În ultimii ani problema motivării pentru cariera didactică a devenit o condiţie obligatorie nu doar pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ ca atare, ci putem spune – fără teamă de a exagera – că însăşi evoluţia societăţii într-o direcţie pozitivă poate fi înţeleasă prin prisma acestui domeniu de cercetare. Există o legătură pozitivă între motivaţia elevilor şi motivaţia cadrelor didactice. Astfel, cadre didactice motivate înseamnă elevi motivaţi. Evident că reciproca este îngrijorătoare: cadre didactice nemotivate poate conduce destul de uşor la apariţia lipsei de motivaţie şi la elevii cu care lucrează.
Iată de ce se cuvine să investigăm mai în profunzime aspectele motivării pentru cariera didactică: mai precis, ce instrumente putem să folosim pentru creşterea atractivităţii acestei profesiuni în rândul tinerilor absolvenţi (pentru ca resursele umane valoroase să îşi dorească o carieră didactică), dar şi pentru retenţia profesională a cadrelor didactice practicante, cu experienţă şi vocaţie. Mai mult decât atât, este important să analizăm şi cum putem să creştem baza de motivare pentru cadrele didactice deja atrase spre sistem (şi care nici nu au ca opţiune părăsirea carierei didactice) pentru ca activitatea desfăşurată de către acestea să fie maximală, îndeplinind întregul potenţial al respectivelor persoane.
Structura motivaţională a cadrelor didactice poate fi descrisă în următorii termeni:
(1) aşteptări educaţionale înalte;
(2) motivaţii economice şi aşteptări financiare reduse;
(3) nevoia unor standarde etice înalte;
(4) nevoia de a comunica fapte şi idei altor persoane la un nivel interpersonal
În studiul UNESCO, intitulat Teacher Motivation, Compensation and Working Conditions, International Institute for Educational Planning, Paris, 2006, următoarele motive sunt satisfăcătoare pentru cadrul didactic, ca elemente de echilibrare şi de susţinere a dezvoltării în carieră:
(1) dedicarea pentru profesie şi pentru activitatea cu copiii;
(2) succesul obţinut în sala de clasă – recompensele profesionale pe care cadrul didactic le primeşte prin aceea că observă realizările elevilor;
(3) statusul obţinut în comunitate, prin aceea că exercită o profesie respectată;
(4) Pregătirea obţinută prin formarea iniţială şi continuă în domeniu;
(5) condiţii de muncă favorabile exercitării în bune condiţii a profesiei (unde intră atât disponibilitatea materialelor didactice necesare cât şi sprijinul oferit din partea managementului şcolar, implicarea părinţilor etc.);
(6) posibilitatea de promovare şi avansare în carieră.
Principalele motive pentru care este aleasă cariera didactică sunt: plăcerea de a lucra cu copiii, dorinţa de a ajuta copiii în a avea succes şi pasiunea pentru subiectul/disciplina pe care o vor preda. Este important să observăm că există şi o analiza a motivaţiei pentru care persoanele nu doresc să îşi construiască un traseu profesional în arealul didactic - aceasta îmbracă următoarele realităţi: condiţiile de muncă (neatractive), consideraţii salariale şi oportunităţile pe care le oferă alte locuri de muncă.
Se evidenţiază astfel câteva componente importante pentru dezvoltarea unui model de atragere şi păstrare între graniţele carierei didactice a celor mai valoroase resurse umane (produse, de altfel, chiar de către sistemul de învăţământ).
Din punctul de vedere al deciziei pentru cariera didactică, observăm că impactul şi însemnătatea sunt punctele forte ale acestei alegeri, pe când competenţa (pusă sub semnul întrebării în primele momente de criză în carieră, în primii ani de activitate la catedră) şi alegerea pentru unii subiecţi (care fac modulul psihopedagogic fără să îşi dorească să ajungă la clasă, punând această alegere pe ultimul loc, dar pe care viaţa îi împinge până la urmă în direcţia unei catedre) reprezintă mai degrabă semne de întrebare. Această analiză ne atrage atenţia că este necesar un demers susţinut în direcţia pozitivării şi acestor doi indicatori.
Din cele evidenţiate până acum se observă faptul că motivaţia pentru cariera didactică reprezintă astăzi o prioritate a oricărei politici de reformă, nu doar în domeniul învăţământului ca atare, ci în plan mai larg, social. Într-adevăr, aşa cum sistemul de învăţământ reprezintă motorul de dezvoltare pentru progresul social, tot aşa resursa umană reprezintă elementul cheie privind succesul şi viabilitatea măsurilor de reformă la nivelul sistemului de învăţământ.
