Abordarea temei „Organizatia scolara in comunitate” îşi găseşte legitimarea în tendinţele actuale ale extinderii câmpului educaţional de la organizaţia şcolară către alţi agenţi educaţionali.

Şcoala este pe de o parte o instituţie care oferă un serviciu social, care este direct influenţată de ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori recunoscute şi acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproduce propriile norme şi valori, are propriul sistem de organizare.

Privită dintr-o altă perspectivă, şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici etc. care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită şi/sau implicită. Organizaţiile şcolare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor ideologice care activează la nivel local, a sistemelor politice, a condiţiilor economice şi a diverselor tendinţe manifestate în societate. Astfel, asupra şcolilor sunt manifestate influenţe de ordin: economic, politic, culturale şi ideologice. Şcolile depind de mediul în care funcţionează în ceea ce priveşte: obţinerea resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale etc.

 

Şcoala funcţionează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală, constitută ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social global asupra instituţiilor de învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi obiective), conţinuturi ale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educaţie şi al instituţiilor, reglementări de ordin juridic şi administrative.

Pe de altă parte, şcoala funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate locală şi zonală, care furnizează elevii dar care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le răspundă.

Şcoala este o organizaţie formală, care are ca scop furnizarea serviciului social de educaţie în vederea educării, formării, socializării, profesionalizării tinerei generaţii. Şcoala funcţionează într-o comunitate locală – dar are propriile reguli de funcţionare, prescrise, transmite valori acceptate local. Pe de altă parte – şcoala „prelucrează material uman” din comunitatea locală, cadrele didactice şi elevii sunt persoane care trăiesc în comunitate şi suportă influenţele acesteia.        

Deşi este un termen „la modă” şi se vorbeşte mult despre dezvoltarea comunitară ca soluţie la rezolvarea problemelor locale, legăturile interumane bazate pe sprijinul reciproc se află, în cele mai multe cazuri, la începutul cristalizării. Comunităţile din România trebuie să facă efortul de a deveni comunităţi adevărate care să-şi descopere spaţiul comun în care oamenii trebuie să conlucreze pentru a identifica ce nevoi specifice au şi care sunt lucrurile pe care le preţuiesc cel mai mult.

Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul complementarităţii serviciilor sociale oferite de către diversele organizaţii care activează în comunitate.

Succesul parteneriatului şcoală – comunitate locală este bazat pe legătura permanentă, constantă între agenţii comunitari şi reprezentanţii şcolii. Se realizează astfel un echilibru între schimbare şi continuitate, între specific şi global, între împlinirea individuală şi exigenţele de ordin social.

Şcoala ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de un sistem managerial adecvat definit prin funcţii specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare etc. Managementul şcolii trebuie să asigure funcţionarea şi dezvoltarea şcolii ca sistem deschis, aflat în relaţie permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în care funcţionează şi nu numai. Pentru a-şi realiza obiectivele propuse şcoala este nevoită să atragă, aloce, folosească o gamă diversă de resurse: materiale, financiare, umane, informaţionale şi de timp.

Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiţionat de gradul de interes al familiei faţă de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala.

Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei cu atât gradul de implicare al familiei este mai mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini pro-şcoală adecvate obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul de şcolarizare pe care doresc să-l atingă. Atitudinea familiei faţă de şcoală se transferă şi copiilor şi se manifestă în gradul de interes faţă de activităţile şcolii, faţă de teme, faţă de rezultatele evaluării, faţă de aprecierile cadrelor didactice etc.

Parteneriatul şcoală – familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală şi de care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală sau în parteneriat cu alte organizaţii/instituţii.

Aceste servicii pot fi: centre de consiliere, centre de sănătate, de practicare a diverselor sporturi, centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de curs (after-school) care pot avea şi alte servicii incluse: predarea limbilor străine, sport, miniexcursii, teatre, spectacole, vizite în diverse locuri etc.; centre de  voluntariat; cluburi; cantine; seminternate etc.

Oferta de servicii pentru familii prin intermediul şcolii reprezintă o strategie de întărire a relaţiilor şcoală familie. Părinţii capătă încredere în şcoală, instituţie care devine mai transparentă şi mai apropiată de nevoile comunităţii. Un punct câştigat este coerenţa serviciilor, părinţii nu mai sunt nevoiţi să caute prin mijloace proprii să beneficieze de diverse servicii, ei le găsesc în şcoală. Şcoala ca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educaţia instituţională, cu accent pe instituţie (care are un program, curriculum la care elevii trebuie să se adapteze) la şcoala centrată pe elev, pe nevoile acestuia şi pe ale comunităţii.

Analiza responsabilităţilor principalilor reprezentanţi ai colectivităţii locale – primarul şi consiliul local, ne arată faptul că aceştia sunt răspunzători de asigurarea unui climat de ordine şi linişte pe raza localităţii pe care o reprezintă, sunt cei care supervizează funcţionarea serviciilor specializate destinate cetăţenilor, gestionează fondurile la nivel local, sunt răspunzători de patrimioniul local etc.

Se ridică însă unele probleme legate de profesionalizarea administraţiei publice, de exercitarea influenţei politice asupra deciziilor, influenţa personală a leaderilor informali faţă de deciziile consiliului local.

