Modelul sferelor de influenţă suprapuse - Joyce Epstein

Modelul parteneriatului SFC, dezvoltat de Joyce Epstein (1995) pare a fi „cel mai proeminent şi complet din literatură, iar multe dintre studiile analizate se raportează la acest model. Teoria sferelor de influenţă suprapuse afirmă că elevii învaţă mai mult atunci când părinţii, educatorii şi alte persoane din comunitate împărtăşesc scopurile şi responsabilităţile pentru învăţarea elevilor şi lucrează împreună, nu individual.

Ariile care se suprapun sunt familia, şcoala şi comunitatea. În cadrul zonelor de “suprapunere” au fost identificate următoarele tipuri de implicare: parentingul, comunicarea, voluntariatul, învăţarea acasă, luarea deciziilor şi colaborarea cu comunitatea.

 

Modelul Hoover-Dempsey şi Sandler

Acesta  ilustrează  procesul  implicării  parentale  din perspectiva  teoretică  mai  largă  a  teoriei  învăţării  sociale. Comportamentul  uman  este  privit  ca parte a unui sistem de relaţii bilaterale între factorii personali şi factorii de mediu, subliniind contribuţia  pe care cultura şi alte variabile legate  de contextul  de  viaţă  o  au,  ca elemente fundamentale pentru motivaţia în implicarea  părinţilor şi  tutorilor.

Definiţia parteneriatului – Bryan

Parteneriatul şcoală – familie - comunitate este văzut ca un tip de „relaţie prin intermediul căreia personalul şcolii realizează un parteneriat cu familia şi alţi membri ai comunităţii pentru a-i ajuta  pe  copii  să  aibă  succes  la  şcoală” .

Modelul reţelelor tematice - Attride-Stirling

Conform acestui model, implicarea parentală este compusă din  trei  elemente : interacţiunea  cu  copilul,  disponibilitatea  şi  responsabilitatea pentru  copil.  Elementele  majore  de  implicare  parentală  sunt: importanţa  de  a  fi  un  model  pozitiv;  implicarea  împreună  cu copiii  în  activităţi  în  aer  liber,  educaţia  ca  un  mijloc  pentru dezvoltarea copiilor din punct de vedere socio-economic, natura evolutivă  a rolurilor  construite  social  prin  implicarea taţilor  în Taiwan.  A  fi  tată  presupune  negocierea  rolului  cu  structurile familiei, iar rolurile pot fi conturate de o serie întreagă de factori

socio-culturali. Conceptul de tată în diferite culturi s-a schimbat în  decursul timpului  odată cu  schimbările  ideologice,  modelate de  contextul  cultural. 

Pe  lângă  factorii  economici,  alţi  factori contextuali,  precum:  familia,  comunitatea,  cultura,  istoria contribuie la conturarea rolului de tată.

Modelul Matsagouras

Matsagouras  a  descris  în  anul  2005  patru  tipuri  de colaborare  părinţi-  profesori  pentru  a  explica  rolurile  pe  care trebuie să le îndeplinească aceştia: centrare pe şcoală, colaborare, negociere, centrare pe familie. În timp  ce  valoarea  parteneriatului  şcoală  -  familie  este  general acceptată,  acesta  nu  poate  fi  întotdeauna  implementat  cu uşurinţă  şi  eficienţă.  Aceasta  se  datorează  diferenţelor  de percepţie despre context şi conţinut între participanţi,  lipsei  unei  definiţii mai clare  în literatură a  ceea ce înseamnă  implicarea părinţilor ,  lipsei  unor  relaţii  echivalente  între  părinţi  şi  profesori sau  barierelor  legate  de  implicarea  părinţilor,  precum lipsa  de  timp  a  acestora.

Lipsa  cunoştinţelor  şi abilităţilor  pentru  a realiza  astfel  de  colaborări  de  succes  reprezintă  o  barieră importantă.  Pe  de  o  parte,  părinţii  au  nevoie  de  ghidare  din partea  profesorilor  pentru  dezvoltarea  copiilor  lor.  Pe  de  altă parte,  profesorii solicită  cooperarea  părinţilor,  în  condiţiile  în  care  nu  au abilităţile  necesare  pentru  a  sprijini  efectiv  această  implicare. . De aceea, a apărut necesitatea ca formatorii viitorilor  profesori  să  îi  “echipeze”  pe  aceştia  cu  abilităţi  şi strategii  pentru  a  dezvolta  o  comunicare  eficientă  cu  părinţii. Înainte  de  a  crea  programe  de  formare  pentru  profesori,  e important  să  fie explorate  percepţiile  părinţilor  şi  profesorilor despre rolurile, conţinutul şi contextul colaborării dintre aceştia.