Atragerea resursei umane spre învăţământ, pentru lucrul la catedră nu este însă singurul aspect dificil al problematicii sistemului educațional. Avem de-a face cu aspecte extrem de dificile, deoarece, este important nu doar să ne asigurăm că absolvenţii aleg în cunoştinţă de cauză o astfel de carieră, ci – mai mult - că resursele umane cele mai valoroase sunt atrase spre cariera de dascăl. Pentru a putea atinge un asemenea deziderat, trebuie să investigăm în profunzime natura acestei motivaţii, specificitatea ei şi să identificăm şi aspectele negative, factorii care conduc la nealegerea unei asemenea profesiuni de către unii dintre absolvenţi.
Lipsa de motivare pentru cariera didactică dezvoltă ca într-un principiu al dominoului foarte multe efecte, atât de natură directă cât şi indirectă. Spre exemplu, studii recente arată nu doar că profesori motivaţi înseamnă elevi motivaţi, ci şi că dacă cadrele didactice practicante nu sunt motivate de profesiunea pe care o practică, o consecinţă probabilă şi posibilă este apariţia unei stări de demotivare la cursanţii acestora, elevi şi studenţi. Pe de altă parte, lipsa de atractivitate a carierei didactice ar putea conduce la realitatea faptului că nu vor mai fi atrase spre această profesiune resursele umane cele mai valoroase (pe care acelaşi sistem de învăţământ le produce!). O selecţie mai slabă a cadrelor didactice din absolvenţii mai puţin capabili poate conduce la determinarea apariţiei unui adevărat cerc vicios: studenţii deveniţi cadre didactice reuşesc în mai mică măsură să realizeze o activitate instructiv-educativă de succes, ceea ce conduce la apariţia unor cursanţi mai slab pregătiţi dintre care se vor recruta viitorii specialişti în diferite profesii, dar şi viitoarele cadre didactice! Dacă intrăm într-un astfel de cerc vicios, rezultatele nu au cum să fie dintre cele mai bune.
De ce este important să identificăm factorii semnificativi care definesc motivarea pentru cariera didactică? Pentru că astfel putem să intuim că motivaţia cadrului didactic are un important efect asupra sistemului de învățământ și rezultatele acestuia.
În studiul motivaţiei profesionale ne sunt utile trei elemente:
(1) ATRACŢIA – desemnând forţa care îi face pe oameni să se implice sau să nu se implice într-o activitate;
(2) RETENŢIA PROFESIONALĂ – evidenţiază cât timp se păstrează implicarea despre care vorbeam mai sus;
(3) CONCENTRAREA – delimitează cât de profundă este respectiva implicare profesională. Este evident că un studiu centrat pe rezultate viabile şi operaţionale trebuie să ia în calcul toate aceste trei elemente şi nu doar primul element – aspect care a făcut obiectul celor mai multe cercetări din literatura de specialitate.
Astfel trebuie să răspundem nu doar la o simplă întrebare: ce îi motivează pe studenţi să urmeze o carieră didactică, ci la o reţea de interogaţii printre întrebările suplimentare putând număra: cum putem să păstrăm cele mai valoroase resurse umane în sistemul de învăţământ şi cum putem să maximizăm plăcerea acestora de a-şi desfăşura activitatea?
„Satisfacţia sau insatisfacţia creată de către un loc de muncă este rezultanta unei balanţe între ceea ce persoana îşi doreşte de la locul de muncă propriu şi ceea ce percepe că acesta din urmă îi oferă în fapt” (Locke apud Luce, J 1998).
Lista motivelor pentru a urma o carieră didactică este:
(1) autonomia muncii oferită de către profesiunea didactică;
(2) timpul liber, vacanţele;
(3) securitatea locului de muncă;
(4) garantarea unui echilibru între viaţa profesională şi viaţa privată;
(5) dorinţa de a lucra cu copiii;
(6) dorinţa de a preda;
(7) consideraţia socială înaltă de care se bucură această profesiune;
(8) exercitarea unei funcţii educative;
(9) salariul;
(10) perspectiva oferită de evoluţia în carieră;
(11) exercitarea unei meserii în serviciul public.
