Cadrul legislativ la nivel european

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A

UNIUNII EUROPENE

Art. 21.1 „Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală”

TRATATUL PRIVIND

UNIUNEA EUROPEANĂ 

Art. 3 „[…] Uniunea combate excluziunea socială și discriminările și promovează justiția și protecția sociale, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și protecția drepturilor copilului […]”

TRATATUL PRIVIND

FUNCȚIONAREA

UNIUNII EUROPENE,

2009

Art. 19.1 „Consiliul […] poate lua măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap,vârstă sau orientare sexuală”

CONVENȚIA ONU

PRIVIND DREPTURILE

PERSOANELOR CU

DIZABILITĂȚI

Scopul Convenţiei este de a promova, proteja şi asigura exercitarea deplină şi în condiţii de egalitate a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de către toate persoanele cu dizabilităţi şi de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă

DIRECTIVE EUROPENE 

Directiva 2000/43/CE din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică 

Directiva 2000/78/CE privind crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă

Directiva 2010/41/UE privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară o activitate independentă și de abrogare a Directivei 86/613/CEE

Directiva 2006/54/CE privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă 

Directiva 2004/113/CE de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii

CONSTITUȚIA ROMÂNIEI 

Art. 4 prevede că  „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”

NEDISCRIMINARE 

Ordonanța de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare

Art. 2.1 Prin discriminare se înţelege „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”  

EGALITATE          DE SANSE ÎNTRE FEMEI SI BARBATI

Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse si de tratament între femei şi bărbaţi

Art. 1 alin. (2) ”În sensul prezentei legi, prin egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora” .

Art. 2 alin. (1) „Măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în sectorul public şi privat, în domeniul muncii, educaţiei, sănătăţii, culturii şi informării, politicii, participării la decizie, furnizării şi accesului la bunuri şi servicii, cu privire la constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi ori începerea sau extinderea oricărei altei forme de activitate independentă, precum şi în alte domenii reglementate prin legi speciale.”

ACCESIBILITATEA

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Art. 4 „Autoritățile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanții societății civile, precum și persoanele fizice și juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligația să promoveze, să respecte și să garanteze drepturile persoanei cu handicap,[..]”

Art. 62.1 „Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători și peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap„

Art. 70.1 „Autoritățile centrale și locale publice, precum și instituțiile centrale și locale, publice sau de drept privat, au obligația de a asigura servicii de informare și documentare accesibile persoanelor cu handicap„

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată  de România prin Legea nr. 221/2010

Articolul 9 Accesibilitate 

„1. Pentru a da persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea să trăiască independent şi să participe pe deplin la toate aspectele vieţii, Statele Părţi vor lua măsurile adecvate pentru a asigura acestor persoane accesul, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transport, informaţie şi mijloace de comunicare, inclusiv la tehnologiile şi sistemele informatice şi de comunicaţii şi la alte facilităţi şi servicii deschise sau furnizate publicului, atât în zonele urbane, cât şi rurale. Aceste măsuri, care includ identificarea şi eliminarea obstacolelor şi barierelor faţă de accesul deplin, trebuie aplicate, printre altele la: 

(a)                Clădiri, drumuri, mijloace de transport şi alte facilităţi interioare sau exterioare, inclusiv şcoli, locuinţe, unităţi medicale şi locuri de muncă; 

(b)                Serviciile de informare, comunicaţii şi de altă natură, inclusiv serviciile electronice şi de urgenţă. 

2. Statele Părţi vor lua, de asemenea, măsuri potrivite pentru:

(a) A elabora, promulga şi monitoriza implementarea standardelor minime şi instrucţiunilor pentru accesibilizarea facilităţilor şi serviciilor deschise publicului sau oferite acestuia; 

(b) A se asigura că entităţile private care oferă facilităţi şi servicii deschise publicului sau oferite acestuia ţin cont de toate aspectele legate de accesibilitate, pentru persoanele cu dizabilităţi; 

(c) A asigura părţilor implicate formare pe probleme de accesibilitate cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi; 

(d) A asigura, în clădiri şi alte spaţii publice, semne în limbaj Braille şi forme uşor de citit şi de înţeles; 

(e) A furniza forme de asistenţă vie şi intermediere, inclusiv ghizi, cititori şi interpreţi profesionişti de limbaj mimico-gestual, pentru a facilita accesul în clădiri şi în alte spaţii publice; 

(f) A promova alte forme adecvate de asistenţă şi sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi în vederea asigurării accesului acestora la informaţie;

(g) A promova accesul persoanelor cu dizabilităţi la noi tehnologii şi sisteme informatice şi de comunicaţii, inclusiv la Internet.

Normativul privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 189/2013:  stabileşte condiţiile de calitate ale mediului construit - clădiri civile şi spaţiul urban - în vederea asigurării accesului neîngrădit şi utilizării acestuia de către persoanele cu handicap, precum şi de către persoane aflate temporar sau ocazional în situaţii de handicap;

RELAȚIILE DE MUNCĂ

CODUL MUNCII

Art.5.1 „În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii”

Art. 5.2 „Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă„