Participarea părinţilor în educaţia copiilor are o influenţă pozitivă asupra dezvoltării şi achiziţiilor cognitive ale copilului. Cu toate acestea, câteva studii arată că nu există niciun efect al acestor oportunităţi de participare a părinţilor. Participarea părinţilor este, de asemenea, adesea considerată una dintre cele mai importante caracteristici ale unei şcoli eficiente. Pe lângă efectele pozitive ale participării părinţilor asupra achiziţiilor elevilor, alte studii au identificat şi efecte pozitive legate de adaptarea socială a copiilor, vizând aspecte, precum: comportamentul copiilor, motivaţia lor, competenţa socială, relaţia dintre elevi şi profesori, relaţiile dintre copii.

 

Rolul familiei în alfabetizarea socială a copiilor a reprezentat o temă foarte studiată în diferite abordări teoretice. În cazul alfabetizării sociale şi a deprinderilor de lectură ale tinerilor se manifestă diferenţe semnificative de gen. Multe studii arată că fetele citesc mai frecvent decât băieţii, înregistrând scoruri mai înalte la interesul şi motivaţia pentru literatura de ficţiune. Deşi şcoala este oficial responsabilă pentru alfabetizarea socială a copilului, prin asigurarea contextelor şi a procesului prin care elevii îşi dezvoltă deprinderea de a citi şi atracţia pentru lectură, familia rămâne totuşi principala instituţie în cadrul căreia are loc acest proces, întrucât părinţii sunt aceia care îi familiarizează pe copii cu practicile culturale, spre exemplu, deprinderile părinţilor de a citi şi interacţiona cu copiii lor. În general, genul părinţilor influenţează alfabetizarea copiilor de acelaşi gen; există conexiuni mai puternice între lecturile mamei şi ale fetelor, în timp ce lecturile tatălui sunt asociate cu cele ale băieţilor. Studiile comparative internaţionale, spre exemplu, the Programme for International Student Assessment (PISA) şi the Progress in International Reading Literacy Study (PIRLS) au dat naştere unei dezbateri asupra dezvoltării aptitudinilor de lectură, a motivaţiei şi implicării elevilor în acest proces, nu numai la şcoală, ci şi în familie şi în alte medii informale (Wollscheid, 2013). Studii comparative la nivel internaţional şi naţional demonstrează o strânsă legătură între nivelul înalt de educaţie al părinţilor şi scorul înalt al alfabetizării copiilor, comparativ cu cel al părinţilor cu nivel educaţional scăzut (Wollscheid, 2013).

În 2005, Chern a investigat relaţia dintre implicarea taţilor şi achiziţiile copiilor indicând faptul că elevii de clasele a 5-a şi a 6-a, care aveau taţi puternic implicaţi şi care, de asemenea aveau discuţii cu copiii legate de dezvoltarea carierei – aveau niveluri mai înalte ale achiziţiilor academice. Huang şi Wang (apud Ho et al., 2011) au realizat un studiu în 2007 asupra taţilor de copii din şcoli elementare din Taiwan. Rezultatele au arătat că taţii cu copii mai mici au niveluri mai înalte de implicare, iar cei cu mai mulţi copii au niveluri mai scăzute de implicare. Taţii care percep aşteptări mai scăzute din partea soţiilor au roluri de gen mai tradiţionale, iar cei care îşi percep propria implicare ca fiind mai înaltă deţin credinţe de gen mai egalitariste şi niveluri de implicare mai înalte. Ho et al. (2010) au descoperit o tendinţă generală pentru mame de a fi mai frecvent implicate decât taţii în activităţi, precum vizitele la bibliotecă sau librărie.

Parteneriatele şcoală - familie - comunitate au însemnate beneficii în planul performanţei academice a elevilor. Spre exemplu, se diminuează rezistenţa elevilor şi se reduc efectele negative ale stresului şi inechităţilor sociale, se dezvoltă competenţele sociale ale elevilor, scade nivelul de participare a adolescenţilor în activităţi de risc.

REZULTATELE STUDIILOR CONSULTATE DIN ARIA TEMATICĂ A PARTENERIATULUI ŞCOALĂ– FAMILIE– COMUNITATE

- grupul/grupurile ţintă vizate: părinţi, profesori, consilieri, elevi, comunitate sau mai multe simultan;

- relaţia dintre grupurile ţintă: familie - şcoală, familie – comunitate, familie - şcoală – comunitate;

- modele explicative, analize teoretice, bune practici;

- tipologii diverse

- stări de fapt şi realităţi investigate;

- natura rezultatelor în funcţie de tipul cercetării: observaţională sau experimentală; analiza rezultatelor în funcţie de scopul cercetării: teoretico – fundamentală sau practic – aplicativă; avantaje şi limite; instrumente utilizate: cantitative, calitative sau mixte.

În urma eforturilor de grupare a rezultatelor, au fost configurate o serie de categorii de cercetări ale căror rezultate influenţează preponderent unul din grupurile ţintă, direct sau indirect: părinţii, profesorii, consilierii şcolari, comunitatea.

1.         Părinţii

În cazul părinţilor, o problemă importantă este implicarea acestora în viaţa şcolii, fie că o fac în mod oficial, prin participarea la consiliile de administraţie din instituţiile şcolare din Suedia şi Danemarca, fie că resursele socio-culturale ale părinţilor le sporesc sau le diminuează implicarea în activităţile şcolare ale copiilor, fie percep succesul şcolar şi resursele ca fiind dependente de anumite bariere legate de comunicare, disponibilitate, nevoi.

