CUM SA MENŢINEM O DEZVOLTARE SĂNĂTOASĂ, ORIENTATĂ SPRE ACHIZIŢII

Ȋntr-o societate ȋn continuă dezvoltare, minţile tinere par să aibă un potenţial nativ tot mai mare, generând sintagma ,,copiii de astăzi sunt mai inteligenţi decât copiii din generaţiile trecute”. Acest potenţial ȋn ascensiune poate fi un progres biologic plauzibil ca fenomen de adaptare a speciei la mediul modern caracterizat prin dezvoltare tehnologică şi computerizată a vieţii societale.

 

            Pe de altă parte, şcoala, ȋn efortul de a adapta conţinuturile educaţionale la realitatea minţii educatului, are nevoie permanent de o nouă abordare, mai ecologică şi mai complexă a funcţiei intelectuale, cât şi de modalităţi tot mai eficiente de stimulare a acesteia, ȋn scopul de a face mintea educabilă  să  rămână permeabilă la salturile informaţionale ale secolului. Dar acest lucru poate fi

 

                                                                            
Figura 1

Sursa: Working With Children and Young People
Dr Susie Willis, Clinical Psychologist, Paediatric Clinical Psychology, Royal Belfast Hospital for Sick Children

realizat doar considerând global elementele componente ale dezvoltării copilului (vezi figura 1):

-          Sănătatea, ca factor esenţial şi suport biologic al unui intelect sănătos, educabil şi evoluant spre performanţă;

-          Educaţia, ca factor de formare a copilului - prin conţinuturile educaţionale asimilate -pentru rolurile profesionale şi pentru rolurile vieţii sale sociale şi personale;

-          Dezvoltarea emoţională, un factor care echilibrează comportamentul copilului, independent de dezvoltarea intelectuală, şi care dă măsura adaptabilităţii lui ȋntre semeni;

-          Identitatea, un factor format din multiple influenţe (personalitate, mediu, modele din familie şi comunitate), factor care influenţează modul copilului de a se raporta la şcoală şi la persoanele din viaţa lui;

-          Familia şi Relaţiile, factori care au rol ȋn opinia şi perceperea mediului şcolar de către copil, prin modelul parental, de familie şi prin expectaţiile părinţilor asupra educaţiei  precum şi modelele de relaţionare cu alţii, de ambele genuri, ȋnvăţate ȋn familie şi la şcoală.

-          Imaginea personală ȋn societate, un factor complex cuprinzând aparenţa, locul ȋn ierarhia socială şi rolurile sociale, imprimate copilului prin modelele parentale, ale educatorilor săi şi ale altor persoane din mediul său de viaţă ( colegi, modele promovate de mass-media, etc.)

-          Abilităţile de auto-ȋngrijire, nu doar ȋn sensul de ȋngrijiri corporale ci ȋn sensul mai complex al auto-gestionării propriei persoane, abilităţi care ȋncep ȋn mediul familial şi sunt completate şi şlefuite (pentru a se ȋncadra ȋn normele societăţii) ȋn mediul şcolar.

Pornind de la aceste elemente, se poate concluziona că, dacă abilităţile şi competenţele cadrului didactic sunt o faţă importantă a monedei, cealaltă faţă a monedei,  dezvoltarea sănătoasă a copilului, orientată spre achiziţii, utilă performării şi adaptării copilului ȋn mediul şcolar şi fiind  substrat educabil necesar ȋn activitatea didactică, de predare, formare de evaluare, are multe puncte vulnerabile şi oportunităţi. Aceste vulnerabilităti şi oportunităţi sunt derivate din factorii enumeraţi mai sus (sănătate, educaţie, dezvoltare emoţională, identitate, familie şi relaţii, imaginea ȋn societate, abilităţile de auto-ȋngrijire).

      Astfel, ȋn termeni de vulnerabilităţi, biologic sau ȋn sfera psihosocială, fiecare dintre factori poate fi disfuncţional, astfel preşcolarul sau şcolarul poate ȋntâmpina dificultăţi care influenţează capacitatea nivelului său de achiziţii, dificultăţi din sfera:

 - sănătate – copilul poate avea un nivel de intelect deficitar, tulburări din spectrul autist, tulburări de vorbire, deficite motorii sau o boală fizică de durată ori o boală psihică, toate având caracteristica de a-i diminua potenţialul şi nivelul de instruire şcolară;

- educaţi – copilul poate trăi ȋn medii defavorizate, lipsite de resurse educaţionale sau cu mentalitate care contestă necesitatea şi utilitatea educaţiei ȋn formarea copilului (cum ar fi societăţile primitive, izolate sau diferite etnii ori grupări cu mentalitate potrivnică educaţiei şcolare);