Şcolile au nevoie de metodologii care să asigure un cadru în care să se dezvolte relaţiile şcoală - familie, astfel încât să se ţină cont de  nevoile  copiilor,  părinţilor,  profesorilor  şi  să  crească participarea  părinţilor  la  activităţile  şcolare. 

Modelul funcţional Bryan şi Holcomb McCoy

Pornind de la funcţiile specifice ale parteneriatului şcoală - familie  -  comunitate,  identificate  în  literatura  de  specialitate, Bryan şi Holcomb McCoy (2004) propun un model multinivelar, care conţine nouă tipuri de rezultate colaborative. Acestea sunt: programe  de  mentorat,  centre  pentru  părinţi,  programe  de voluntariat, oportunităţi de asistenţă la clasă, programe de vizite la  domiciliu, programe  de educaţie  pentru părinţi,  parteneriate din  domeniul  afacerilor,  management  şcolar  şi  programe  de tutorat. 

Modelul  dezvoltării  de  alianţe  la  nivel  comunitar  - Ferguson 

Fiecare  stadiu  de  dezvoltare  a  parteneriatului  conţine  o sarcină sau  tensiune  centrală.  Pe  parcursul  rezolvării  acestor aspecte,  persoanele  pot  merge  la  nivelul  următor  în  cadrul dezvoltării.  Eşecul  în  negocierea  unei  provocări  anume  poate însemna lipsa  dezvoltării şi  eşecul unei iniţiative  de colaborare .  Există  cinci  tipuri  de tensiuni ale relaţiilor  parteneriale specifice:

-          încredere şi interes versus neîncredere şi dezinteres;

-          compromis versus conflict sau ieşire; 

-          asumarea  angajamentului  versus  ambivalenţă;

-          întreprinzător versus descurajare şi tranziţie versus stagnare.

În fiecare  stadiu,  consilierul  poate  urma  paşii  „reciprocităţii culturale”,  care  presupune  un  proces  de  autoconştientizare  şi sensibilizare  în legătură  cu  alte persoane.  Paşii  includ:

 - identificarea  valorilor  şi  a presupunerilor fiecăruia  dintre cei implicaţi  asupra unui  aspect anume; 

- verificarea  valorilor  şi  importanţei  acestora  pentru fiecare  dintre  parteneri  şi  pentru  parteneriat; 

- respectarea  şi verbalizarea  diferenţelor  culturale  identificate  anterior;

- discutarea  şi  stabilirea  unor  modalităţi  de  adaptare  a interpretărilor  sau  recomandărilor  generate  de  colaboratori pentru atingerea obiectivului.

O  parte  din  studiile  descrise abordează  tema parteneriatului fără să  indice în  mod explicit  un  model teoretic. Rolul actorilor implicaţi este o problemă abordată în aproximativ jumătate  din  articolele  studiate.  Se  consideră  că  dezvoltarea armonioasă a unui copil nu este numai preocuparea părinţilor, ci şi  a  societăţii  în  ansamblu,  prevăzută  în  sistemele  legislativ, financiar şi de protecţie  socială. Instituţionalizarea educaţională a  copiilor în  ţările nordice  este clar  reglementată,  responsabili pentru  educaţia copiilor  fiind  deopotrivă  familia  şi  statul. Graniţele între şcoală şi familie sunt tot mai neclare, iar şcolile au fost nevoite să îşi redefinească obligaţiile şi să delege mai multe responsabilităţi familiei. Parteneriatul  familie - şcoală  este dorit și înţeles aproape de la sine în dezbaterea publică şi în cercetare. În  practică,  însă  nu  sunt  întotdeauna  atât  de  clare responsabilităţile fiecărui actor.

Există  o serie  de  studii,  axate pe  dacă  şi cum  implicarea familiei  influenţează  succesul  elevilor  în  şcoală.  Rezultatele sugerează  că  implicarea  familiei  contribuie  la  îmbunătăţirea rezultatelor, frecvenţei şcolare  şi o mai  mare responsabilitate a elevilor pentru  munca legată de  şcoală.  Implicaţiile acestor  rezultate  pentru  şcoli  ţin  de  faptul  că,  dacă  acestea doresc să dezvolte parteneriatul cu părinţii şi să îmbunătăţească succesul elevilor,  atunci trebuie  să regândească  rolul familiei  şi implicării  comunitare.  Şcolile trebuie  să  planifice  programe  de parteneriat care să stabilească legătura dintre familie şi şcoală în cadrul  activităţilor care  încurajează succesul  elevilor.

