Calitatea în educaţie desemnează un complex de principii şi practici ce traversează întregul mediu educaţional, în totalitatea componentelor sale, orientat spre obţinerea de rezultate superioare, raportate la standarde şi spre satisfacerea nevoilor şi aşteptărilor beneficiarilor educaţiei.  Pentru a defini o şcoală de calitate trebuie să parcurgem totul: climatul şcolar, mediul fizic, curriculum-ul, relaţiile dintre profesori, elevi şi comunitate etc. Indicatori ai şcolii de calitate apar în fiecare lecţie, material auxiliar, activitate metodică, întâlnire cu părinţii, aspect al unei recreaţii, discuţie în cancelarie între cadrele didactice, întâlnire între director şi autorităţile locale.

Pornind de la premisa că autoevaluarea instituţională este procesul de identificare a punctelor tari, a celor care necesită a fi îmbunătăţite, prin analiza tuturor aspectelor legate de performanţele realizate prin raportare la indicatorii cuprinşi în standardele naţionale, autoevaluarea este o etapă obligatorie a procesului de diagnoză cu scop prognostic – de planificare ameliorativă.  Autoevaluarea instituţională este rezultatul muncii în echipă, ca şi proces colaborativ.

 

Filosofia autoevaluării presupune:

- Formarea, promovarea şi asumarea culturii autoevaluării la nivel de individ, structuri funcţionale de management, instituţie.

- Constituirea echipei care elaborează şi propune spre aprobare şi asumare instrumente, proceduri de autoevaluare.

- Identificarea direcţiilor/domeniilor relevante pentru autoevaluare, cum ar fi: progresul elevilor, oferta educaţională,  resurse, management, relaţia cu comunitatea.

- Elaborarea şi asumarea unui cod de conduită pentru relevanţa autoevaluării: sinceritate, onestitate, raportare la sistem unic de indicatori, responsabilitate etc.

- Valorificarea rezultatelor autoevaluării în procesul de proiectare – planificare instituţională în vederea obţinerii succesului sub forma asigurării calităţii educaţiei. 

Cultura organizațională este manifestarea de fiecare zi prin care se pot scoate în evidență valorile, tradițiile. Ea se referă la modul de comportare a angajaților la locul de muncă, așteptările lor de la organizație, de la ceilalți angajați. Unul dintre cele mai mari obstacole cu care se confruntă organizațiile în implementarea managementului calității este bariera culturală. Elementele culturii organizaționale sunt:

- Mediul -dacă este competitiv, cultura organizațională este orientată spre schimbare;

- dacă piața este stabilă și cultura organizațională este la fel;

- Valori organizaționale - sunt sufletul culturii organizaționale și descriu ceea ce gândesc membrii organizației;

- Rituri, ritualuri și deprinderi organizaționale - exprimă regulile nescrise ale organizației și constituie modul prin care o cultură organizațională este transmisă din generație în generație;

- Mijloace de promovare a culturii - depind de modul în care managerii tratează angajații, modul în care interacționează aceștia, sistemele de valori la nivelul decizional, valorile culturale la care se raportează.

Implementarea unui sistem de management total al caliățtii reprezintă o schimbare, care va parcurge mai multe etape, cum ar fi:

- implicarea tuturor angajaților;

- planificarea activităților ce vor determina schimbarea;

- punerea în aplicare a elementelor planificate;

- evaluarea rezultatelor obținute;

- instituționalizarea schimbării.

Succesul unui sistem al calității este strâns legat de modul în care răspunde personalul la acest proces din punct de vedere cultural. În acest scop personalul trebuie instruit pentru a cunoaște și înțelege problemele cu care se va confrunta, va deveni capabil să rezolve problemele ce pot apare, va crea o atitudine pozitivă relativă la propriile responsabilități.

Aceasta nu se poate realiza peste noapte, este un proces de durată care începe cu angajarea managerului la vârf, se continuă cu implicarea tuturor angajaților și continuă cu îmbunătățirea continuă. Deci, o cultură organizațională orientată spre calitate are nevoie de o schimbare planificată, participativă și negociată.