- dezvoltare emoţională – copilul poate avea deficite şcolare cu manifestări comportamentale (de adaptare, anxietate, tendinte depresive) datorită lipsurilor emoţionale din mediul său familial sau datorită unui mediu şcolar unde nu se simte ȋnţeles, apreciat, ori trece prin evenimente traumatizante cu colegii sau cadrele didactice;

- identitate – copilul poate trece prin etape de vârstă ȋn care este mai sensibil la modul ȋn care este  perceput de către alţii, sau trece prin praguri de adaptare specifice vârstei ȋntr-un mediu (familial sau comunitar) ostil. Poate avea modele familiale de identitate dificil de atins sau de gestionat sau este la vârsta la care modelele identitare din comunitate ȋl pot influenţa negativ. Ȋn ȋncercarea de a-şi defini identitatea, implicarea copilului ȋ n viaţa şcolară poate avea de suferit.

- familie şi relaţii – copilul poate resimţi presiunea unor standarde educaţionale prea ȋnalte din partea părinţilor, ori, dimpotrivă, poate suferi prin neglijare şi lipsă de suport, de ȋngrijire şi afecţiune din partea acestora. O altă vulnerabilitate poate fi faptul că ȋn familia sa copilul poate avea lipsuri materiale importante, poate avea un părinte care are un comportament traumatizant ( este agresiv, alcoolic, dependent, bolnav, invalid, lipseşte, etc) sau face parte dintr-o familie dezorganizată.

Aceste vulnerabilităţi adeseori duc la tendinţa copilului spre izolare, tendinţe depresive, lipsa prietenilor, sau dimpotrivă la comportamente de risc ȋnvăţate din familie sau din grupuri de copii cu comportamente deviante, prin imitarea acestora  ȋncercând să primească atenţia şi aprecierea pe care nu le primeşte ȋn mod uzual. Ȋn asemenea condiţii de viaţă, preşcolarul sau şcolarul.

- imagine personală ȋn societate – dacă la vârste mici şcolarii sunt preocupaţi de imitarea altor modele şi de nevoia de afecţiune din partea adulţilor, ȋncepând cu pubertatea şcolarii au dificultăţi din ce ȋn ce mai mari datorate specificului vârstei, cân drelaţiile cu cei din jur devin mai importante decât relaţia cu familia. Astfel, copilul va afişa modele de comportament care i se par mai importante şi despre care crede că ȋi vor aduce apreciere din partea celorlalţi sau că ȋl vor proteja de ceilalţi. Când modelele de comportament din viaţa copilului sunt predominant negative, integrarea sa dificilă ȋn mediul şcolar prin problemele de adaptare rezultate poatee fi o piedică importantă ȋn calea progresului educaţional al copilului.

- abilităţi de auto-ȋngrijire – când ȋn mediul familial al copilului abilităţile de ȋngrijire sunt deficitare ( fie că este vorba de neglijare din partea părinţilor sau de lipsuri materiale), copilul intră ȋn mediul şcolar unde va suferi stigmatizare, marginalizare şi respingere. Aceste procese prin care ȋnvaţă ȋncă de la ȋnceputul vieţii sale sociale despre cum sunt relaţiile cu semenii, ȋi vor influenţa negativ atât progresul şcolar cât şi stima de sine şi modul ȋn care va forma relaţii ȋn viaţa de adult.

Toate aceste vulnerabilităţi ale preşcolarului/ şcolarului sau elevului de gimnaziu devin vizibile cadrelor didactice ȋn monitorizarea progresului şcolar şi a adaptării ȋn colectiv a acestora.

De aceea, cunoaşterea semnelor de scădere ȋn nivelul de instruire sau a semnelor de suferinţă este importantă pentru cadrul didactic, astfel ȋncât observarea acestor semne comportamentale şi cunoaşterea condiţiilor de viaţă ale copilului să determine cadrul didactic să refere copilul către persoane specializate sau avizate (psiholog şcolar, consilier şcolar, discuţii specifice cu părinţii copilului).

Astfel, anumite ramuri specializate se ocupă de problemele funcţionale şi de adaptare ale copilului (vezi figura 2)


Figura 2

                                                                             Sursa: https://www.wikihow.com/Become-a-Child-Psychologist

Psihologia clinică este acea ramură a psihologiei, știința care studiază mecanismele psihologice implicate în starea de sănătate și boală psihică, cea mai apropiată de medicină şi  este dedicată intelegerii, anticipării si ameliorării disconfortului si dizabilităţii, precum si  promovării adaptării umane si dezvoltării personale. Acestei ramuri ȋi revine sarcina de a evalua şi trata problemele şcolarului care ţin de anxietate, depresie, comportament impulsiv, opoziţional, tulburări comportamentale, etc.

