Centrarea atenţiei educaţionale pe grupurile vulnerabile este un indiciu al nivelului de civilizaţie atins de o anumită societate şi aceasta impune căutarea unor noi formule de solidaritate umană, fapt ce are o semnificaţie aparte în societatea noastră.

Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental- un învăţământ pentru toţi, împreună cu toţi- care constituie un deziderat şi o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în experienţe şi bune practici de integrare/ incluziune.

Programele de stimulare timpurie a dezvoltării reprezintă o etepă decisivă în realizarea obiectivelor educaţiei pentru toţi.

Acestea au o influenţă determinată asupra formării inteligenţei, a personalităţii şi a comportamentelor sociale. În pedagogia contemporană există o preocupare intensă pentru găsirea căilor şi mijloacelor optime de intervenţie educativă încă de la vârstele mici asupra unei categorii cât mai largi de populaţie infantilă.

 

Integrarea/ incluziunea poate fi susţinută de existenţa unui cadru legislativ flexibil şi realist, de interesul şi disponibilitatea cadrelor didactice din şcoala de masă şi din şcoala specială, de acceptul şi susţinerea părinţilor copiilor integraţi, de implicarea întregii societăţi civile, dar şi de nivelul de relaţii ce se formează şi se dezvoltă la nivelul clasei integratoare, care se bazează pe toleranţă şi respect faţă de copilul cu probleme.

O pedagogie a diversităţii, care apreciază diferenţele dintre elevi ca fiind pozitive şi sprijină învăţarea tuturor, devine tot mai mult o necesitate determinată de recunoaşterea valorii dezvoltării umane şi de respectarea potenţialului fiecărui elev. Este o schimbare necesară, dar nu prea uşoară şi nici rapidă. Şcoala mileniului trei are nevoie deopotrivă de ştiinţă şi de acţiune pentru a deveni un mediu deschis, flexibil, ecologic şi pozitiv necesar  dezvoltării fiecărui elev.

 Prin activităţi specializate, suplimentare şi complementare activităţii didactice, psihopedagogii - profesori de sprijin, logopezi şi consilieri şcolari, acţionează în parteneriat pentru asigurarea sprijinului în învăţare, consiliere îndividuală sau în grup, în  sprijinul elevilor şi părinţilor.

Sintagma scoala pentru diversitate este echivalenta sintagmei scoala pentru toti si reprezinta dezideratul maximei tolerante in ceea ce priveste diferentele fizice, socioculturale, lingvistice si psihologice existente intre copii/ elevi, misiunea fiind aceea de a le oferi tuturor posibilitatea de a inväta in functie de ritmul, capacitätile si nevoile proprii si de a se exprima conform trasaturilor individuate de personalitate.

Ideea care anima acest tip de scoala este aceea ca finalitatea fundamentala a sistemului national de invatamant consta in a forma cetăteni care sunt membri ai aceleiasi matrice sociale si care impartasesc valori comune. Prin urmare, scoala reprezintä numai un segment al sistemului social, iar schimbarile din cadrul ei nu pot avea succes in absenta unor schimbari dirijate la nivelul celorlalte segmente. Acest fapt impune gandirea unor structuri care sä imbine flexibil si eficient demersurile din toate domeniile, proces care implica formarea unei atitudini pozitive față de integrare intr-o perspectiva cat mai apropiata, fata de incluziune. Aceastä atitudine manifestata la nivelul intregii societati trebuie sa respecte principiul normalizarii, adică asigurarea accesului, pentru toate categoriile de persoane, la tiparele existentiale si la conditiile de viata cotidiană, cât mai apropiate de normele considerate firesti pentru o viață obisnuită.

Educatia pentru toti a fost definitä ca acces la educatie si la calitatea acesteia pentru toti copiii, fiind identificate doua obiective generale:

- asigurarea posibilitatilor participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cat de diferiti sunt ei si cat se abat, prin modelul personal de dezvoltare, de la ceea ce societatea a denumit normal. Participarea presupune in primul rand accesul si apoi identificarea modalitatilor prin care fiecare sa fie integrat. Accesul are in vedere posibilitatea copiilor de a ajunge fizic la influentele educative ale unei societati (familie, scoalä, comunitate), de a se integra in scoala si de a raspunde favorabil solicitarilor acesteia;

- calitatea educatiei se referä atat la identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic, ale continuturilor invätarii, cat si la calitäti ale agentilor educationali, care sa sprijine invätarea tuturor categoriilor de elevi, sä asigure succesul, sa facä sistemul deschis, flexibil, eficient si efectiv.

