ce inseamna asta pentru fiecare dintre noi, nu este un accident. Este un rezultat intentionat pe care il atingem dupa ce ne hotaram sa ne urmam viziunea cu pasiune, stabilim scopuri si pasi prin care sa atingem visul si viziunea si ne antrenam abilitatile pentru a fi eficienti si productivi.

Misiunea și viziunea personală, în domenii precum psihologia sau coaching-ul, sunt două dintre piesele fundamentale pentru obținerea unei vieți bune. În timp ce majoritatea oamenilor se concentrează pe satisfacția pe termen scurt, cei care își dezvoltă misiunea și viziunea personală ating adesea un grad mai mare de fericire.

O misiune personală este o declarație despre felul de oameni pe care vrem să devenim. Spre deosebire de un scop, care este responsabil doar de definirea unui obiectiv specific pe care sperăm să îl realizăm, misiunea are de-a face cu valorile noastre și cu tot ce considerăm a fi important.

Pe de altă parte, misiunea este ceva ce nu poate fi realizat niciodată. Este o direcție pe care o oferim vieții noastre, un obiectiv care vă va duce toată viața pentru a obține. Este important să nu ajungeți la starea dorită, ci să utilizați misiunea ca o busolă pentru a lua decizii importante de zi cu zi. Spre deosebire de scopuri, misiunea personală nu trebuie să se schimbe în timp: ar trebui să fie ceva despre care ești 100% convins și ceea ce vrei să-ți dedici toată viața. Prin urmare, găsirea misiunii personale va fi un proces care vă va costa ceva timp, dar vă va oferi tot felul de recompense.

Printr-o educaţie de calitate, trebuie să asigurăm succesul copiilor, la şcoală şi în viaţă. Școala se vrea a fi un loc prietenos, în care toţi copiii să beneficieze de programe educaţionale îmbunătăţite continuu, dezvoltarea personalităţii elevilor în spiritul cetăţeniei europene, în vederea integrării socio-profesionale prin promovarea umanismului, dăruirii, egalităţii şanselor, toleranţei şi respectului reciproc. Profesorii vor acţiona pentru construirea cunoştinţelor şi dezvoltarea competenţelor prevăzute de programele şcolare, care să le permită elevilor adaptarea eficientă în şcolaritatea următoare şi în societatea aflată în plină schimbare, dar şi pentru dobândirea normelor, atitudinilor şi valorilor fundamentale care îi vor călăuzi în viaţă.

Demersul educaţional al şcolii va promova egalitatea şanselor, responsabilizarea părinţilor pentru educaţie, pregătirea şcolară şi evoluţia elevilor, dar şi dezvoltarea interacţiunii cu comunitatea locală, prin valori cheie ca: inovaţie, cooperare, eficienţă, flexibilitate, răspundere publică.

Misiunea unei organizaţii reprezintă raţiunea de a fi şi de a crea valoare pentru societate. Misiunea sintetizează legea existenţială a organizaţiei şi explicitează viziunea ei. Misiunea determină evoluţia organizaţiei în sensul transformării viziunii în realitate. În timp ce viziunea exprimă o stare ideală posibilă, misiunea exprimă o evoluţie programatică spreaceastă stare. Viziunea se concentrează pe imaginea internă a organizaţiei şi pe aspiraţiile managementului de vârf, în timp ce misiunea se concentrează pe imaginea exernă a organizaţiei şi pe determinanţii sau factorii decizionali ai managementului. Pe scurt, misiunea unei organizaţii comunică ce este organizaţia respectivă şi ce vrea ea să facă pentru această societate. O bună formulare a misiunii unei organizaţii trebuie să conţină trei elemente importante: o exprimare generală a viziunii, o indicare a valorilor fundamentale pe care şi le asumă managementul de vârf al organizaţiei, o articulare a obiectivelor fundamentale sau strategice ale organizaţiei.

Descoperirea misiunii și a viziunii personale poate fi foarte utilă pentru a clarifica exact ceea ce doriți să realizați în viața dvs. și cum puteți ajunge acolo.

O misiune și o viziune exprimate în termeni fără acoperire nu pot decât să conducă la pierderea credibilităţii şi, pe termen lung, la un declin al organizaţiei, care nu este capabilă să se ridice la nivelul misiunii și viziunii asumate. De aici decurge şi dificultatea formulării clare şi convingătoare a misiunii și viziunii. Reflectând esenţa existenţială a unei organizaţii, misinea și viziunea ei sunt stabile în timp, constituind un sistem referenţial  pentru întreaga activitate a organizaţiei respective.

Există mai multe instrumente pentru a vă găsi misiunea personală, dar cel mai puternic este să puneți întrebările corecte. Anthony Robbins, unul dintre cei mai buni antrenori ai lumii, vede calitatea vieții noastre dependentă de întrebările pe care le punem noi înșine. Acest lucru este valabil mai ales în cazul găsirii unei misiuni, prin întrebări de genul:

- Dacă știți că orice veți face, veți avea acceptarea întregii lumi, la ce vă veți dedica viața?

- Dacă știați că nu puteți eșua, ce doriți să obțineți?

- Ce ai face dacă banii și timpul nu ar fi o problemă?

- În ce mod puteți influența lumea sau viața proprie într-un mod pozitiv?

Aceste întrebări, împreună cu o reflecție profundă și cunoaștere de sine, vă vor ajuta să descoperiți care este misiunea dvs. personală.

Cea mai bună modalitate de a vă descoperi misiunea personală este să vă întrebați ce ar fi o zi perfectă pentru dumneavoastră. Acest exercițiu vă va permite să descoperiți ce s-ar întâmpla în viața dvs. odată ce ați atins toate obiectivele dvs. și veți clarifica rezultatul final pe care doriți să-l realizați cu eforturile dumneavoastră.

Misiunea şcolii trebuie să reprezinte imaginea de perspectivă a învăţământului românesc, şi poate fi sintetizată prin opţiunea pentru modernitate, performanţă şi progres, realizate pe seama perseverenţei şi competenţei. Pornind de la postulatul că menirea dascălului, a şcolii în general, nu este aceea de a oferi răspunsuri la toate întrebările pe care şi le pun elevii, ci de a-i pregăti pentru a găsi singuri răspunsuri şi explicaţii – adică de a-i educa – putem spune că misiunea şcolii este să ofere fiecărui copil şansa dezvoltării sale, social şi profesional, astfel încât, în momentul absolvirii, fiecare să aibă cele mai bune rezultate de care este capabil, să fie pregătit pentru o treaptă superioară de educaţie şi să fie un bun cetăţean. Şcoala va avea uşile deschise pentru toţi acei care au nevoie de educaţie, asigurând apropierea intre oameni, cunoaşterea şi acceptarea reciprocă în vederea unei convieţuiri armonioase Unitatea şcolară va fi locul în care grija şi încrederea sunt mai presus de restricţii şi ameninţări şi unde fiecare persoană, indiferent de etnie este întrebată, ajutată să trăiască cu astfel de idealuri şi valori precum bunătatea, corectitudinea şi responsabilitatea;  Şcoala ca şi comunitate caută să satisfacă nevoia fiecărui elev de a se simţi competent, legat de alţii şi autonom;  un loc în care elevii trebuie să se simtă ca acasă.