Profesorii reprezintă categoria profesională care manifestă cel mai ridicat nivel de stres profesional. Stresul este determinat de modul în care o persoană percepe, interpretează şi evaluează evenimentele neplăcute cu care se confruntă. Stresul profesorilor este produsul modului în care profesorul reacţionează şi se adaptează la solicitările postului (datoriile zilnice ca şi cadru didactic) şi la ameninţări (acţiunile altora).

Stresorii zilnici pentru profesori pot fi: termene, pregătirea lecţiilor, confruntarea cu elevi dificili, conflicte cu conducerea instituţiei de învăţământ sau cu colegii, discuţiile cu părinţii. S-a constatat că confruntarea cu toţi aceşti stresori diminuează curiozitatea intelectuală a acestuia şi poate conduce la o lipsă de implicare a acestuia în pregătirea subiectelor pe care le predă.

Experimentarea stresului poate avea un efect direct asupra performanţei cadrelor didactice şi, indirect, asupra a ceea ce învaţă elevul. Profesorii care experimentează un nivel de stres ridicat sunt mult mai preocupaţi cu problemele probabile de comportament ale elevilor şi încep să se concentreze mai mult pe controlul comportamentului elevului decât pe crearea unei experienţe de învăţare stimulative şi captivantă.

Tinand cont de structura psihica interna a aptitudinilor pedagogice, la cadrele didactice se impune existenta unor aptitudini pedagogice speciale, cum ar fi :

• Aptitudinea de a cunoaste si intelege psihicul celui supus actiunii educative - capacitatea intuitiva, patrunderea si sesizarea rapida a particularitatilor psihice individuale.Contactul permanent cu elevii, compensat cu o pregatire continua, dezvolta si perfectioneaza aceasta aptitudine ;

• Aptitudinea empatica - ii ofera profesorului posibilitatea de a privi toate influentele prin prisma celor carora li se adreseaza si de a prevedea, nu numai eventualele dificultati, dar si posibilile rezultate ;

• Aptitudini organizatorice - se manifesta in intrega activitate desfasurata de profesor: planificarea propriei munci, pregatirea si desfasurarea lectiilor, indrumarea activitatii colectivului de elevi ;

• Spiritul de observatie- capacitatea ce permite sesizarea celor mai fine nuante si manifestari ale actiunii educative. Cu ajutorul ei profesorul poate surprinde si intui starea de spirit si intentiile elevilor, dupa expresia fetei si anumite miscari

• Măiestria psihopedagogică reprezintă capacitatea complexă personală şi specifică a profesorului de a concepe, organiza, proiecta şi conduce cu competenţă şi prestigiu, spirit creativ şi eficienţă sporită procesul de învăţământ, procesul de educare şi de instruire a elevilor. Măiestria psihopedagogică este rezultat atât al pregătirii cât şi al experienţei didactice îndelungate, bazată pe interacţiunea tututor calităţilor personalităţii profesorului şi, într-o măsură importantă, pregătirea psihopedagogică.

• Tactul pedagogic - capacitatea de a gasi, la momentul oportun, forma cea mai adecvata de atitudine si tratare a elevilor ; se poate aprecia ca tactul este capacitatea profesorului de a-si mentine si consolida starile psihice pozitive si de a le domina si inhiba pe cele negative, oferind astfel raspunsuri si solutii promte tuturor solicitarilor procesului instructiv-educativ.

• Calitatea memoriei. Rapiditatea memoriei, trăinicia păstrării şi promptitudinea recunoaşterii şi reproducerii sunt indispensabile în activitatea profesorului.

Dincolo de unele caracteristici biologice inerente, ca cele de vârstă şi sex, profesorul ar putea să influenteze, în mod satisfacător, invăţarea şi rezultatele ei, atitudinile şi interesele, aspiratiile şi orientările profesionale ale celor care invată prin comportamentele si atitudinile sale, prin empatia si relatiile sale cu aceştia.