Pe de o parte nu întotdeauna cele mai capabile resurse umane aleg să intre în cariera didactică, pe de altă parte tocmai sistemul de învăţământ prin erorile şi variabilele sale negative reuşeşte să îşi îndepărteze o parte dinrte neaveniţi acţionând în direcţia unei auto-protecţii.
Dacă este să legăm profesia didactică, în principal, de motivaţia de realizare, putem observa că o asemenea perspectivă este corectă; astfel, cu cât cadrele didactice au nivele de responsabilitate superioară, este de presupus că şi motivaţia de realizare este mai complex îndeplinită, ceea ce conduce – firesc – la un nivel de satisfacţie profesională superior. Explicaţia ar putea fi următoarea: astfel, creşterea nivelului de responsabilitate poate însemna – pentru cadrul didactic respectiv – o mai mare implicare, necesitatea de a face faţă unor provocări mai însemnate şi un control mai extins asupra modelului de evoluţie a vieţii sale profesionale (aceste aspecte fiind în măsură să îmbunătăţească nivelul motivaţiei pentru carieră).
Există patru niveluri la care putem vorbi despre motivaţie respectiv nemotivare pentru activitatea educativă:
(1) nivelul emoţional (stima de sine, aprecierea din partea celorlalţi etc.);
(2) nivelul financiar;
(3) nivelul fizic (infrastructură, condiţii de muncă)
(4) nivelul academic (evoluţia în carieră, accesul la surse de informare etc.)
Se evidenţiază o serie de factori contextuali care afectează motivaţia cadrelor didactice, dintre care: climatul şcolar şi normele existente în şcoli; mărimea clasei, resursele şi facilităţile şcolii, relaţii colegiale, modul în care este văzut rolul cadrului didactic în societate, managementul şcolar. Printre elementele negative observate de specialiști ai literaturii de specialitate:
(1) factorii emoţionali – faptul că trebuie să facă multe lucruri într-un timp scurt, poate conduce la o epuizare emoţională;
(2) cadrul didactic poate deveni o persoană cinică, frustrată şi criticistă în relaţie cu cei cu care interacţionează (şi în special cu colegii) afectată fiind de fenomenul de depersonalizare;
(3) în sfârşit, dacă cadrul didactic simte că nu are suficiente realizări şi satisfacţii profesionale, el poate deveni descurajat şi deziluzionat.
O viziune interesantă şi extinsă asupra fenomenului este oferită în cercetarea efectuată de Mora,Hammond și Thornton în 2002 asupra principalului motiv pentru a urma cariera didactică - se deduce impactul pe care această profesie îl are în dinamica socială. În ceea ce priveşte studiul propriu-zis, autorii observă mai multe categorii de factori, importanţi pentru cei care aleg cariera didactică; dintre aceştia:
1. Factori pragmatici:
(1) vacanţele prelungite de care beneficiază cadrele didactice;
(2) faptul că profesia didactică oferă o bună securitate a locului de muncă; (3) uşurinţa cu care se obţine acest loc de muncă, odată ce ai calificarea necesară;
2. Factori sociali:
(1) sprijinul pe care profesia didactică îl oferă la progresul societăţii;
(2) faptul că este social meritoriu să ai o astfel de profesie;
(3) profesia didactică presupune o considerabilă varietate şi provocare, pot fi predate o varietate mare de subiecte;
3. Factori legaţi de activitatea cu copiii:
(1) şcolile sunt locuri de muncă plăcute;
(2) activitatea de predare în sine este un demers plăcut;
(3) plăcerea oferită de activitatea cu o categorie specifică de vârstă (copiii); (4) dorinţa de a ajuta elevii să aibă succes;
4. Factori extrinseci:
(1) încurajarea provenită de la alte persoane pentru a urma cariera didactică; (2) în viziunea unora dintre cei intervievaţi cariera didactică devine o trambulină pentru alte cariere;
(3) alegerea profesiei didactice este generată de perceperea subiecţilor că se află în imposibilitate de a urma o altă profesie;
5. Factori subiectivi:
(1) experienţele anterioare ca elev au generat dorinţa de a fi profesor;
(2) pasiunea pentru domeniul care urmează să fie predat.
Bibliografie:
Ion-Ovidiu Pânişoară, Georgeta Pânişoară, ,,Motivația pentru cariera didactică” 2010
Laura Patache, ,,Managementul carierei în învățământ”, 2017