Teoriile moderne asupra învăţării şcolare determină o reconceptualizare a curriculumului şi, implicit a predării. Conform noilor accepţiuni, elaborarea curriculumului presupune gândirea şi structurarea situaţiilor de învăţare efectivă în care vor fi angrenaţi elevii, acţiune ce reclamă cu necesitate prefigurarea experienţelor de învăţare pe care le vor parcurge aceştia. Sursa de elaborare a experienţei de învăţare nu o mai constituie doar structurile cunoaşterii/culturii, ci şi trebuinţele, interesele, aspiraţiile celor care sunt beneficiarii educaţiei, iar în organizarea învăţării contează nu numai ce se învaţă, ci şi cum, respectiv în ce moduri se învaţă. Predarea devine astfel dintr-un proces de transmitere de cunoştinţe un proces de facilitare a învăţării elevilor. (Cadrul de referinţă al curriculum-ului naţional, 2011).

Indiferent de formatul curriculum-ului (obiecte de studiu, teme sau arii extinse de studiu) modul în care elevii fac cunoştinţă cu oricare dintre formele cunoaşterii şcolare ar trebui să se realizeze astăzi pe o pedagogie bazată pe logica învăţării.

 

Există suficiente argumente şi evidenţe pentru a considera că mediul şcolar reprezintă un loc important în schimbare. De aici şi preocupările de a exploata oportunităţile pe care le oferă. Elementul specific sistemului românesc este dimensiunea limitată a practicii abordărilor transversale, în contextul unui curriculum preponderent disciplinar. De aici, strategia pentru care se poate opta: valorificarea contextelor disciplinare pentru a putea opera deschiderile inter şi transdisciplinare intenţionate. Cu alte cuvinte, un parcurs care include identificarea actualelor practici inovative la nivelul disciplinelor şcolare şi utilizarea lor în dezvoltarea unei pedagogii a competenţelor transversale, aşa cum este teoretizată în literatura de specialitate. 

Reflecția asupra procesului de învățare a elevilor reprezintă actualmente o provocare pentru orice profesor, pe de o parte datorită nevoii din ce în ce mai persistente de a găsi modalități de gestiune eficientă a procesului didactic, iar pe de altă parte datorită sarcinii pe care societatea o solicită școlii și anume aceea de a forma indivizi capabili de a se adapta permanent, de a-şi asuma responsabilităţi, de a se exprima şi de a contribui la ameliorarea vieții sociale.  În acest context, profesorul este chemat să-şi redimensioneze continuu rolurile şi ipostazele, să manifeste un comportament deschis şi o atitudine pozitivă, activizantă şi reflexivă, promovând o învăţare interactivă şi stimulând întregul potenţial al elevilor săi. La nivelul instruirii şcolare, învățarea ridică, printre altele, „problema crucială a logicii copilului”, respectiv a particularităţilor de cunoaştere proprii elevului, în calitate de subiect al educaţiei. Inadecvarea metodelor de instruire la psihologia celui care învaţă rămâne una din cauzele principale ale eşecului şcolar.  În aceste condiții, devine evident că planificarea învățării trebuie să țină seama de diferențele individuale de învățare ale elevilor.

Cunoscându-şi mai bine elevii, cadrele didactice pot veni realmente în sprijinul lor în procesul învăţării. Înțelegerea individualității fiecărui elev sprijină atât etapa de proiectare, cât și pe cea de realizare efectivă a demersului didactic.

Cunoașterea elevilor poate fi evidențiată în cel puțin două ipostaze:

- Cunoașterea ca stare de reflectare a unei realități, ca imagine subiectivă pe care profesorul și-o formează despre fiecare elev, care îl sprijină pe acesta în demersul proiectării situațiilor de învățare. Informaţiile relevante – individuale şi sociale – despre particularităţile de dezvoltare şi învăţare ale elevilor oferă posibilitatea încurajării şi sprijinirii elevilor în funcţie de nevoile specifice de învăţare ale fiecăruia. 

- Cunoașterea ca proces de comunicare între profesor și elevii săi, care este o acțiune continuă și zilnică, nu o intervenție specifică și singulară.

            Pentru a asigura un proces didactic de calitate, cadrele didactice trebuie să pună la punct împreună metode pentru a obţine date individuale relevante pentru învăţare. Sursele de informare trebuie să cuprindă deopotrivă domenii formale şi informale, disponibile la nivelul şcolii şi al comunităţii şcolare. În plus, trebuie obţinute informaţii despre factorii care stimulează învăţarea şi cei care o împiedică. Odată obţinute datele, ele devin bază pentru îmbunătățirea rezultatelor şcolare ale elevilor.  

            Elevii sunt influenţaţi de nenumăraţi factori externi procesului educaţional. De la influenţa grupului de vârstă până la modelele promovate de mass-media, elevii sunt constant bombardaţi nu numai de informaţii, ci şi de mesaje care poartă coduri culturale şi, poate mai important, valori. O informaţie despre un personaj de succes, de pildă, aduce cu sine şi modificarea scării axiologice a elevului.