În viata de familie se desfasoara o mare diversitate de activitati prin care se satisfac nevoile specifice individului si familiei totodata:

-          nevoile fiziologice: de hrana, igiena, sanatate;

-          nevoi de siguranta: securitate, stabilitate, protectie, asigurarea unor structuri (locuire, îmbracaminte);

-          nevoi de dragoste si apartenenta: acceptare, daruire si primire a iubirii;

-          nevoi de stima: respect fata de sine, respect fata de altii;

-          nevoi de actualizare de sine: împlinire personala, îmbogatirea propriului potential.

Pentru îndeplinirea acestor nevoi, pe lânga utilizarea resurselor în comun, se realizează în comun o serie de activitati, dintre care unele sunt absolut necesare, sunt activitati primare, activitati de baza în viata si în gospodaria unei familii. Alte activitati îndeplinesc nevoi superioare de ordin cultural, spiritual. Prin desfasurarea acestora în comun se realizeaza integrarea culturala în comunitatea umana, spirituala, de baza, în familie, se capata identitatea culturala si demnitatea culturala. Chiar si atunci când familia este captata de mass- media, când realizeaza un consum cultural pasiv si de calitate inferioara, când se abandoneaza în fata televizorului ore întregi, daca alegerea canalelor si a emisiunilor TV se produce cu acordul familiei întregi, atunci viata familiei functioneaza. Atunci când se vizioneaza emisiuni preferate de parinti si copii, când acestea au o calitate culturala si sunt asteptate, comentate împreuna, dau satisfactii fiecaruia, atunci caminul familiei are o viata culturala chiar daca este redusa la consum mediatic. Participarea la evenimente culturale, vizionarea de spectacole, frecventarea unor biblioteci, vizitarea muzeelor si cu atât mai mult practicarea unor activitati artistice sau sustinerea de catre familie a acestora, prin alocarea resurselor materiale necesare reprezinta modalitati importante prin care parintii realizeaza insertia culturala de baza si o educatie informala de calitate. Practicarea sporturilor, a jocurile distractive comune, organizarea excursiilor, vizitarea prietenilor si a rudelor sunt alte modalitati active prin care copiii deprind regulile, îsi verifica si dezvolta abilitatile cele mai diverse, inclusiv cele morale, civice.

Participarea la anumite activități în familie educă, socializează copiii în spiritul cooperării, al unor responsabilități concrete, ale căror efecte sunt vizibile și pentru cei apropiati, realizează pe ansamblu unitatea familiei, echilibrul dintre pretentii si obligatii. Responsabilitatile pe care si le asuma în mod personal copiii, atributiile, contributiile proprii si retributiile care decurg din acestea sunt legate de activitatile prin care ei îsi aduc aportul mai direct si controlabil la viata de familie. Astfel se realizeaza si autoeducarea copiilor în familie

Copiii, si mai cu seama tinerii, au nevoie de sarcini, responsabilitati, reguli de comportament si de actiune, pe care nu le pot asimila fara participarea activa la viata de familie. Cercetarile concrete si abordarile teoretice cu privire la educatie si familie conchid ca învatarea directa si cu efecte permanente, se realizeaza în principal în familie. Educatia din si pentru viata de familie depinde de experientele pe care copiii le au zilnic. Îndeplinirea unor sarcini în viata de familie implica respectarea mai multor feluri de reguli pe care copiii si le asuma si le respecta. Aceste reguli sunt implicite în desfasurarea activitatilor si conduc la asimilarea ordinii în relatii, activitati, în utilizarea mediului si în raportarea la sine, la activitatea proprie. Gradul de încredere fata de sine si prestigiul în raport cu ceilalti cresc atunci când copiii îsi asuma si îndeplinesc mai multe sarcini. De aceea consideram ca elevii resimt aceasta situatie si de aceea, în mod firesc, dau mai multe variante de raspuns privitor la sarcinile lor în familie.

Aparenta renuntare a familiei la implicarea în viata scolara a copiilor repune în discutie mizele familiale ale scolaritatii: mizele instrumentale - se refera la preocuparea parintilor pentru viitorul economic al copiilor, pentru un loc de munca al lor; mizele statutare - se refera la rolul scolii în alocarea statutelor sociale, reusita scolara aparând ca o conditie a reusitei sociale; mizele afective - se refera la faptul ca, într-o societate în care raporturile parinti-copii capata o tot mai mare încarcatura afectiva, scoala începe sa vizeze obiective pe dimensiunea afectiva iar familia face din personalizarea activitatii scolare un deziderat; mizele culturale - se refera la faptul ca diferite grupuri sociale (familiale) se mobilizeaza pentru sustinerea unor idealuri culturale, iar scoala apare ca un câmp privilegiat sub acest aspect.