În cazul parteneriatului dintre şcoală şi agenţii economici plecăm de la premisa că implicarea comunităţii largi (părinţii, elevii, patronate, sindicate, autorităţi publice locale, sectorul non-profit, asociaţiile profesionale) în mecanismele decizionale şi de consultare vor conduce la democratizarea sistemului educaţional. Implicarea cât mai multor factori aduce inovaţia şi diversificarea ofertei educaţionale şi responsabilizarea celor implicaţi.

În ce priveşte parteneriatul şcoală – agenţi economici acesta are efecte pe termen lung, în funcţie de forma pe care o îmbracă astfel: o mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii (corelarea reţelei şcolare: structurată pe filiere, profiluri, specializări şi calificări profesionale în funcţie de nevoile educaţionale locale şi naţionale), integrarea socială prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni, transmiterea unor valori precum responsabilitatea, respectul pentru muncă şi valorile produse de către aceasta etc. Toate acestea se pot realiza printr-o bună corelare între sistemul economic şi social la nivelul macrosistemului şi a microsistemului.

            Şcoala este locul unde tânărul începe să trăiască zilnic o parte din timpul său, în cadrul unei comunităţi ce depăşeşte cadrul familial. În şcoală copilul trebuie să înceapă să respecte reguli de comportament pentru a- şi continua educaţia civică. Rolul educatorilor - învăţători şi profesori – în formarea ca cetăţean a elevului este foarte mare şi trebuie ca aceştia să-şi cunoască menirea. În şcoală se clarifică noţiunile de drepturi  şi îndatoriri civice , de respect şi supremaţie a legii, de democraţie, de societate civilă, de patriotism şi sentiment naţional, de cult al eroilor, de prietenie, etc. Calitatea educaţiei civice în şcoală depinde de educaţia primită de copil în familie şi de comportamentul grupului de învăţători sau profesori.

Şcoala este o instituţie care funcţionează într-o comunitate, la intersecţia dintre o multitudine de alte organizaţii. Influenţele acestora pot fi unele directe sau indirecte asupra şcolii. Unele dintre organizaţiile care-şi manifestă cel mai activ influenţa asupra şcolilor sunt organizaţiile neguvernamentale.

            Parteneriatul dintre instituţiile de învăţământ şi organizaţiile neguvernamentale poate fi analizat pe axa public – privat în oferirea de servicii sociale. Educaţia poate fi considerat un serviciu social de interes general, la fel cum şcoala poate fi considerată o organizaţie publică.

            Organizaţiile publice, printre care şi şcolile sunt aşteptate să devină, ca şi cele private antreprenoriate, inovatoare şi eficiente, trebuie să răspundă unor sarcini din ce în ce mai complexe, în medii în schimbare. Schimbarea organizaţiilor publice este complexă: se produc schimbări în funcţionarea lor, în structura de organizare, în tipurile de servicii oferite şi în modul în care sunt oferite aceste servicii.

            Şcoala, alături de alte organizaţii publice, trebuie să facă faţă concurenţei, organizaţiile de tip privat au început să ofere servicii similare cu cele publice ale şcolii, acestea având o dimensiune mai mică sunt mai flexibile şi se pot adapta mai uşor contextelor şi cerinţelor, organizaţiile private pot prelua chiar modelele de funcţionare, total sau parţial, de la organizaţiile publice. Influenţa este deci, una reciprocă.

            Parteneriatul cu organizaţiile neguvernamentale poate fi legitimate de mai multe motive:

-     complementaritatea serviciilor oferite copiilor şi familiilor acestora;

-     crearea unei reţele de servicii care să răspundă nevoilor reale;

-     dezvoltarea profesională a celor implicaţi;

-     satisfacţia beneficiarilor: elevi, părinţi, comunitatea în ansamblu.

Influenţa organizaţiilor neguvernamentale asupra şcolilor se manifestă pe mai multe planuri:

- iniţierea unor noi forme de organizare ale activităţilor educative: centre de zi pentru copiii cu dizabilităţi cu servicii integrate  (educaţie, socializare, recuperare), centre after school (pentru copiii ai căror părinţi sunt la muncă, provin din familii sărace etc.). Aici sunt organizate activităţi educative, sportive şi de recreere), clase integrate (copii fără dizabilităţi împreună cu copii cu dizabilităţi) etc.;

- influenţe asupra curriculumului;

- profesionalizarea şi/sau perfecţionarea cadrelor didactice;

- implicarea cadrelor didactice / elevilor / părinţilor / reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale în diverse activităţi;

- realizarea unor studii, asimilarea rezultatelor în practicile / politicile educaţionale;.

- influenţe asupra politicilor educaţionale;

- contribuţii la îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli;

- promovarea unor modele de activităţi/proiecte/programe educaţionale inovatoare.

Parteneriatul este benefic pentru ambele tipuri de organizaţii. Organizaţiile neguvernamentale îşi legitimează rolul social, îşi îndeplinesc misiunea pentru care au fost create, şcolile se dezvoltă, îşi completează aria de servicii oferite beneficiarilor: copii, părinţi, comunitate.

Bibliografie:

Florin Sandu, Rolul scolii in comunitate