Profesiunea de educator implica raportarea si confruntarea continua cu altii, de aceea anumite calitati aptitudinale sunt indispensabile acelora care isi aleg si presteaza aceasta profesiune.Aptitudinile pedagogice, solicitate profesorului in actiune, se manifesta in activitatea de educatie si pot fi evidentiate pe baza performantelor realizate.

Profesia didactică are o dimensiune umană extrem de puternică, fapt care implică nu doar cunoştinţe şi competenţe (descriptibile în termeni de standarde profesionale), ci şi atitudini, valori, etos, într-un cuvânt o conştiinţă profesională (dificil şi inutil de standardizat). Cadrul didactic nu este doar un agent, care se supune unui sistem de norme, ci şi un actor, care se investeşte în ceea ce face, conferă semnificaţii, trăieşte activitatea cu elevii, cu un indice de intervenţie personală importantă. Activitatea profesorului are un semnificativ potenţial de alteritate; de aceea, ea nu poate fi în întregime canonizată şi redusă la norme şi reguli rigide, la standarde profesionale care, deşi necesare, nu pot acoperi întreaga arie a situaţiilor în care se află profesorul.

Cadrul didactic funcţionează într-un spaţiu de relativă incertitudine, de urgenţă şi chiar de risc, un spaţiu în care coexistă două tipuri de situaţii:

a) situaţii repetitive şi ritualizate pentru care cadrul didactic dispune în repertoriul său profesional de competenţele necesare pentru a le aborda şi soluţiona rapid şi eficient;

b) situaţii didactice noi, adesea neobişnuite, creative, care cer soluţii noi şi pentru care cadrul didactic nu dispune (sau dispune doar parţial) de competenţele necesare pentru abordarea şi soluţionarea lor rapidă. Aceste situaţii îl obligă la un timp de reflectare şi de explorare, la anumite ezitări etc.

Meseria de învăţător sau de profesor urmăreşte obiective deosebite: pregătirea copiilor şi adolescenţilor din punct de vedere academic dar şi pregătirea lor pentru viaţă. Schimbările continue care apar în mediul social, particularităţile curriculumului, diferenţele individuale între copii, fac ca această muncă să fie una provocatoare şi solicitantă în acelaşi timp.

Un management al clasei care asigură protejarea sănătăţii emoţionale a elevilor şi reducerea problemelor de disciplină contribuie la dezvoltarea unui mediu de muncă sănătos, mai puţin stresant şi solicitant. Un mediu de muncă sănătos este o resursă importantă pentru  optimizarea procesului instructiv, pentru protejarea şi menţinerea sănătăţii şi calităţii vieţii profesorilor şi învăţătorilor. Problemele de disciplină tot mai frecvente şi dificultatea gestionării lor sunt importante surse de stres la locul de muncă. Multe situaţiile care apar fac dificilă interacţiunea cu elevii şi scad eficienţa activităţii didactice.

Prima modalitate pentru profesorii de a-şi controla nivelul de stres este să recunoască sau să identifice ce agravează nivelul lor de stres. Unele dintre cele mai întâlnite surse de stres sunt lipsa de timp, relaţii nesatisfăcătoare  cu colegii sau administraţia, număr mare de elevi în clasă, lipsa de resurse, program supraîncărcat, comportament nesatisfăcător al elevilor, adaptarea la schimbare şi conflicte de rol. Fiecare profesor reacţionează diferit la sursele de stres, de aceea cea mai bună strategie pentru a controla multitudinea de factori stresori este conştietizarea celor care au cel mai mare impact şi găsirea unei soluţii creative. Când situaţia se ameliorează, alţi factori stresori pot fi mult mai uşor manevraţi şi va fi mult mai uşor instalarea echilibrului în viaţa profesorului.