Aparitia unor asemenea mize familiale ale scolaritatii duce la o implicare a parintilor în activitatea scolara a copiilor si la multiplicarea inter-actiunilor între membrii familiei si reprezentantii scolii, pe doua dimensiuni principale: dimensiunea relatiei parinte-copil - vizând controlul frecventei, al rezultatelor scolare, al temelor, ajutorul acordat în rezolvarea temelor si suportul moral si material al activitatilor scolare ale copilului; dimensiunea relatiei familie-scoala - care se refera la contactele parintilor cu reprezentantii institutiei scolare. Asemenea contacte pot fi: întâlniri colective (în cadrul formal - al sedintelor cu parintii, al negocierilor dintre asociatii de parinti si administratia scolara sau în cadrul informal - al unor excursii, serbari scolare); contacte interindividuale - programate sau nu, la initiativa parintilor sau a cadrelor didactice.

Indiferent daca parintii si profesorii comunica sau nu direct, ei comunica prin intermediul elevului, putând sa modifice mesajele si sa modeleze raporturile dintre parinti si profesori.

Reusita scolara a copilului este influentata atât de stilul parental, stilul educativ al familiei, cât si de raportul dintre stilul familiei si stilul scolii.

Reusita scolara depinde de un stil parental caracterizat printr-o combinatie flexibila de afectiune si sustinere parentala (încurajari, sfaturi, recompense) a activitatii scolare, pe de o parte, control si exigenta în evaluarea acestei activitati, pe de alta parte. Este recunoscuta legatura dintre dezvoltarea cognitiva, norma de internalitate si reusita scolii. Dezvoltarea cognitiva este influentata de nivelul coeziunii familiale, în special acordul/dezacordul între parinti în legatura cu problemele legate de copil. În general, au dificultati în dezvoltarea cognitiva copiii care traiesc într- un mediu familial caracterizat prin dezacord rezultat de obicei dintr-o atitudine superprotectoare a mamei (nivel înalt de afectiune, nivel scazut de exigenta fata de performantele copilului, control continuu si substituirea activitatii personale a copilului) si a atitudinii autoritare a tatalui (nivel înalt de exigenta, nivel scazut al afectiunii exprimate). Dobândirea normei de internalitate se asociaza cu stabilitatea practicilor si rolurile parentale, cu atitudinile sistematice ale mamei de responsabilizare a copilului, cu deschiderea precoce a acestuia catre câmpul cognitiv si cu un joc subtil între presiunea afectiva, încurajarea autonomiei si control parental de tip "autorizat" - sistematic, îmbinat cu nivel înalt al suportului parental. Copiii care nu dobândesc norma de internalitate sunt educati în familii în care presiunile scad odata cu înaintarea lor în vârsta, rolurile parentale si practicile educative sunt instabile. Reusita scolara se asociaza cu atitudinea încurajatoare a parintelui, dublata de formularea unor norme clare si ferme de conduita în interiorul si în afara familiei; de supraveghere a orarului si a contactelor cu colegii, prietenii, de dialog continuu între parinti si copii.

Potrivit unor cercetari vizând relatiile dintre familie si scoala în societatile occidentale contemporane, domeniile vietii familiale afectate de relatia cu școala sunt următoarele :

-           timpul studiilor - programul familiei este influentat de viata sociala a copilului; spatiul familial - organizat în functie de nevoile copilului scolar;

-           bugetul familial - sume banesti alocate pentru cheltuieli legate de scoala;

-           volumul si distributia sarcinilor între membrii familiei - de la sarcinile menajere la sarcinile legate de sustinerea copilului în viata sociala;

-           accentuarea controlului parintilor asupra copilului - privind notele scolare, disciplina scolara;

-           formele si continuturile educatiei familiale - parintii ajuta copiii la întelegerea unor continuturi scolare;

-           deposedeaza familia de puterea de a decide asupra copilului - în orientarea scolara ultimul cuvânt îl au structurile si evaluarile scolare;

-           climatul emotional al familiei este afectat prin stari de satisfactie, insatisfactie, tensiuni generate de viata scolara a copilului;

-           evaluarea activitatii parentale - ca rezultat implicit al evaluarii scolare a copilului;

-           amenintarea intimitatii familiei - profesorii cauta informatii privind viata familiala a elevului iar copilul nu reuseste sa pastreze anumite secrete ale familiei;

-           genereaza deziluzii sau frustrari - cu atât mai puternice cu cât decalajul între sperantele familiei si rezultatele scolare ale copilului este mai mare;

-           familia este introdusa de scoala într-o retea de sociabilitate - ai carei "poli" sunt: cadre didactice, colegi ai copilului, parinti ai colegilor etc.

