Introducerea tehnologiilor de informație și comunicare în curricula școlară este în general considerată ca un lucru bun, cu multe câștiguri pozitive, care sunt demonstrate prin: creșterea motivației, efecte pozitive la realizare, îmbunătățirea metodelor de predare și învățare. E important să ne amintim că tehnologiile sunt un potențial de noi instrumente care trebuie introduse și aplicate adecvat în contextul clasei. Cu alte cuvinte, e mai mult o extindere și o îmbunătățire a pedagogiei cu noi tehnologii.
Avizul practic pentru integrarea tehnologiilor de informație și comunicare în schemele existente a fost furnizat de UNESCO în 2005, în ,,catalogul analitic al publicațiilor”, care relatează despre integrarea tehnologiilor de informație și comunicare în curriculum. Cu subtitlul ,,Integrarea tehnologiilor în subiecte specifice”, se sugerează: Strategiile descrise pentru integrarea tehnologiilor de informație și comunicare în subiecte specifice sugerează că începeți să priviți către scop și apoi să identificați subtopicele specifice și obiectivele lor. Profesorul trebuie sa decidă dacă aceste subtopice și obiective se pretează ușor la integrarea tehnologiilor de informație și comunicare.
Deși achiziția abilităților tehnologiilor de informație și comunicare specifice de către profesori este un important prim pas, gradul în care aceste abilități trebuie dezvoltate pentru a preda efectiv este chestionabil. Profesorii poate au fost cursați în informatice de bază, adesea pentru scopuri administrative sau simple prezentări, dar au nevoie de traininguri specifice pentru a fi apți să conecteze potențialul tehnologiilor de informație și comunicare elevilor cărora le predau. Pentru o reală integrare a tehnologiilor de informație și comunicare în procesul de predare-învățare, profesorii trebuie ajutați să înțeleagă cum poate educația prin tehnologie informa și întări pedagogia. Tehnologiile de informație și comunicare nu sunt doar un instrument pentru a prezenta conținuturile existente cu mijloace noi, sunt un mod de a introduce noi paradigme în învățare. Adoptarea tehnologiilor de informație și comunicare este puternic influențată de atitudinile profesorilor, de experiențele lor, de crezurile lor pedagogice.
Educaţia digitală este una din preocupările de bază ale învățământului românesc, prin formarea culturii informaţiei şi comunicării digitale la nivelul oricărui cetăţean. Fără o populaţie educată, doritoare să folosească tehnologiile informaţiei şi comunicării, nici o comunitate nu poate participa în mod real în reţeaua globală. Integrarea computerului în procesul de învăţământ nu mai este privită ca o mişcare avangardistă, ci ca o necesitate. În întreaga lume se observă convertirea conţinutului cultural într-o formă digitală, făcând astfel produsele disponibile oricui, oriunde şi oricând. Lecţiile digitale îi ţin pe elevi la şcoală şi îi fac să fie mai atenţi la informaţii. Educaţia virtuală a devenit un adevărat fenomen în industria românească în ultimii ani.
Fără pretenția unei stricte rigurozități, trebuie să încercăm să insuflăm elevilor dorința de a accesa într-un mod conștient multitudinea de informații, într-o școală modernă, în care elevii trebuie să-și asume într-o mai mare măsură responsabilitatea modalității dobândirii cunoștințelor.
Educaţia în ţările europene este supusă multor cerinţe competitive, care au influenţă asupra organizării şi conţinutului educaţiei artistice. Globalizarea în creştere a adus atât beneficii, cât şi provocări, incluzându-le pe acelea apărute din competiţia internaţională, migraţie şi multiculturalism, progresele în tehnologie şi dezvoltarea economiei cunoaşterii. Sistemul educaţional poate fi privit ca un mijloc de pregătire a copiilor pentru rolul lor într-o lume în continuu nesigură. Şcolile au un rol de jucat în ajutorul oferit tinerilor, de a le dezvolta un sentiment de siguranţă, atât ca indivizi, cât şi ca membri ai diverselor grupuri în societate. Există de asemenea o nevoie recunoscută de a încuraja tinerii de a dezvolta o gamă largă de abilităţi şi interese, de a-şi identifica şi hrăni potenţialul şi de a încuraja creativitatea.
Trăim în societăți conectate, în care din ce în ce mai mulți oameni, de toate vârstele, utilizează tehnologii informatice în viața lor de zi cu zi. Cu toate acestea, mulți copii care merg la școală intră într-un sistem care nu reflectă această realitate cotidiană. Mediul online schimbă modul în care învățământul dispune de resurse, este predat și este agreat. Unii preconizează că, în următorii 10 ani, piața de e-learning va crește de cincisprezece ori, reprezentând 30 % din întreaga piață a învățământului. Beneficiile acestor evoluții ar trebui să fie disponibile pentru toți europenii.