Psihologia educaţiei studiază:

- activitatea psihosocială a elevilor şi dezvoltarea lor de-a lungul vârstelor şcolare,

- bazele psihologice ale instruirii şi educării care, prin asimilarea de cunoştinţe şi deprinderi modelează personalitatea copilului,

- ȋnţelegerea bazelor psihologice ale intervenţiei asupra elevului, şi

-  relaţia ȋntre educat şi educator (dintre actele comportamentale ale profesorilor şi elevilor şi variabilele educaţionale ale relaţiei profesor - elev, relaţiile din grupul şcolar şi orientarea şi integrarea socio-profesională).

Această ramură este cea care vizează cel mai ȋndeaproape relaţia cadru didactic – elev, pentru a ȋnţelege şi optimiza atât interacţiunea dintre aceşti actori sociali cât şi potenţialul profesional, respectiv educabil al amândurora.

Psihologia şcolară, prin psihologul sau consilierul şcolar şi conform standardului ocupaţional ANC:

- identifică şi analizează problemele de natură psiho-comportamentală ale elevilor care pot interfera cu procesul educaţional,

- evaluează nevoile, limitele şi potenţialul elevilor, dezvoltarea cognitivă, afectiv-motivaţională şi personalitatea copilului/adolescentului,

-  evaluează profilul cognitiv, afectiv şi de personalitate al membrilor familiei şi cadrelor didactice din sistemul de învăţământ; 

- prezintă şi explică profesorilor, părinţilor şi elevilor rezultatele evaluării psihologice şi raportează informaţiile relevante autorităţilor responsabile în caz de hărţuire, neglijenţă sau abuz îndreptat împotriva elevului;

 - oferă intervenţie specializată în scopul: optimizării autocunoaşterii şi dezvoltării personale, prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament subclinic;

- elaborează planuri de educaţie individualizată şi proiectează programe adecvate pentru elevii cu cerinţe educative speciale;

 - dezvoltă, implementează şi evaluează programe de consiliere şcolară în vederea optimizării sau eficientizării învăţării, promovării atitudinilor şi conduitelor sanogene, depăşirii situaţiilor de criză, conflict şi risc;

- dezvoltă programe de consiliere psihologică destinate elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor / aparţinătorilor elevilor

- consiliază elevii în luarea deciziilor legate de carieră şi oferă suport în elaborarea şi implementarea planurilor individualizate de carieră;

 - iniţiază activităţi de cercetare psihologică şi valorifică rezultatele obţinute.

Psihologia dezvoltării copilului este ramura care se ocupă cu studiul procesului şi legilor de dezvoltare ale psihicului ȋn interacţiune cu factorii genetici şi cu factorii sociali, şi evaluează şi intervine ȋn problemele copilului din sferele:

- dezvoltare prenatală  şi dezvoltare la nivelul etapelor de vârstă

- modalităţi de exprimare şi dezvoltare a creativităţii

- modalităţi de gestionare a provocărilor (schimbări naturale, pozitive sau  traume, fenomene cu impact negativ, de ex. bullying, violenţă, abuz, etc)

- achiziţiile de limbaj, memoria, dificultăţile de ȋnvăţare ale copilului / elevului

-efectul contextului mediului, a fenomenului media asupra educatului

- ataşamentul copil- părinte

- rolurile de gen

- interacţiunea psihologiei copilului cu programele educaţionale

- ȋnţelegerea emoţiilor şi a comportamentelor de către copii.

Cadrul didactic este specialistul care formează şi modelează intelectul copilului ţinând cont de teoriile psihopedagogice  şi de conţinuturile ducaţionale. Astfel, pornind de la abilităţile cognitive specifice vârstelor, manualele, lecţiile şi temele elevilor se subscriu dezvoltării cognitive etapizate a vârstelor (vezi figura 3).

Figura 3

Sursa: adaptare după Theories of child psychology, prof.Dr.Savitha Sathyaprasad,, https://www.slideshare.net/stnflrn40/theories-of-child-psychology

O abordare mai complexă, asigurând ȋn consecinţă o mai bună asimilare a cunoştinţelor de către elevi şi o mai bună ȋnţelegere a comportamentelor, emoţiilor şi adaptării elevilor de către cadrele didactice, o reprezintă abordarea teoria dezvoltării psihosociale, dezvoltată de Erik Erikson.