Fiecare scoală care doreste sa fie deschisă si flexibila, prin aplicarea principiilor incluziunii, trebuie sa demonstreze, prin managementul pe care il propune, urmätoarele :

- intelegerea reală si recunoasterea incluziunii ca o parte a politicilor de egalizare a sanselor persoanelor cu cerinte speciale, si nu ca o simpla plasare a copiilor impreună ;

- recunoasterea legăturilor dintre educatia incluzivă si valorizarea diversitătii umane prin promovarea unui etos scolar care valorizeazä toti copiii si familiile lor ;

- favorizarea unui climat de sprijin flexibil oferirea unor räspunsuri adecvate cerintelor individuate prin oferta educatională a scolii ;

- sustinerea implicarii comunitatii locale in dezvoltarea programelor si a ofertelor educationale pentru toate categoriile de elevi din scoală ;

- favorizarea accesului personalului didactic la ocazii de dezvoltare profesională care să sustina/sprijine dezvoltarea practicilor incluzive.

Scoala incluziva pune in centrul atentiei sale persoana umanä ca fiintä originala, unicä si irepetabila, accentuand ideea ca in fiecare societate exista personalitati, grupuri diferite, motivatii, ratiuni si puncte de vedere diferite.

În ultimele decenii, la nivelul politicilor şcolare şi al practicilor educaţionale s-a impus ca un principiu funcţional educaţia incluzivă. Aceasta a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia de a asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor cu cerinţe educative speciale.

Educaţia incluzivă presupune extinderea scopului şcolii obişnuite, transformarea acesteia pentru a putea răspunde şi altor categorii de copii, în special copiilor cu CES. „Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop exploatarea resurselor existente, şi mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul uneo comunităţi”, afirmaţie formulată de către UNICEF în 1999.

Educaţia incluzivă are ca scop adaptarea continuă a şcolii la cerinţele speciale de învăţare ale elevilor şi se realizează prin eliminarea barierelor în învăţare şi asigurarea participării tuturor celor vulnerabili la excludere şi marginalizare printr-o abordare strategică menită să faciliteze necesarul învăţării pentru toţi copiii.

Şcoala de tip incluziv este şcoala de bază, accesibilă, de calitate şi care îşi îndeplineşte menirea de a se adresa tuturor copiilor, de a-i transforma în elevi şi de a-i deprinde şi abilita cu cunoştinţele şi aptitudinile de bază.

Educaţia incluzivă are ca principiu fundamental un învăţământ pentru toţi, împreună cu toţi, care constituie un deziderat şi o realitate ce câștigă adepți și se concretizează în experiențe și bune practici de integrare/ incluziune. Fiecare copil este diferit şi special şi are propriile nevoi, fie că este sau nu un copil cu dizabilităţi.Toţi copiii au dreptul la educaţie în funcţie de nevoile lor.

   Educația de tip incluziv este o educaţie de calitate, accesibilă şi care îşi îndeplineşte menirea de a se adresa tuturor copiilor, fără discriminare. În întreaga lume, din ce în ce mai mulți copii care provin din medii defavorizate urmează grădinițele, școlile primare sau gimnaziale. În cele mai multe țări se stipulează prin lege că toți copiii trebuie să beneficieze de educație.  

    În acest sens, integrarea educativă vizează reabilitarea și formarea persoanelor cu nevoi speciale, aflate în dificultate  psihomotorie, de intelect, de limbaj, psihocomportamentală, senzorială, printr-o serie de măsuri de natură juridică, politică, socială, pedagogică. În pedagogia contemporană există o preocupare intensă pentru găsirea căilor și mijloacelor optime de intervenție educativă, încă de la vârstele mici, asupra unei categorii cât mai largi de populație infantilă. Astfel, conștiința copiilor, de la cea mai fragedă vârstă, trebuie formată și dezvoltată, învățându-i pe aceștia că primirea copiilor ,,diferiți”, alături de toți ceilalți, trebuie făcută nu de dragul lor, în primul rând, și nu din milă pentru ei, ci pentru dreptul fiecărui individ de a participa la acțiuni comune pentru dezvoltarea lui ulterioară , pentru a contribui și el la dezvoltarea comunității în care trăiește.

Altfel spus, şcolile incluzive sunt acele şcoli deschise, prietenoase în care se urmăreşte flexibilizarea curriculumului, ameliorarea calităţii procesului de predare-învăţare, evaluare permanentă şi formativă a elevilor, precum şi parteneriatul educaţional, iar educaţia incluzivă se referă în esenţă la înlăturarea tuturor barierelor în învăţare şi asigurarea participării tuturor celor aflaţi în situaţii de risc sau vulnerabilitate la excludere şi marginalizare. A apărut ideea de integrare educativă, ca reflex al curentului integrativ global din societate şi educaţie integrată, ca practică efectivă şi concretă, reprezentand, în mod indubitabil, ceva nou şi original, surprinzător şi controversă, pe fondul tradiţionalismului de secole al educaţiei.