Şcoala trebuie privită ca o organizaţie care îşi desfăşoară activitatea de educaţie şi formare într-o piaţă concurenţială a ofertei de servicii.Competitivitatea ei constă în capacitatea şi viteza de adaptare la nevoile mediului său economico-social. Produsele oferite de aceasta pe piaţă sunt competenţele.

Competenţele prin care se poate aprecia calitatea unei unităţi şcolare sunt competenţe profesional- ştiinţifice, organizaţională, comunicaţională, psihosocială, psihopedagogică, managerială.

Activitatea de asigurare a calităţii ar trebui să înceapă, în fiecare şcoală, printr-o identificare cât mai obiectivă a aspectelor ce trebuie îmbunătăţite şi ierarhizarea lor, pentru stabilirea priorităţilor.

Calitatea educatiei este ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt satisfăcute aşteptările beneficiarilor, precum şistandardele de calitate;

Evaluarea calitatii educatiei constă în examinarea multicriterială a măsurii încare o organizație furnizoare de educație şi programul acesteia îndeplinesc standardele şistandardele de referință. Atunci când evaluarea calității este efectuată de însăşi organizațiafurnizoare de educație, aceasta ia forma evaluării interne. Atunci când evaluarea calitățiieste efectuată de o agenție națională sau internațională specializată, aceasta ia forma evaluăriiexterne.

Asigurarea calitatii educatiei este realizată printr-un ansamblu de acțiuni dedezvoltare a capacității instituționale de elaborare, planificare şi implementare de programe destudiu, prin care se formează încrederea beneficiarilor că organizația furnizoare de educațiesatisface standardele de calitate. Asigurarea calității exprimă capacitatea unei organizațiifurnizoare de a oferi programe de educație, în conformitate cu standardele anunțate. Ea esteastfel promovată încât să conducă la îmbunătățirea continuă a calității educației.

Controlul calitatii educatiei în instituțiile de învățământ profesional, licealşi postliceal presupune activități şi tehnici cu caracter operațional, aplicate sistematic de oautoritate de inspecție desemnată pentru a verifica respectarea standardelor prestabilite.

Îmbunatatirea calitatii educatiei presupune evaluare, analiză şi acțiune corectivăcontinuă din partea organizației furnizoare de educație,bazată pe selectarea şi adoptareacelor mai potrivite proceduri, precum şi pe alegerea şi aplicarea celor mai relevante standarde de referință.

Criteriul se referă la un aspect fundamental de organizare şi funcționare a uneiorganizații furnizoare de educație. Standardul reprezintă descrierea cerințelor formulate în termeni de reguli saurezultate, care definesc nivelul minim obligatoriu de realizare a unei activități în educație. Standardul de referinta reprezintă descrierea cerințelor care definesc un nivel optimal de realizare a unei activități de către o organizație furnizoare de educație, pe baza bunelor practici existente la nivel național, european sau mondial;indicatorul de performanta reprezintă un instrument de măsurare a graduluide realizare a unei activităti desfăsurate de o organizație furnizoare de educatie prinraportare la standarde, respectiv la standarde de referință.

O caracteristică a bunelor practici în asigurarea calităţii la nivel instituţional sau de program este considerată a fi un proces, o practică sau o modalitate de a proceda care, în contextul instituţiei respective, îmbunătăţeşte sau conduce la îmbunătăţirea managementului calităţii şi/sau a standardelor de performanţă, şi a performanţelor în învăţare şi predare. 

Implementarea managementului calităţii în şcoală trebuie să vizeze următoarele aspecte:

• înfiinţarea Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii (CEAC), conform metodologiei, şi stabilirea sarcinilor pe fiecare membru al comisiei;

• elaborarea Regulamentului de funcţionare şi Codului de etică ale CEAC;

• întocmirea  Planului de acţiune pentru asigurarea calităţii, la nivel de şcoală şi de catedre;

• elaborarea strategiei de evaluare internă a calităţii;

• elaborarea procedurilor de evaluare şi asigurare a calităţii activităţii din şcoală (observarea  procesului de predare-învăţare; identificarea stilurilor de învăţare ale elevilor şi adaptarea stilurilor de predare ale profesorilor la nevoile individuale şi colective ale elevilor; consilierea elevilor; protecţia muncii în laboratoare, cabinete şi ateliere şi acordarea primului ajutor, circulaţia elevilor în incinta şcolii; procedura  de  realizare  a  activităţilor extracurriculare, elaborarea, aplicarea şi interpretarea chestionarelor; selectarea, păstrarea şi verificarea dovezilor; depunerea şi rezolvarea contestaţiilor; verificarea modului de completare a documentelor oficiale).

