Modul în care ne percepem depinde de gradul de autostimă (autoapreciere, autorespect, autoacceptare) pe care îl avem. Astfel, daca ne acceptăm pe noi însine, daca ne apreciem pentru ceea ce facem bine - aceasta contribuie la autorespectul si increderea in sine - daca acceptam ca avem si slabiciuni fara sa ne criticam in permanenta pentru ele - aceasta constituie baza tolerantei fata de sine si, implicit, fata de altii - putem trai confortabil din punct de vedere emotional. Trebuie inteles ca este bine sa existe mereu un echilibru intre autoapreciere si autocritica, nici una din cele doua extreme nefiind eficienta. Cel care se lauda prea mult este, in cele din urma, persiflat sau chiar abandonat de catre ceilalti iar cel care se autocritica exagerat provoaca celorlalti fie sentimente de mila, de vina, fie un sentiment de superioritate, atragand de la sine alte critici. Pastrand pe cat posibil echilibrul intre o lauda de sine exagerata si o autocritica exagerata putem contribui la igiena noastra sufleteasca.

Când iti acorzi suficienta valoare iti atingi mai usor obiectivele pentru ca a avea incredere in sine, in fortele proprii te face sa-ti mobilizezi exact resursele de care ai nevoie sa depasesti obstacolele si sa mergi in directia dorita.

 

Încrederea in sine depinde mai mult de capacitatea noastra de a face anumite lucruri, in timp ce stima de sine reprezinta rezultatul unei autoevaluari si are un rol foarte important in stabilirea identitatii noastre. O stima de sine pozitiva se bazeaza pe perceptia pozitiva despre propriile noastre comportamente. De aceea este important sa ne respectam nevoile si limitele pentru ca actiunile noastre sa ne puna in valoare, sa fie viabile in ochii nostri.

Este important ca experientele noi sa fie abordate treptat, deoarece esecurile repetate la experiente noi pentru care nu reusim sa gasim o explicatie pot avea efecte negative asupra increderii in sine si a stimei de sine. Daca suntem flexibili si putem recadra actiunile si experientele noastre astfel incat sa vedem partea buna, pozitiva a lucrurilor si sa invatam ceva din ceea ce ni se intampla, reusim sa ne construim increderea in sine si sa ne intarim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijeaza comportamentele, de aceea este important sa pastram acele convingeri care sunt bune pentru noi si ne ajuta sa ne schimbam cadrele de referinta. Abordarea unei situatii dintr-o alta perspectiva ne permite sa ne schimbam reactiile, sa dezvoltam comportamente noi, mai adecvate situatiei prezente si sa obtinem astfel rezultate mai bune in viata.

Cadrele didactice au rolul de a stimula nu numai plăcerea de a studia, pasiunea pentru lectură sau alte activităţi intelectuale, ci şi de a crea situaţii prin care elevii să-şi exerseze competenţa socio - emoţională şi capacitatea de  a-i înţelege pe ceilalţi, implicându-se în relaţii interpersonale bazate pe încredere şi simpatie. De asemenea, elevii trebuie să fie antrenaţi în cunoaşterea profundă a varietăţii trăirilor afective (de la cele primare la cele superioare, pozitive sau negative), precum şi a modalităţilor de exprimare adecvată a acestora.  Un factor important al randamentului şcolar este dat de strategiile de coping (adaptare) pe care copilul le dezvoltă în situaţiile generatoare de anxietate.

Cercetările arată că anxietatea facilitează în special învăţarea mecanică şi învăţarea prin receptare a unor conţinuturi mai puţin dificile, având însă un rol inhibitor asupra temelor complexe, care presupun restructurarea vechilor scheme mentale şi crearea de noi modalităţi rezolutive.

Este foarte important ca profesorii să înţeleagă natura unor astfel de reacţii (generate de o anxietate intensă) şi să fie preocupaţi de crearea unui climat prin care să fie stimulată nevoia de afirmare şi eliminată teama de eşec.