Alte lucrari pun în evidenta influentele exercitate de familie asupra scolii:

-           familia introduce un intermediar în raporturile scoala-copil - încrederea copilului în valorile scolare si în cadrele didactice, autoritatea si satisfactia cadrelor didactice, eficacitatea institutiei scolare depind si de medierea familiei;

-           familia poate cere scolii reconsiderarea timpului si spatiului scolar - în sensul modificarii orarelor si programelor scolare etc;

-           cresterea complexitatii setului de roluri al cadrului didactic - care, pe lânga rolurile în raport cu elevii si administratia scolara, capata si un set de roluri în raport cu parintii; aceasta crestere a complexitatii rolurilor poate fi traita de cadrele didactice în sens pozitiv, ca sursa de ameliorare a activitatii sau negativ, ca sursa de stres;

-           activitatea cadrelor didactice este evaluata (si) de parinti - dupa criterii diferite, uneori contradictorii - ceea ce face ca activitatea cadrelor didactice sa apara ca nesatisfacatoare pentru unii parinti generând sentimente de insecuritate si încercarea cadrelor didactice de a "limita" amestecul" parintilor în viata scolii;

-           reconsiderarea continua a rolurilor cadrelor didactice - prin interactiunile cu parintii, cadrele didactice îsi pot modifica, în timp, conduita în raporturile cu elevii;

-           participarea parintilor la decizii - prin reprezentantii (asociatiilor) parintilor în consiliile de administratie scolara se repun în discutie obiective, continuturi, mijloace ale activitatii scolare;

-           contactele cu familia permit scolii si cadrelor didactice legitimarea propriilor decizii;

-           contactele cu parintii largesc retelele de sociabilitate ale cadrelor didactice; obligarea cadrelor didactice la o largire a orizontului informational, cultural si pedagogic, fapt ce poate aduce satisfactii si insatisfactii ale cadrelor didactice.

Influenta mediului familial asupra reusitei scolare se poate explica prin: nivelul socio-economic si cultural al familiei; politicile sociale si educationale pot creea oportunitati pentru egalitatea de sanse, reducând importanta acestui factor de influenta; asteptarile, atitudinile parintilor - care sunt proportionale cu rezultatele scolare ale copilului (ajutorul parintilor pentru reusita scolara a copilului scade daca rezultatele scola re scad întratât încât parintii sa considere ca eforturile, costurile sunt prea mari în raport cu rezultatele). Rezultatele scolare depind însa, în buna masura, si de procesul de învatamânt. Asteptarile, atitudinile profesorilor constituie un factor important; teoria etichetarii releva ca cei etichetati de profesori (mai rar de parinti, care au mai multa afectiune fata de copii lor) drept "rai", nu beneficiaza de aceeasi atentie, sunt suspectati si când obtin rezultate bune ("au copiat", "au nimerit raspunsul"). Efectul Pigmalion este acela ca elevul etichetat de profesori ca "lenes" face un timp eforturi ce nu îi sunt întarite pozitiv, încurajate si atunci descurajat, renunta sa mai faca eforturi, autoconsiderându-se si devenind "lenes". Atitudinile parintilor - de afectiune, încredere, sprijin, precum si atitudinile profesorului - de încredere în educabilitatea copilului, de încurajare, de întarire pozitiva a eforturilor copilului, constituie factori determinanti ai reusitei scolare.

Motivatiile implicarii parintilor în viata scolara a copilului apar astfel: parintii îsi cunosc copiii, pot oferi unele informatii profesorilor despre copiii lor, dar doresc sa îi cunoasca pe copiii lor si ca elevi; parintii au nevoie de informatii referitoare la îndeplinirea rolului de elev de catre copilul lor; implicarea parintilor în reusita scolara a copilului si în activitatea educativa a scolii creste stima de sine a parintelui. Tipul de informatii de care au nevoie parintii de la scoala sunt: informatii despre progresul scolar al copilului, despre situatia lui scolara; informatii despre perceptia pe care o au profesorii privind calitatile si problemele copilului; informatii despre modul cum îsi pot ajuta copiii acasa, în activitatea de pregatire scolara; informatii privind obiectivele urmarite de scoala si despre unele prevederi ale legislatiei scolare (examene, burse etc.); informatii privind drepturile si obligatiile legale în legatura cu viata copilului; informatii privind metodele de colaborare cu scoala.