Succesul în Era Informaţiei depinde de răspîndirea cât mai amplă a tehnologiilor IT societate. Noi valori apar pe măsură ce oamenii acceptă şi înţeleg utilitatea ICT. Această schimbare în atitudine şi comportament duce la soluţii creatoare şi la noi modele care pot reformula radical felul în care lucrează unitățile de învățământ. Fără o populaţie educată, doritoare să folosească tehnologiile informaţiei şi comunicării, nici o comunitate nu poate participa în mod real în reţeaua globală. Pentru a îmbunătăţi aceste resurse, ICT trebuie integrate în sistemul de învăţământ. Din nefericire, cu toate că utilizarea ICT în educaţie este un catalizator pentru Integrarea Digitală, este de cele mai multe ori neînţeleasă sau subestimată.
Tehnologia, prin ea însăşi, nu schimbă şi nu îmbunătăţeşte predarea şi învăţarea. Cheia pentru introducerea cu succes a tehnologiei în predare şi în învăţare constă în acordarea unei atenţii sporite, managementului proceselor, strategiei, structurii şi mai ales rolurilor şi deprinderilor. Tehnologia este doar vârful icebergului în procesul de planificare a instruirii, servind doar ca vehicul util, printre altele vitale.
Folosirea tehnologiilor moderne în şcoală face parte din evoluţia naturală a învăţării şi sugerează o soluţie firească la provocările moderne adresate învăţării şi a nevoilor elevilor. Intregrarea acestora în procesul tradiţional de predare-învăţare-evaluare este o oportunitate de a integra inovaţiile tehnologice cu interacţiunea şi implicarea oferite de modul tradiţional de cunoaştere. Nu este un proces uşor, dar dificultăţile pot fi depăşite având în vedere potenţialul acestui tip de cunoaştere.
În continuă dezvoltare, tehnologiile informaţiei şi comunicării au schimbat fundamental natura relaţiilor globale, sursele de avantaj în competiţie şi oportunităţile pentru dezvoltare economică şi socială. Tehnologii ca Internetul, computerele personale sau telefonia mobilă au schimbat întreaga lume într-o reţea globală de persoane, firme, şcoli şi guverne, ce comunică şi interacţionează între ele printr-o varietate de canale. Explozia acestei reţele globale mediate tehnologic a produs o lume în care oricine poate, virtual, să beneficieze de avantajele Integrării Digitale.
Şcolile trebuie să integreze mecanismele ICT în procesul de învăţare dacă doresc să fie parte a reţelei globale. Pregătirea unei şcoli în acest sens ar trebui să țină cont de următoarele aspecte: numărul de computere, accesul fizic la noi tehnologii, răspândirea reţelei, accesarea şi organizarea conţinutului electronic, calitatea şi viteza conexiunii în şcoli. Profesorii trebuie instruiţi la rândul lor pentru a folosi Internetul şi computerele ca metode de predare în beneficiul elevilor. Elevii ar trebui învăţaţi de la cele mai tinere vârste posibile să folosească tehnologiile informaţiei şi comunicării pentru îmbunătăţirea performanţelor în studiu.
Este esenţial ca în cadrul comunităţii să existe pentru viitorii specialişti ICT oferte de instruire bazică sau avansată în programare de software, hardware şi design Internet. În acest sens, tehnologiile informaţiei şi comunicării sunt integrate în totalitate în curriculum, sunt predate în cursuri şi sunt esenţiale procesului de învăţare.
În acest scop au fost create documente digitale, dar şi aplicaţii dedicate învăţării asistate de computer (dezvoltarea bibliotecilor digitale, crearea platformelor de e-learning, crearea reţelelor dedicate procesului educaţional informatizat). Consider că orice iniţiativă trebuie să aibă în vedere crearea şi valorificarea unui conţinut digital, altfel nu putem vorbi de digitalizarea actului educaţional.
Însă, odată cu aceste procupări, au apărut carențele la iniţiativele de promovare a noilor tehnologii în învăţământ. Aceste inițiative au luat-o adesea înaintea capacităţii multor dascăli de a înţelege şi adapta cursurile la nevoile elevilor. Realitatea este că mulţi profesori nu reuşesc să folosească computerul ca suport didactic la clasă, iar formulele de predare-învăţare de la noi trebuie radical modificate. Elevul trebuie pus să gândească, să se implice efectiv, să se autoevalueze, iar acest lucru se poate realiza numai dacă profesorul va deveni coordonator şi evaluator, va antrena elevul în proiecte concrete, proiecte cu un profund conţinut de viaţă reală.
Şcoala trebuie să ţină pasul cu tehnologia, să înţeleagă şi să anticipeze impactul asupra modului de învăţare. Calculatoarele ofera libertate, flexibilitate dar şi individualitate. Iată că, tehnologia modernă, calculatorul, oferă posibilităţi de prezentare sau de transmitere de noi conţinuturi, într-o manieră nouă, atractivă, prin forme, culori şi mişcare, asigură o tratare interdisciplinară, posibilitatea de individualizare, încorporează o bază de demonstraţii şi exemplificări iar jocurile didactice pot solicita perspicacitatea, atenţia distributivă, creativitatea, contribuind la dezvoltarea unor abilităţi sau afinităţi faţă de unele ştiinţe.