 

                                                                  Figura 4

                                         Sursa: adaptare după https://zanl13.wordpress.com/about/ (credit to Brianne Thompson)

                          Etapa vârstei grădiniţei (Copilăria mijlocie, 3 – 5/6 ani)

Dificultăţi ale copilăriei mijlocii 

1. Proprii vârstei şi personalităţii copilului
2. Ȋn relaţie cu părinţii , cu bona, cu bunicii, cu educatoarea sau educatorul
3. Ȋn relaţie cu copiii din grupa lui, cu prietenii şi semenii  ( spre exemplu: din parc, vecini, etc.)

După rezolvarea crizei de dezvoltare a Micii Copilarii, copilul intră ȋntr-o Vârstă a Jocului. Criza anterioara (ȋntre 0-1 an, denumită Ȋncredere versus neȋncredere) odată rezolvată, copilul trece la criza de dezvoltare a vârstei prezente, Iniţiativă versus Vinovăţie

Această etapa de dezvoltare are caracteristicile: oglindirea şi imitarea comportamentelor din jur. De aceea este o vârstă la care tendinţele autiste sau deficienţele devin vizibile, deşi ele s-au dezvoltat la vârstele anterioare.

Această etapă de dezvoltare este demonstrată natural ȋn timpul activitătii de joacă. Atunci se relevă fascinaţia copilului pentru comportamente precum şofatul, vorbitul la telefon, activităţi casnice precum curaţenia, gătitul, reparaţiile,  comportamentele denumite de adult ,,sexuale”, etc. Activitatea de joc ajută copilul să exploreze lumea şi să ȋnveţe abilităţi noi, cu alte cuvinte, este necesară.          

                        

VULNERABILITĂŢI  ŞI  OPORTUNITĂŢI  ALE  VÂRSTEI

          

               Modul ȋn care procedează  adultul ȋn faţa imitaţiile pe care le pune ,,in joc”  copilul şi pe care adultul le consideră ,,neadecvate” poate creşte criza de dezvoltare a vârstei şi o poate bloca. Copilul se dezvoltă creativ ȋnsă şi cognitiv, ȋncepe să raţioneze şi să dezvolte simtul ,,moralităţii” ( ceea ce ,,trebuie” şi ceea ce ,,nu trebuie”). De aceea anticipează pedeapsa când ştie că se poartă ,,neadecvat” fata de aşteptările adultului, şi ȋi ascunde acestuia comportamentul său fiindcă simte vinovăţie. Astfel, copilul, care ȋn mod normal psihologic are nevoie să fie curios, se luptă şi balansează ȋntre curiozitate şi iniţiativă, iar ȋntr-un mediu echilibrat, nu se simte vinovat că progresează cunoscând lumea prin curiozitate.

                                   Etapa vârstei şcolare (Copilăria mare, 6 – 12 ani)  

 

Dificultăţi ale marii copilării 

Proprii vârstei şi personalităţii copilului

Ȋn relaţie cu părinţii, cu ȋnvăţătoarea  sau cu ȋnvăţătorul

In relatie cu copiii din clasa, colegii, si cu prietenii

Copilul creşte prin dezvoltarea abilităţilor cognitive şi ȋnvaţă abilităţi şi deprinderi noi.

Acest stadiu al vieţii este despre extinderea cercului social ( mediul realităţii copilului) şi despre ȋnceperea scolii.

Elevii sunt influenţaţi de noutatea mediului lor ȋnconjurator şi de colegii lor.

Ȋnvăţătorii ȋncep să aibă un rol din ce in ce mai important, ȋn mare parte datorită faptului că timpul petrecut de micul şcolar cu copiii este mai mare sau măcar mai activ decât timpul copilului cu parinţii lui ȋn această perioadă a vieţii. Copilul intră ȋn criza de dezvoltare normală a vârstei, Competenţă, Hărnicie versus Inferioritate. Dacă ȋn această perioadă copilul este respins social sau se simte neadecvat (ciudat, jenat, stânjenit, ruşinat, făcut de ruşine, dominat), el se luptă să depăşească şi să lase ȋn trecut această fază a dezvoltării pentru a trece la următoarea.  Apoi va dezvolta probleme legate de stima de sine ȋn următoarele etape de vârstă.

La vârsta de 6-8 ani simţul moral ( ,,este ruşine să…” ) devine activ la nivelul gândirii datorită achiziţiilor de comparaţie mentală; de asemennea,  etapei de dezvoltare emoţională, şcolarul este mai vulnerabil ȋn formarea sentimentului de a fi la fel cu ceilalţi.