Lipsa colaborarii, lipsa informatiilor necesare privind profesorii, colegii si prietenii copilului, neparticiparea la întâlnirile dintre profesori si parinti la scoala, neimplicarea în sprijinirea activitatii de învatare acasa pot ge nera rezultate scolare slabe si situatii de risc/criza pentru dezvoltarea psihosociala a copilului. Caile cele mai importante pentru prevenirea/rezolvarea unor asemenea situatii nedorite sunt: cunoasterea reciproca, comunicarea reciproca, cooperarea în anumite activitati.

Concluzii

Implicarea parintilor în activitatea scolara a copiilor se realizeaza pe doua dimensiuni principale : dimensiunea relatiei parinte-copil (cunoasterea profesorilor, colegilor, prietenilor copilului, controlul rezultatelor scolare, controlul si ajutorul la temele scolare); dimensiunea relatiei familie-scoala (întâlnirile parintilor cu reprezentantii scolii - colective sau individuale, formale sau informale, la sedintele cu parintii, la serbari scolare).

Parintii si profesorii comunica si prin intermediul elevului, putând sa modifice mesajele si sa modeleze raporturile dintre parinti si profesori. Rolul educatului este activ, copilul este actor social al propriei dezvoltari psihosociale; el poate negocia cu parintii, cu profesorii facând apel la resurse emotionale (plânset, zâmbet), la resurse intelectuale (reusita scolara), la resurse fizice (violenta).

Strategiile educative ale familiei apar ca rezultat al unor negocieri cu copilul, cu alti factori educativi (cu scoala, în principal). Educatia copilului în familie si reusita lui scolara apar determinate de: a) stilurile parentale, caracterizate prin: afectiune însotita de exigenta; ordine (materiala si morala) domestica; reguli care apar convenite si cu copilul, cu un control însotit mai mult de încurajari decât de pedepse; atragerea copilului în luarea hotarârilor în probleme care îl privesc; acordul între parinti privind problemele legate de copil; b) raportul dintre stilul familiei si stilul scolii - afectiune si încredere în potentialul, în educabilitatea copilului; sprijin si întarirea pozitiva a eforturilor copilului; acordul între parinti si profesori în ceea ce priveste obiectivele educative fundamentale comune - cunoasterea copilului si dezvoltarea lui psihosociala (aptitudini, motivatii, atitudini).

Aparenta diminuarea a functiei educative a familiei în societatile contemporane rezulta din analiza functionarii agentilor socio-educativi (familie, scoala, grup de similitudine, biserica, mass- media) ca agenti separati, fara a tine seama ca familiile functioneaza ca "poli" ai unei "retele" complexe de unitati sociale, iar strategiile lor educative iau nastere la intersectia acestor unitati, care se constituie în surse de constrângere externa, dar si în resurse ce pot fi mobilizate.

În conditiile tranzitiei spre o societate democratica, o societate a cunoasterii, informatizata, o societate globalizata au loc schimbari rapide ale sistemului de valori care genereaza anomie - crescând riscul dezorientarii, al inconsecventei si al neconcordantei atitudinilor parentale, al dezacordului între parinti, între parinti si copii, între parinti si profesori - în legatura cu problemele legate de reusita scolara si sociala a copilului.

Cunoasterea de catre parinti a prietenilor, colegilor si, mai ales, a profesorilor copilului constituie un prim moment necesar în participarea familiei la viata scolara a copilului, în constituirea unei "retele" educative. Din raspunsurile elevilor si parintilor rezulta ca majoritatea parintilor nu cunosc bine nici prietenii, nici colegii si, mai ales, nici profesorii copiilor lor; o asemenea situatie implica riscuri pentru reusita educatiei familiale si a educatiei scolare.

Copiii proveniti din familiile care au rezidenta în mediul rural - care au, în general, nivelul veniturilor si nivelul de trai, nivelul dotarii culturale si nivelul studiilor mai scazut - au conditii de educatie în familie mai putin favorabile decât copiii din mediul urban. Copiii din mediul rural nu beneficiaza nici de sanse egale de reusita scolara, nici de o educatie familiala mai buna.

Eforturile copilului si ale parintilor pentru reusita scolara si sociala a copilului sunt influentate de nivelul de aspiratii. Cercetarea indica aspiratii înalte, pentru studii superioare, la peste jumatate dintre parinti si dintre elevi, precum si o preocupare relativ mai mare a parintilor decât a copiilor de a se gândi la viitorul copiilor. Probabil ca ajustarea aspiratiilor subiective vine în urma examenelor, concursurilor de selectie scolara, care regleaza aspiratiile copiilor si parintilor la posibilitatile, resursele "obiective" de reusita scolara.