În acest sens, Anita Woolfolk recomandă profesorilor:

1. Folosirea cu multă precauţie a competiţiei individuale – profesorii trebuie să se asigure că toţi elevii implicaţi au şanse să îndeplinească sarcinile;

2. Crearea unor situaţii de învăţare prin cooperare;

3. Evitarea situaţiei în care elevii anxioşi trebuie să răspundă în faţa întregii clase – învingerea temerii de a vorbi în public se realizează treptat, prin implicarea în sarcini în care trebuie să îşi exprime propriile păreri în grupuri mici. De asemenea, la început este indicată folosirea de întrebări la care se poate răspunde prin da sau nu. Elevul trebuie încurajat, dându-i încrederea că poate din ce în ce mai mult.  

4. Claritate în formularea sarcinilor – incertitudinile, ambiguităţile ducând la creşterea nesiguranţei şi anxietăţii. Profesorii trebuie să scrie cerinţele pe tablă şi nu doar să le citească, să verifice dacă elevii au înţeles ce anume trebuie să facă, să dea un exemplu, dacă este vorba de un format nou de evaluare.

5. Evitarea presiunilor inutile de timp – elevii pot primi teste pe care să le rezolve acasă, gestionându-şi singuri timpul necesar

6. Diminuarea sau eliminarea tracului dinaintea testărilor importante (teze, olimpiade, examene) – familiarizarea elevilor cu diverse tipuri de testare, precum şi cu modalităţi concrete de a face faţă tensiunii (strategii de relaxare, autoprogramare mentală pozitivă, concentrarea asupra sarcinii)

7. Dezvoltarea unor alternative pentru testele scrise – îmbinarea evaluării scrise cu cea bazată pe crearea de portofolii, referate, lucrări realizate în grup

8. Stimularea strategiilor de auto – reglare: - înainte de testare – încurajarea elevilor de a considera testarea ca o provocare căreia îi vor face faţă dacă se vor pregăti temeinic; exersarea capacităţii de concentrare în sarcină (renunţarea la stilul ego - defensiv)  - în timpul testării – citirea cu atenţie a cerinţelor, dozarea efortului în funcţie de dificultatea sarcinii, concentrarea numai asupra acesteia; - după testare – analizarea a ceea ce a fost bine şi asupra a ceea ce poate fi îmbunătăţit.

De adăugat că elevii anxioşi trebuie învăţaţi să îşi fixeze scopuri realiste, întrucât ei au tendinţa să evite sarcinile foarte dificile. Dacă se implică doar în cele uşoare, rezultatele bune nu le dau nici o satisfacţie. În cazul în care se implică în sarcinile foarte grele, au şanse mici de a obţine succes, datorită anxietăţii. 

Ca urmare, sentimentul de neajutorare şi teama de eşec se vor amplifica. Practica arată că învăţarea unor tehnici de control a anxietăţii nu îmbunătăţeşte automat performanţele elevilor, întrucât s-a observat că de cele mai multe ori aceştia au şi dificultăţi în a învăţa conţinuturi slab organizate sau dificile. De aceea este necesar să li se îmbunătăţească strategiile de învăţare (să fie învăţaţi cum să înveţe – stimularea metacogniţiei).

În demersul ei de atingere a idealului educaţional (dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane) şcoala românească modernă nu mai poate ignora starea de bine şi de sănătate fizică, psihică, spirituală şi socială a elevilor săi în numele nevoii de performanţe şcolare. Şcoala nu poate şi nu trebuie să  devină o instituţie segregată de individ, societate şi viaţă, ci  să reprezinte  un mediu favorizant dezvoltării personalităţii autonome şi   creative. Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, ameliorarea şi înlăturarea aspectelor atitudinale şi psihocomportamentale indezirabile social, ce pot apare în procesul educaţional, fac necesară o activitate sistematică de consiliere psihopedagogică. Creşterea alarmantă a numărului de eşecuri şi abandonuri şcolare, de comportamente deviante şi delincvente, de tulburări emoţionale în rândul elevilor, reprezintă indicatori ai faptului că şcoala trebuie să facă mai mult în această direcţie.