                                

                                 VULNERABILITĂŢI  ŞI  OPORTUNITĂŢI  ALE  VÂRSTEI

Modul ȋn care procedează  adultul atunci când copilul acţioneaza ,,inadecvat” poate agrava criza de dezvoltare a vârstei sau poate bloca un elev ȋn sentimente de inferioritate. Ocazional, copilul poate deveni ,,rebel” dacă, ȋn loc de a fi corectat prin responsabilizare, prin a fi luat ȋn ,,echipa” ȋnvăţătorului şi prin lauda reuşitelor lui), este ,,sancţionat” cu duritate şi fără a se ȋncerca  diferite modalităţi de abordare a copilului, iar sancţiunea dură este principala modalitate de disciplinare pe care o practică adulţii din viaţa lui.

                              Etapa adolescenţei (  de la pubertate, 10/12 – 15 ani până la 20 ani)

Dificultăţi ale marii copilării 

1. Proprii vârstei şi personalităţii copilului
2. Ȋn relaţie cu părinţii, cu ȋnvăţătoarea sau  ȋnvăţătorul, cu dirigintele şi cu profesorii
3. Ȋn relaţie cu colegii din clasă, cu prietenii, cu persoane cu care dezvoltă relaţii afective ( atracţie, sentimente romantice, etc.)

La vârsta pubertății, copiii devin mai conștienți de propria înfățișare, mai preocupați de crearea unui stil personal și de poziționarea în raport cu ceilalți, apar segregările pe genuri (,,băieţii cu băieţii, fetele cu fetele”). Pubertatea este etapa trezirii şi conştientizării sexualităţii şi a dorinţei de a experimenta.

Adolescenţa

Prima etapă ȋn dezvoltarea copilului determinată direct de ceea ce face şi ȋn opoziţie cu ceea ce ȋşi face. Este o etapă a explorării, o calatorie ȋn care elevul ȋşi descoperă identitatea (de care este conştient) şi ȋn care determină ce vrea să facă pentru viaţa sa (educaţie, carieră, relaţii, etc.)

Pentru a-şi creşte independenţa, elevii, adolescenţii au nevoie să se retragă periodic din relaţie cu părinţii, relaţia poate deveni tensionată, agresivă, aversivă. adolescentul se revelează mai puţin părinţilor şi colegilor. Identitatea conştient aleasă a acestei vârste nu este o simplă sumă a identificărilor cu diferite modele pe care le ȋncearcă adolescentul, ci este o nouă combinaţie a identităţii sale unice cu cunoștințele acumulate şi ȋnvăţate ( mai mult sau mai puţin echilibrat) ȋn anii anteriori.

Caracteristici: Criza de dezvoltare a acestei perioade de viaţă a elevului este Identitate de sine versus Confuzie de rol. Elevul, adolescentul care nu ȋşi rezolvă echilibrat ȋntrebările de identitate va trăi confuzii de rol şi crize de identitate care ȋl vor conduce către comportamente negative ( de la a se ȋnconjura de modele negative, pe care le percepe puternice, până la comportamente adictive - fumat, băutură, droguri, adicţii atipice, etc.)

.                            

                                        VULNERABILITĂŢI  ŞI  OPORTUNITĂŢI  ALE  VÂRSTEI

Modul ȋn care gestioneaza adultul retragerea sau rebeliunea adolescentului, atunci când acesta acţionează ,,inadecvat” poate agrava  criza de  dezvoltare a vârstei sau poate bloca un elev ȋn confuzii permanente asupra rolului şi sensului său ȋn viaţă. Iritarea de care dă frecvent dovadă este un semn al tulburării interioare pe care cu greu şi-o suportă şi al nevoii adolescentului de a se elibera de fricile, de furia şi dorinţele de care se ruşinează.  Orientarea către activităţi de descărcare a tensiunii este o manieră non-directivă de descărcare sănătoasă a impulsurilor.

RESURSE   BIBLIOGRAFICE ŞI WEB

Sathyaprasad Savitha Prof. Dr., Working With Children and Young People, https://slideplayer.com/slide/4400291/
Dumitriu Odette, (2014), Comunicare terapeutică: tehnici şi modele ale schimbării, Bucureşti: Edit. Herald

Goran Băzărea, Laura, (2014),  Psihologia educaţiei, Bucureşti: Edit. Fundaţiei România de Mâine

Erikson’s stages of psychosocial development, https://zanl13.wordpress.com/about/ (credit to Brianne Thompson)

http://www.anc.edu.ro/uploads/SO/psiholog.scolar.pdf

Willis Susie Dr., Clinical Psychologist, Paediatric Clinical Psychology, Royal Belfast Hospital for Sick Children, https://www.wikihow.com/Become-a-Child-Psychologist