• stabilirea şi pregătirea echipei de observatori ai lecţiilor, repartizarea cadrelor didactice pe observatori;

• înscrierea cadrelor didactice la cursurile de perfecţionare;

• elaborarea rapoartelor de monitorizare internă periodice şi a rapoartelor de evaluare internă anuale;

• realizarea unei analize SWOT, în cadrul fiecărei catedre şi la nivel de şcoală, privind calitatea actului didactic,  în vederea identificării punctelor slabe ale activităţii didactice;

• realizarea planului de îmbunătăţire a calităţii, în funcţie de punctele slabe identificate.

            Activitatea de asigurare a calităţii ar trebui să înceapă, în fiecare şcoală, printr-o identificare cât mai obiectivă a aspectelor ce trebuie îmbunătăţite şi ierarhizarea lor, pentru  stabilirea priorităţilor. Pentru pregătirea şi implementarea unei practici eficiente, care să asigure calitatea serviciilor de educaţie şi formare profesională furnizate de o unitate şcolară, se impune cu necesitate realizarea unor acţiuni constructive, orientate spre:

• îmbunătăţirea comportamentului, a motivării şi a prezenţei elevilor; • reducerea absenteismului şi abandonului şcolar;

• colaborarea strânsă dintre elevi şi profesori, materializată în creşterea interesului şi asumarea responsabilităţii pentru propria învăţare de către elevi;

• îmbunătăţirea evaluării formative, prin folosirea unei game mai largi de metode şi instrumente de evaluare, diversificată inclusiv prin aportul inovativ personal al cadrelor didactice sau al unor echipe mixte de profesori şi elevi;

• îmbunătăţirea colaborării între catedre şi a relaţiilor cu toţi factorii interesaţi;

• creşterea numerică şi calitativă a parteneriatelor cu agenţii economici locali, prin stimularea interesului lor pentru implicarea directă şi activă în procesul complex de asigurare a calităţii în întreaga activitate derulată de unitate;

• îmbunătăţirea parteneriatelor între şcoală, familie şi alte organizaţii în ceea ce priveşte educaţia elevilor.

            Una din definiţiile care explică conceptul de asigurare a calităţii include procesele planificate şi sistematice necesare asigurării unui grad adecvat de incredere că oferta educaţională va satisface cerinţele de calitate necesare. Această abordare a conceptului implică asigurarea calităţii în educaţie printr-o serie de actiuni de dezvoltare a capacităţii instituţionale de elaborare,  planificare, implementare de programe de studiu prin care se oferă programe de educaţie de calitate in conformitate cu standardele cerute, adaptate la cerinţele şi nevoile particulare.

Asigurarea calităţii este un deziderat care se realizează treptat cuprinzănd toate aspectele procesului educaţional, pornind de la calitatea actului educaţional, implicarea elevilor în activităţile extracurriculare, realizarea de programe, scheme de învăţare prin muncă pentru elevi, programe remediale, sprijinirea parteneriatelor şi a proiectelor educaţionale, consiliere şi îndrumare în sprijinul tranziţiei de la şcoală la viaţa activă, monitorizarea inserţiei tinerilor absolvenţi pe piaţa muncii, implicarea activă a părinţilor şi a comunităţii locale în viaţa şcolii.

Bibliografie:

PHARE TVET, Ghid de bune practici în asigurarea calităţii educaţiei şi formării profesionale în învăţământul profesional şi tehnic

 

Legea  nr. 87/ 2006 privind asigurarea calităţii educaţiei