In contextul social actual, una dintre cele mai importante probleme care se ridică în faţa şcolii este aceea a absenteismului şcolar. Absenteismul reprezintă în primul rând nesupunere. In al doilea rând absenteismul poate fi asemănat cu forme uşoare de delicvenţă, această opinie bazându-se pe faptul că în zonele comunităţii unde absenteismul este crescut, apar şi creşteri ale delictelor. In al treilea rând, dorinţa de a sta departe de şcoală a unora este o tradiţie culturală moştenită de un grup/comunitate (etnic, religios, etc). In al patrulea rând, măsurile luate de ministerul de resort pe considerentul costurilor, determină un proces instructiv-educativ cu mari carenţe, care determină absenteismul generat de dezinteres şi lipsa de atractivitate a activităţilor şcolare.

Insuccesul şcolar – poate afecta direct imaginea de sine, respectiv a stima şi încrederea în sine a elevului, indiferent de vârsta acestuia. Insuccesul şcolar poate fi generat de: factori intelectuali (inteligenţa şcolară, stilul de muncă/învăţat individual,rezistenţa la efort intelectual) şi factori nonintelectuali (emotivitate, dorinţe, motivaţie, interese, atitudini, aspiraţii, etc.).

Dificultăţile de adaptare şi relaţionare în mediul şcolar sunt situaţii care implică elevul şi îi pot afecta imaginea de sine, încrederea în sine şi stima de sine, cu repercusiuni asupra aspiraţiilor şi a interesului şcolar. Dintre aceşti factori implicaţi în adaptarea şi relaţionarea din mediul şcolar pot fi amintiţi: factori pedagogici, relaţiile (elev-profesor, elev-elev, profesor-părinţi).

Stresul psiho-social – adaptarea permanentă la mediul în care trăieşte şi învaţă, poate genera pentru adolescenţi situaţii conflictuale, frustrări, rezolvarea unor probleme care îi depăşesc, toate acestea influenţând starea de sănătate fizică şi psihică, inducând stres. Dintre factorii, care induc stresul la adolescenţi sunt cele legate de familie (conflicte maritale, divorţul părinţilor, decesul unui membru al familiei, lipsa de afecţiune, comunicare redusă, atitudini extreme faţă de copii, etc), sau cele ce ţin de mediul material (lipsa locuinţei, insuficienţă materială, acces limitat la unele instituţii, etc). Frustrările legate de stresul extern şcolii se descarcă comportamental în şcoală, fie prin agresivitate asupra colegilor, profesorilor sau obiectelor, fie prin apatie (dezinteres, neimplicare, derogare de responsabilităţi), fie prin regresie/retragere (absenteism). În cadrul stresului psiho-social se pot adăuga şi conflictele şi frustrările extrafamiliale care pot veni din partea şcolii, a comunităţii, a mass-mediei.

Şcoala, familia, factorul social cu stresul implicat de el şi nu în ultimul rând persoana (adolescentul) pot constitui cauze pentru manifestarea insuccesului școlar.

Este cunoscut faptul că stima de sine poate fi influenţată de elementele sociale, frecvenţa absenteismului şi elementele contextului şcolar, dar nu trebuie neglijat efectul unei supra- sau subdimensionări a acesteia asupra integrării şcolare, sociale şi profesionale ale individului. Dacă este cert că adolescentul cu o dimensiune a stimei de sine ajunsă la autodepreciere este cu siguranţă stimulantă spre conduite de absenteism, izolare, fugă. Dar şi un absenteism crescut poate duce la scăderea dimensiunii stimei de sine până la autodepreciere.