Integrarea presupune în sens mai larg plasarea /transferul unei persoane dintr-un mediu mai mult sau mai puţin separat într-unul obişnuit, vizand ansamblul de măsuri care se aplică diverselor categorii de populaţie şi urmăreşte înlăturarea segregării sub toate formele ei. Integrarea şcolară, ca proces, este dificil de realizat în interiorul unui sistem de evaluare bazat pe competiţie, care valorizează doar nivelurile de achiziţii academice ridicate. Chiar dacă, în aparenţă, copiii parcurg acelaşi curriculum, asta nu înseamnă că ei au aceleaşi experienţe şi competenţe educaţionale ca şi colegii lor ori că împart aceleaşi experienţe sociale cu ei. Interacţiunea pozitivă între copiii cu cerinţe educaţionale speciale şi semenii lor nu are loc automat, doar prin plasarea copiilor în medii presupuse ,, integrale”/,,incluzive”. Integrarea lor nu se rezumă nici la locul unde sunt plasaţi copiii, nici la furnizarea/facilitarea accesului la seturi de norme de învăţare si comportament, ci presupune ca şcolile să poată răspunde nevoilor tuturor copiilor lor.

În societatea românească categoriile dezavantajate reprezintă o problemă reală, conștientizată și recunoscută cu precădere în ultimul deceniu. Fenomenul marginalizării are consecințe grave atât asupra dezvoltării persoanei cât și a funcționării și evoluției democratice a societății. Excluderea copiilor și a tinerilor din cadrul învăţământului de masă este o discriminare ce conduce la violarea drepturilor umane ale acestora. Legile şi acordurile internaţionale sprijină acest punct de vedere.

Fenomenul slabei participări la educaţie a copiilor preşcolari şi şcolari din familiile dezavantajate şi defavorizate este o realitate faţă de care sistemul naţional de învăţământ trebuie să manifeste o preocupare constantă atât pentru înţelegerea fenomenelor specifice acesteia cât şi pentru găsirea unor modalităţi de remediere a consecinţelor lor.

O analiză atentă a cauzelor care au condus la aceste fenomene aduce în prim plan situaţia economico-socială precară a familiilor acestor categorii de copii.

La aceasta, contribuie lipsa de educaţie a părinţilor fapt care are consecințe negative asupra participării la educaţie a copiilor prin faptul că, în aceste familii, nu există un climat favorabil educaţiei, în general.

În ceea ce priveşte direcţiile şi acţiunile care trebuie să fie întreprinse pentru promovarea principiilor şcolii incluzive la copiii proveniţi din medii dezavantajate şi defavorizate, se pot menţiona: unitățile școlare care au astfel de copii trebuie să inițieze în mod organizat acțiuni comune pentru intercunoaștere si formarea respectului reciproc, proiecte în parteneriat educațional cu părinții, în principal, și cu ceilalți parteneri educaționali pentru valorizarea identităților culturale; realizarea unor proiecte în parteneriat cu comunitatea locală pentru integrarea acestor copii; susținerea morală a părinților, accesul la informație pentru prevenirea și eliminarea abandonului școlar; realizarea de către școală a programelor de consiliere a părinților, implicarea unui număr cât mai mare de factori interesați în rezolvarea acestor probleme; organizarea de cursuri de formare practice pentru cadrele didactice; organizarea de campanii antidiscriminare, antisegregare incluse în programele comunității, producerea de materiale informaționale pornind de la aceste acțiuni; inițierea la nivel de școală a unor proiecte în parteneriat educațional cu părinții pentru valorizarea identităților culturale.

La nivel de clasă, școală și comunitate se pot dezvolta o serie de proiecte pe teme ca: asigurarea dreptului la educație indiferent de origine etnică și socială; rasismul ca formă de discriminare; centru de educație interculturală în școală; comunități și tradiții.

Ridicarea sistematica a nivelului calitativ al invatamantului, sporirea permanenta a eficientei acestuia presupun initierea unui sistem de masuri vizand atat marirea continua a proportiei elevilor cu randament scolar superior,cat si combaterea situatiilor in care,din diferite motive,unii copii inregistreaza, in anumite etape de scolarizare, un esec de integrare scolara. Astfel problema prevenirii si combaterii dificultatilor de adaptare scolara, sub toate aspectele sale,elucidarea cauzelor care determina dificultatile respective reprezinta o tema prioritara, iar cautarea modalitatilor concrete de recuperare si sprijinire este o sarcina a fiecarui cadru didactic.

Bibliografie
1.Autism Speaks – Servicii pentru familie. Ghidul comunităţii şcolare, 2013.
2. „Dezvoltarea practicilor incluzive în şcoli. Ghid managerial”  UNICEF, Bucureşti, 1999

3. Ecaterina Vrăşmaş-,,Introducere în educaţia cerinţelor speciale”, Editura Credis, Bucureşti, 2004.

4. Kovacs, Maria, Curriculum la decizia școlii în mediul incluziv, Centrul Step by Step, București, 2006, Proiect Phare 2003 - Acces la educație pentru grupuri dezavantajate