Softurile educaţionale susţin efortul de învăţare într-un ritm propriu şi favorizează administrarea unor forme noi de evaluare şi de urmările a unor progrese înregistrate de elevi. Calculatorul nu elimină rolul cadrului didactic, ci îmbogăţeşte instrumentele pedagogice în concordanţă cu finalităţile fiecărui ciclu de învăţământ, măreşte calitatea învăţării şi permite includerea noţiunilor într-un corp coerent de informaţii, îmbogăţindu-le permanent. Calculatorul poate fi folosit în procesul de predare, integral sau numai în anumite secvenţe ale lecţiei dar nu înlocuieşte învăţătorul, ci preia funcţii din activitatea sa didactică, educativă precum, poate şi prelua şi momente din munca elevului. Tehnologiile digitale nu trebuie să reprezinte o simplă adăugare în planul de învăţământ, ele trebuie sa fie integrate deplin „în serviciul educaţiei” la toate nivelurile sistemului şcolar. Actorii educaţionali trebuie să fie formaţi pentru a face faţă schimbării, incertitudinii si inovării. Complexitatea crescută a şcolilor şi mediilor de învaţare de astăzi sugerează nevoia realizării într-o nouă manieră a activităţilor educaţionale. Calculatorul este foarte util atât elevului cât şi profesorului însă folosirea acestuia trebuie realizată astfel încât să îmbunătăţească calitativ procesul instructiv-educativ, nu să îl îngreuneze. Calculatorul trebuie folosit astfel încât să urmarească achiziţionarea unor cunoştinţe şi formarea unor deprinderi care să permită elevului să se adapteze cerinţelor unei societăţi aflată într-o permanentă evoluţie. Aceştia trebuie să fie pregătiţti, orientaţi cu încredere spre schimbare, ei vor simţi nevoia de a fi instruiţi cât mai bine pentru a face fată noilor tipuri de profesii.
Eşecul în dezvoltarea capacitătii de a reacţiona la schimbare poate atrage după sine pasivitatea şi alienarea. Profesorul trăieşte el însusi într-o societate în schimbare, şi din fericire, în prima linie a schimbării, astfel încât va trebui să se adapteze, să se acomodeze, să se perfecţioneze continuu. Introducerea în şcoala a internetului şi a tehnologiilor moderne duce la schimbări importante în procesul de învăţământ. Astfel actul învăţării nu mai este considerat a fi efectul demersurilor şi muncii profesorului, ci rodul interacţiunii elevilor cu calculatorul şi al colaborării cu profesorul.
Această schimbare în sistemul de învăţământ vizeaza urmatoarele obiective: creşterea eficienţei activităţilor de învăţare, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi studiu individual. Atingerea acestor obiective depinde de gradul de pregătire a profesorului în utilizarea calculatorului, de stilul profesorului, de numarul de elevi, de interesul, cunoştintele şi abilităţile acestora, de atmosfera din clasa şi tipul programelor folosite, de timpul cât se integreaza softul în lecţie, de sincronizarea explicaţiilor cu secvenţele utilizate, de metodele de evaluare, de fişele de lucru elaborate. Utilizarea la întâmplare, fară un scop precis, la un moment nepotrivit, a calculatorului în timpul lecţiei duce la plictiseală, monotonie, ineficienţa învăţării prin neparticiparea unor elevi la lecţie, nerealizarea obiectivelor lecţiei şi poate produce repulsie faţă de acest mijloc modern de predare-învăţare-evaluare. Folosirea în exces a calculatorului poate duce la pierderea abilităţilor practice, de calcul şi de investigare a realităţii, la deteriorarea relaţiilor umane. De asemenea individualizarea excesivă a învăţării duce la negarea dialogului elev-profesor şi la izolarea actului de învăţare în contextul său psihosocial.
Din perspectivă pedagogică a procesului educațional, noile tehnologii și resursele digitale susţin abordări noi în predare-învăţare-evaluare, în concordanţă cu noile teorii psihologice ale învăţării şi cu abordările curente pedagogice:
• Incorporarea TIC în sistemul de educaţie are profunde implicaţii pentru organizarea şi metodele de predare-învăţare. După o perioadă de acomodare, folosirea noilor tehnologii conduce la o creştere a calităţii procesului educativ.
• Concluziile cercetărilor de până acum arată că noile tehnologii fac învăţarea mai eficientă, facilitează învăţarea individualizată şi promovează învăţarea în cooperare.
Tehnologiile informaționale nu sunt doar un instrument pentru a prezenta conținuturile existente cu mijloace noi, sunt un mod de a introduce noi paradigme în învățare.
Profesorul contemporan trebuie deci să fie antrenat într-un continuu proces de învăţare, adaptându-şi priceperile şi deprinderile, precum şi cunoştinţele şi modul de valorificare a acestora la noul context social-economic şi cultural al erei tehnologice.
Cunoaşterea şi soluţionarea problemelor cu care acesta se confruntă determină nu doar traiectoria pe care educaţia o urmează în viitor, ci şi profilul dascălului din secolul al XXI-lea.
Bibliografie:
Mușat, Claudia, Importanța Tehnologiei Informaticii și Comunicării în Educație