Principalii factori care afecteaza rezistenta la stres sunt: personalitatea, varsta, genul si nivelul de instruire.

In ceea ce priveste personalitatea, sunt definite trei categorii de reactii la situatiile generatoare de stres:

- comportamentul agresiv, cand persoana expusa devine furioasa, incearca sa domine si sa-i forteze pe ceilalti sa o asculte, avand un comportament tensionat, care sa duca la atingerea scopului.

- comportamentul pasiv in care, in conditii de stres, persoana renunta la drepturile sale, la ceea ce simte si gandeste, se simte manipulata si neajutorata.

- comportamentul asertiv, cand persoana lupta pentru drepturile sale, isi exprima opinia si sentimentele direct, dupa care se simte si mai bine, iar increderea in sine creste si mai mult.

            Managementul eficace al timpului este un pas important spre o viata mai putin stresanta, atat pe plan profesional, cat si personal. Astfel, una dintre strategiile care contribuie la combaterea stresului este iesirea din asa zisa capcana a “urgentului” prin prevenirea aparitiei in programul zilnic a lucrurilor urgente (acolo unde acest lucru este posibil), dar neimportante, pe care ne simtim presati sa le rezolvam.

Cunoaştere de sine, cristalizarea imaginii de sine pozitive, creşterea responsabilităţii personale faţă de sine/ceilalţi, creşterea capacităţii de decizie responsabilă, relaţionare interpersonală armonioasă, controlul stresului şi păstrarea echilibrului în situaţiile de eşec şi de succes, creşterea rezistenţei la frustrare, autoevaluare realistă, autoanaliza erorilor, eşecurilor, asumarea riscurilor, stăpânirea situaţiilor de incertitudine, tehnici de învăţare eficiente, atitudini creative, opţiuni vocaţionale realiste, elaborarea unor soluţii alternative sunt căile pentru o dezvoltare armonioasă, atât pe plan personal, cât și profesional.

Învăţarea unor modele comportamentale precum: stabilirea unor scopuri în viaţă, ascultarea activă, conversaţia, autoafirmarea, concentrarea atenţiei, dezvoltarea capacităţilor intelectuale, relaxarea, opţiunea şcolară/profesională, rezolvarea de conflicte, dezvoltarea creativităţii, menţinerea sănătăţii, petrecerea timpului liber sunt motive care stau la baza comportamentului corect în școală.

Dezvoltarea unei imagini de sine pozitive, a autoacceptării şi a sentimentelor de preţuire personală; formarea deprinderilor de a avea o atitudine pozitivă; dezvoltarea aptitudinilor sociale şi a abilităţilor interpersonale, de colaborare ; dezvoltarea capacităţii de a comunica şi de a rezolva conflicte; dezvoltarea capacităţii de autodirijare şi de rezolvare a problemelor proprii pot contribui la stimularea interesului elevilor pentru școală.

O serie de date precum: nivelul de cunoştinţe şi capacitatea intelectuală a elevilor, interesele şi aptitudinile acestora, posibilităţile de dezvoltare într-un anumit domeniu de activitate, preferinţele, aspiraţiile, dorinţele profesionale, atitudinea faţă de învăţare, faţă de muncă, faţă de societate, reprezintă repere importante în acţiunea de cunoaştere a personalităţii elevului, acţiune la care participă nu doar psihologul şcolar, profesorul-consilier, ci toate cadrele didactice ale unei şcoli.

BIBLIOGRAFIE

1. Managementul stresului. Note de curs. Elena Stănculescu

2. Managementul  stresului în  mediul  educational, editia a II-a revizuita si adaugita, Editura Universitara Bucuresti, 2015.

3. Virginia-Smarandita Braescu, Imaginea de sine, stima de sine si increderea in sine, Revista PsihoLife

4. Raţă Nadia Dinuca, Relaţia dintre absenteism şi nivelul stimei de sine la adolescenţi