În general, receptivitatea copilului la rationalitatea adulta este esentiala: cu cât se dovedeste mai "ascultator", mai "întelegator", cu atât este mai ascultat, mai înteles. Se ajunge, treptat, la ceea ce se numeste "educatie împreuna" sau "educatie în sens invers". Cercetarea pune în evidenta rolul mamei (si) sub aspectul sfatuirii copilului în problemele scolare, precum si tendinta structurarii într-o ordine asemanatoare - la parinti si la copii - a temelor despre care acestia discuta, se sfatuiesc: despre scoala, despre comportamentul în familie si în societate, despre viitorul copilului, despre prietenii copilului etc. Însa, la aproape toate temele de discutie, parintii indica o mai mare frecve nta ("des") decât elevii ("rar"). Aceste tendinte pot fi interpretate în sensul ca exista o dorinta, o intentie comuna a copiilor si a parintilor de a discuta despre anumite probleme, dar nu întotdeauna aceste intentii se transforma în fapte, în dialoguri autentice. Ele ar trebui cultivate, stimulate printr-o educatie a parintilor si o educatie profamiliala a copiilor.

Exemple chestionare ce pot fi applicate părinților și elevilor pentru consolidarea parteneriatului școală-familie:

TEST1

                                                       Întrebări comune (părinţi, copii)

  1. Vă place muzica rock?

  2. Vă place muzica clasică?

  3. Vă place muzica folk?

  4. Vă plac mai mult filmele cu probleme sociale decât cele comice?

  5. Vă plac mai mult filmele de aventuri decât toate celelalte?

  6. Vă place să ieşiţi seara (în vizită, la plimbare etc.)?

  7. Vă plac vacanţele la mare într-un loc liniştit?

  8. Vă place să mergeţi cu cortul la munte?

  9. Credeţi că există situaţii în care un cuvânt , o expresie în jargon este mai adecvat(ă)?

10. Vă place să ascultaţi radioul, casetofonul etc. cu volumul dat la maximum?

11. Aveţi prieteni cu care vă întâlniţi frecvent?

12. Preferaţi, din când în când, o masă frugală?

13. Urmăriţi frecvent transmisiile sportive la TV?

14. Stiţi ce este o video discotecă?

15. Vă place să glumiţi în familie?

16. Vă plac minifustele?

17. Vă plac hainele cu croială clasică?

18. V-ar plăcea să ţineţi un animal – o pisică, un câine- în casă?

19. Vă place cum este aranjată casa dumneavoastră?

20. Citiţi romane poliţiste?

                                                 

  Întrebări pentru părinţi

21. Reuşiţi adesea să înţelegeţi stările copilului dumneavoastră(fiului, fiicei) fără ca el să vă spună ceva?

22. Vă face placere ca la aniversarea sa să-şi invite prietenii?

23. Dacă aveţi ceva de făcut împreună, îi permiteţi şi copilului dumneavoastră să decidă?

24. Râdeţi la glumele fiului(fiicei) dumneavoastră?

25. Consideraţi că umorul său este bizar şi de neînţeles?

26. Dumneavoastră, când eraţi tânăr, aţi fost mai bun ca tinerii de astăzi?

27. Aveţi încredere în opţiunile copilului dumneavoastră , chiar dacă ele sunt diferite de ale dumneavoastră?

28. Îi permiteţi să iasă seara, dacă ştiţi unde şi cu cine se duce?

29. Vă este absolut indiferent cine sunt prietenii fiului , fiicei dumneavoastră?

30. Consideraţi just ca de la o anumită vârstă să plece în vacanţe doar cu prietenii?

31. Consideraţi că e bine să se dea copiilor lunar o sumă de bani pe care să o cheltuiască aşa cum doresc?

32. Vă nelinişteşte foarte mult ideea că într-o zi fiul(fiica) dumneavoastră va fi absolut independent(ă)?

33. Tineţi(aţi ţinut) seama şi de părerea sa in opţiunea pentru o şcoală, facultate sau profesie (după caz)?

34. Aţi dorit dintotdeauna ca fiul sau fiica dumneavoastră să aibă o anumită profesie?

35. Îi împrumutaţi câteodată fiului (fiicei) dumneavoastră unele obiecte de îmbrăcăminte?

36. În general, sunteţi mulţumit de relaţia cu fiul(fiica) dumneavoastră?

                                                 

    Întrebări pentru copii

21. Înţelegi întotdeauna ceea ce doresc părinţii tăi să-ţi spună?

22. Îţi face plăcere să-ţi inviţi acasa prietenii cu ocazia unor sărbători, aniversări?

23. Îţi face placere să mergi împreună cu părinţii la cinema?