Stresul şi simptomele stresului reprezintă un indicator al problemelor care ţin de caracteristicile mediului de muncă. Dacă utilizăm metode de disciplinare care asigură un mediu de muncă sănătos putem reduce şi preveni stresul.  Puteţi să vă evaluaţi propriul nivel de stres, bifând ceea ce vi se potriveşte din lista de mai jos. Cu cât bifaţi mai multe simptome ale stresului, cu atât nivelul dvs. de stres este mai ridicat:

Sănătatea emoţională (modul în care ne simţim, capacitatea de a fi atenţi la nevoile noastre şi ale celorlalţi şi de a răspunde la ele) este un instrument foarte important în activitatea didactică. Ca urmare, reducerea stresului la locul de muncă şi protejarea sănătăţii emoţionale a profesorilor şi învăţătorilor reprezintă o prioritate pentru buna desfăşurare a procesului de predare-învăţare şi educare a copiilor pentru viaţă. Studiile de psihologie arată că problemele de disciplină din clasă sunt sursa de stres cea mai semnificativă pentru profesori şi învăţători. Aceste studii arată că principalele efecte negative asupra sănătăţii noastre emoţionale şi a stării de bine se datorează faptului că este extrem de dificil să îi disciplinăm pe elevi aşa cum am dori. Ca urmare, instrumentele care ar face posibilă disciplinarea eficientă a elevilor, care să asigure reducerea problemelor de disciplină pe termen lung, ar reprezenta un bun instrument de management al stresului pentru profesori şi învăţători.  Beneficii pentru profesori şi învăţători ale disciplinării eficiente a elevilor: se reduce starea de iritabilitate şi nervozitate; se reduce starea de oboseală; se reduc situaţiile care fac dificilă desfăşurarea orei; creşte satisfacţia în muncă; creşte calitatea vieţii la locul de muncă.

Este util pentru profesori şi învăţători să înveţe metode noi de a face managementul clasei pentru că: - în acest moment mulţi profesori se confruntă cu probleme de disciplinare (sarcini care nu sunt îndeplinite de elevi, comportamente agresive sau de perturbare a celorlalţi elevi etc.): care afectează mediul de învăţare; care cresc nivelul stresului la locul de muncă şi afectează sănătatea emoţională şi funcţionarea în viaţa de zi cu zi a cadrelor didactice;  pentru gestionarea cărora se consumă foarte mult timp din cadrul unei ore de clasă; la care metodele de gestionare care sunt cel mai frecvent aplicate au efecte secundare negative; care, nerezolvate într-o modalitate benefică, pot afecta sănătatea emoţională a copiilor; lipsa unor metode de disciplinare conduce către apariţia şi menţinerea unor probleme de comportament la elevi şi a unui mediu de muncă deosebit de stresant.

Activitatea de predare mereu va implica factori de stres. Cu toate acestea sunt şi aspecte pozitive ale stresului. Astfel profesorii sunt motivaţi să exploreze noi metode de predare, să adopte abordări inovatoare în creşterea nivelului de motivare a elevilor. Numai atunci când devine copleşitor vor fi observate consecinţele negative ale stresului. Profesorii, administraţia şi directorul şcolii pot facilita condiţiile de ameliorare a stresului. Profesorii care au susţinere socială din partea directorilor denotă un nivel de stres mai scăzut, decât cei care nu au. Organizarea discuţiilor în luarea deciziilor în şcoală, permite profesorilor să participe la acest proces, astfel implicându-se şi diminuând sentimentul de subordonare. De asemeni, administraţia şcolii poate dezvolta împreună cu profesorii un program scopul căruia să fie îndreptat spre ameliorarea stării fizice şi psihice sau pot să invite experţi în managmentul stresului pentru a oferi oportunităţi de dezvoltare profesională, învăţarea tehnicilor de reducere a stresului, analiza şi evaluarea propriului nivel de stres, modificarea obişnuinţelor emoţionale, gestionarea capitalului de energie personală şi dezvoltarea unei atitudini pozitive şi constructive.

Managmentul adecvat al stresului al cadrelor didactice are două beneficii majore: reduce efectele fiziologice ale stresului, cum ar fi: compromiterea sistemului imunitar, care îmbunătăţeşte performanţele şi reduce absenteismul.

Bibliografie:

Bogdana Bursuc, Alina Popescu, Managementul clasei.Ghid pentru profesori şi învăţători