            Organizarea managerială a lecţiei constituie etapa pe care o parcurge profesorul în cadrul procesului complex de proiectare pedagogică, proces care vizează abordarea lecţiei în viziune curriculară, caracterizată printr-o structură sistemică bazată pe corelaţia dintre obiective – conţinuturi – strategii didactice - tehnici de evaluare menite să stimuleze personalitatea elevilor. Lecția îndeplineşte funcţii generale de: planificare – organizare; orientare – îndrumare; reglare - autoreglare Organizarea managerială presupune alegerea unor moduri de organizare adecvate nevoilor lecţiei: frontal, pe grupe, individual, iar profesorul trebuie să aibă în vedere că un mod de organizare bun este acela care ajută pe elev să se dezvolte. Abordarea  managerială a lecţiei scoate în evidenţă două aspecte foarte importante: reorganizarea lecţiei în contextul specific modului de organizare frontal, astfel încât rolul predominant să fie transferat de la profesor spre elev; îmbinarea modului de organizare frontal cu cel grupal şi individual. Organizarea managerială creează premise pentru:

• valorificarea celor trei moduri de organizare:

• deţinerea rolului principal de către clasă ca grup, dar şi de către fiecare elev, în parte;

• raportarea la resursele pedagogice existente;

• reamenajarea spaţiului şcolar, asigurarea dimensiunii ergonomice, didactice, psihologice; desfășurarea lecţiilor în alte spaţii decât cele obişnuite;

• organizarea timpului instruirii la parametrii adecvaţi, corespunzător ritmului de lucru al elevilor, dozarea secvenţelor de învăţare în raport de obiectivele lecţiei.

            Planificarea managerială asigură conceperea lecţiei ca activitate didactică bazată şi construită în sens curricular pe interdependenţa dintre predare – învăţare – evaluare. Proiectarea modernă pune accent pe obiectivele pedagogice, cărora le sunt subordonate conţinuturile, metodele de instruire şi tehnicile de evaluare.

            În planificarea unei lecţii, există câteva idei foarte importante şi pe care trebuie să le aibă în vedere fiecare profesor:

• lecţia să fie realistă;

• proiectarea asigură concordanţa dintre obiective - conţinuturi - strategii didactice şi modalităţi de evaluare;

• elevilor trebuie să le fie foarte clar care este scopul lecției, deoarece ei trebuie să aibă un scop în procesul de învăţare,

• deprinderile, abilităţile, competenţele pe care dorim să le formăm elevilor să fie realiste;

• lecţia trebuie să fie structurată logic;

• trebuie să conţină o varietate de activităţi de învăţare, de metode şi mijloace de învăţământ care să corespundă caracteristicilor clasei şi să faciliteze învăţarea diferenţiată;

• în marea majoritatea a timpului elevii trebuie să fie activi;

• prezentarea profesorului să fie însoţită de materiale vizuale; • profesorul trebuie să planifice activităţi de rezervă pentru anumiţi elevi, care vor finaliza sarcina de învăţare mult înaintea celorlalţi elevi.

Rolul profesorului în calitate de manager al clasei în procesul de predare - învăţare – evaluare este foarte important și el constă în:

• asigură un cadru ambiental propice unei activităţi de explorare; elevului trebuie să i se creeze oportunităţi pentru construirea cunoaşterii prin experienţă proprie;

• îi conduce pe elevi spre formularea unor întrebări şi scopuri pentru învăţare;

• are grijă  ca elevii să-şi examineze cunoştinţele anterioare;

• valorifică experienţele anterioare ale elevilor ( experiențe de viaţă şi de învăţare, care sprijină procesul de învăţare);

• asigură procesul învăţării ca demers individual şi activ; elevii învaţă prin experienţă  directă, emit ipoteze, experimentează, găsesc soluţii;

• îi implică pe elevi în procesul de explorare a conţinutului învăţării, îi angajează pe elevi în situaţii de învăţare care pun în lumină contradicţii cu cunoaşterea acestora, stimulând discuţia; acordă elevilor timpul necesar pentru construirea învăţării, facilitează elevilor procesul de construire a cunoaşterii şi a înţelegerii;

• utilizează strategii educaţionale bazate pe învăţarea prin descoperire, operarea cu obiectele, tehnici diverse de comunicare, reflecţie asupra experienţei, învăţarea prin cooperare.

• foloseşte o multitudine de materiale, inclusiv date brute, surse primare, materiale interactive şi îi încurajează pe elevi să le folosească;

• încurajează şi acceptă autonomia şi iniţiativa elevilor, dialogul elev - profesor şi elev - elev;

• îi ajuta să îşi monitorizeze propria înţelegere, să-şi urmărească realizarea scopurilor în propria învăţare;

• creează situaţii pentru ca elevii să utilizeze ceea ce au învăţat.

• îi îndrumă pe elevi să caute informaţii suplimentare şi răspunsuri la întrebările care mai există, precum şi rezolvări pentru neclarităţile rămase.

• evaluează în timpul lecţiei, nu doar la sfârşitul ei, cum se face în mod tradiţional; evaluarea făcută de profesor nu va viza doar produsul, ci în mod special procesul; profesorul va vrea să ştie dacă elevii învaţă să gândească şi să înveţe.

            Problema principală pe care o ridică managementul lecţiei se referă la organizarea instruirii în aşa fel încât învăţarea să fie eficientă.  Acţiunile de cercetare pedagogică iniţiate de profesor, cu efect asupra perfecţionării lecţiei se referă la:

• deciziile ce trebuie luate pentru definirea corectă a obiectivelor;

• determinarea structurii conținuturilor învăţării în raport de obiectivele operaţionale stabilite,

• alegerea condiţiilor de învăţare,

• asigurarea condiţiilor care permit transferul învăţării în contexte variate;

• aplicarea adecvată a tehnicilor de evaluare

Bibliografie:

Anca Tîrcă, Inovaţie şi performanţă în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din mediul urban, Modul 7 Management educațional