24. Crezi că numai prietenii de vârsta ta sunt demni de încredere şi adulţii nu?

25. Crezi că părinţii tăi sunt prea posesivi?

26. Ţi se pare că eşti controlat(ă), supravegheat(ă) mai mult decât alţi băieţi(fete)?

27. Ai încredere în sfaturile părinţilor tăi?

28. Dacă ai necazuri, apelezi la ajutorul lor?

29. Crezi că eşti în stare să hotărăşti singur (a) în problemele care te privesc?

30. Îţi ajuţi părinţii în gospodărie?

31. Găseşti că părinţii tăi sunt simpatici?

32. Ţi-e teamă de discuţiile cu ei?

33. Ţi-ai prezentat prietenii părinţilor?

34. Prietenii părinţilor tăi sunt simpatici?

35. Apreciezi că părinţii tăi îţi acordă destulă libertate?

36. Te simţi în largul tău acasă?

Cotarea:

Pentru întrebările comune: Confruntaţi răspunsurile la întrebările 1-20 şi acordaţi câte un punct pentru fiecare răspuns identic, indiferent dacă acesta este DA sau NU.

Pentru întrebările separate:Acordaţi câte un punct pentru fiecare răspuns identic cu cel prezentat în grila de mai jos. Faceţi suma punctelor obţinute la toate cele 36 de întrebări.

Întrebare	Părinţi	Copii	Întrebare	Părinţi	Copii
21	DA	DA	29	NU	DA
22	DA	DA	30	DA	DA
23	DA	DA	31	DA	DA
24	DA	NU	32	NU	NU
25	NU	NU	33	DA	DA
26	NU	NU	34	NU	DA
27	DA	DA	35	DA	DA
28	DA	DA	36	DA	DA

Interpretarea rezultatelor:

A) Părinţi şi copii. Cu cât este mai mare numărul de răspunsuri identice la primele 20 de întrebări , cu atât este mai mare asemănarea de gusturi, opinii şi mentalităţi în familia dumneavoastră.

 Vă lăsăm să apreciaţi singuri coeziunea nucleului familial şi, deasemenea, să identificaţi acele aspecte în care mai puternice sunt deosebirile.

B) Părinţi.

* Între 0 şi 14 puncte. Între părinţi şi copii există relaţii destul de tensionate. Vă asigurăm însă că această situaţie nu se datorează doar uneia dintre părţi. Cu mai multă disponibilitate şi încredere din partea dumneavoastră , relaţiile de familie se vor îmbunătăţi şi nu vor mai semăna cu un “război rece”. Citiţi cu atenţie răspunsurile fiului (fiicei) la test; acestea vă pot oferi destule sugestii şi motive de reflecţie.

* Între 15 şi 27 de puncte. În familia dumneavoastră se manifestă raporturi variabile şi destul de dinamice. Există unele neînţelegeri- datorate diferenţelor de vârstă şi mentalităţi, ca şi o anumită tendinţă de protecţie, uneori excesivă, pentru fiul(fiica) dumneavoastră.Tineţi seama de faptul că nu mai este copil, acceptaţi şi punctul său de vedere. Există toate premisele ca aceste relaţii- şi aşa bune- să devină optime.

* Între 28 şi 36 de puncte. Incredibil, dar adevărat- în familia dumneavoastră există armonie, încredere, identitate de opinii şi respect reciproc faţă de exigenţele şi personalitatea celuilalt.

C) Copii.

* Între 0 şi 14 puncte. Această strânsoare de fier pe care o acuzi ţi se datorează în principal ţie. O dată ce ai constatat diferenţele de vederi şi intenţii dintre tine şi părinţi, de ce nu cauţi acele elemente de comunicare/înţelegere care obligatoriu există? Ai putea obţine mai multă consideraţie şi independenţă.

*Între 15 şi 27 de puncte. Raporturile tale cu familia sunt destul de bune; desigur , nu întotdeauna gândiţi la fel şi ai destule confruntări cu părinţii. Dar prin atitudinea ta leală şi matură –chiar dacă puţin ostentativă- ai câştigat încrederea lor. Un sfat totuşi: încearcă să înţelegi mereu punctul de vedere al părinţilor tăi.

*Între 28 şi 36 de puncte. Mulţi dintre prietenii tăi te invidiază. Eşti aproape întotdeauna de acord cu părinţii, îi apreciezi şi îi stimezi, nu te simţi sufocat în familie. Şi pentru această situaţie meritul nu este exclusiv al părinţilor tăi.

Bibliografie:

Delia Goia, Institutul de Științe ale Educației, Parteneriatul școală – familie – comunitate, 2014

Institutul de Științe ale Educației, Educația în familie. Repere și practice actuale, 2006

 

s