Rezultatele arată că în cazul consiliilor şcolare locale din Suedia şi Danemarca există dificultăţi de reprezentare a părinţilor şi confuzii de rol create de schimbările socio-politice la nivel de guvernare.

Şi în cazul părinţilor americani din şcoala rurală, rezultatele investigaţiei obţinute în urma intervievării lor, identifică dificultăţile resimţite de aceştia în asigurarea succesului şcolar al copiilor lor. Părinţii copiilor de succes şi ai copiilor aflaţi în situaţie de risc şcolar au opinii cvasi-comune în acest sens: lipsa resurselor la nivelul mediului rural, o comunicare deficitară cu şcoala, lipsa încrederii profesorilor în experienţa părinţilor. Se propun recomandări pentru profesori şi consilieri şcolari.

Gradul de implicare al părinţilor în performanţa şcolară a copilului a fost de asemenea măsurat la o şcoală din New Delhi. Rezultatele au confirmat corelaţia ridicată dintre aceste variabile, în ciuda dificultăţii de măsurare acurată a acestora. O corelaţie similară ridicată între cei doi indicatori (grad de implicare a părinţilor şi succesul şcolar al copiilor) rezultă şi în cazul unei şcoli rurale keniene.

În schimb, părinţii greci doresc să împartă cu profesorii responsabilitatea pentru performanţa şcolară a copiilor lor, preferând un parteneriat cu aceştia şi roluri complementare cu cele ale cadrelor didactice.

În problema implicării părinţilor în educaţia copiilor, aceştia au nevoie de sprijin din partea cadrelor didactice, începând chiar cu preşcolaritatea şi până la adolescenţă, sprijin solicitat autorităţilor şcolare sau consilierului/psihologului şcolar.

Educatoarele participante la un studiu în Suedia au precizat că părinţii caută ajutor în probleme legate de îngrijirea şi creşterea copilului atunci când sunt lipsiţi de experienţă în a disciplina propriul copil. Toate participantele sunt de acord asupra importanţei sprijinului şi susţinerii acordate părinţilor. Dificultăţile apar când ei nu posedă cunoştinţe şi metode prin care să îi dea posibilitatea de alegere copilului prin negociere. Sunt expuse sintetic rezultatele aplicării diferitelor abordări: team building, abordarea reflectivă, abordarea expert, abordarea delimitată şi abordarea personală. Rezultatele acestui studiu contribuie la înţelegerea mai aprofundată a factorilor menţionaţi, ca de exemplu: perspective diferenţiate asupra copiilor preşcolari, în cadrul grădiniţei şi în timpul colaborării cu părinţii la domiciliul copiilor.

La nivelul unui lot de părinţi britanici, rezultatele relevă că aceştia îşi doresc sa fie clar şi prompt informaţi atunci când copilul lor este identificat ca având nevoi suplimentare sau când există anumite probleme de învăţare. Probabilitatea de participare eficientă din partea părinţilor creşte atunci când le este clar ceea ce promite şcoala şi când aceasta îşi respectă promisiunile.

2. Profesorii

În cazul profesorilor, aceştia sunt investigaţi în calitate de iniţiatori ai cooperării şcolii cu familia, beneficiind de formare iniţială şi continuă în acest sens. Din perspectiva analizei unor jurnale ale părinţilor germani, profesorii ar trebui să depăşească faza formării universitare, prin formare şi lucrul cu copiii, precum şi prin cea a intervenţiei, atinsă doar dacă profesorul este la rândul său părinte, prin intermediul experienţei emoţionale directe.

Tot profesorilor li se cere să fie receptivi la aşteptările unor părinţi de alte etnii sau naţionalităţi , să se deschidă colaborării cu părinţii copiilor special înzestraţi sau să-şi adapteze comunicarea cu diferite tipuri de părinţi: suporteri, frenatori, de carieră sau absenţi.

3. Consilierii şcolari

Consilierii şcolari sunt subiectul unor cercetări din perspectiva altor grupuri ţintă, precum managerii/adminis-tratorii de şcoală, care propun regândirea rolului consilierului şcolar ca lider educaţional cu următoarele dimensiuni: lider şcolar inovator, consultant colaborativ, furnizor de servicii directe, coordonator de echipă  sau din perspectiva contribuţiei părinţilor la succesul şcolar al copilului.

Conform rezultatelor cercetărilor recenzate, consilierii încearcă să îi implice pe părinţi, iar modul de percepere al invitaţiilor este cel mai puternic predictor al comportamentelor de implicare parentală, indiferent de nivelul de studiu şi de etnie. Efectele primare ale implicării părinţilor sunt dezvoltarea calităţilor şi comportamentelor propriilor copii sau a “resurselor interioare”, care duc la realizări şcolare: autoeficacitate şcolară şi socială, motivaţie intrinsecă pentru învăţare şi folosirea strategiilor auto-reglatoare.

Sunt şi studii ale căror rezultate reflectă factorii percepuţi de consilieri ca influenţând implicarea lor în parteneriatele şcoală – familie – comunitate sau ca facilitatori ai muncii în echipă între şcoală şi comunitate.

Prezentarea unei metaanalize, adresată consilierilor şcolari, de implicare a părinţilor cu venituri mici in parteneriatul şcoală - familie pe baza înţelegerii barierelor întâmpinate de ei (demografice, psihologice, cultura şcolii) are ca rezultat construirea unui model centrat pe comunitate.

4. Alte grupuri ţintă

Rezultatele altor studii se adresează simultan mai multor grupuri ţintă: părinţi, profesori, elevi, consilieri. Sunt prezentate pe larg rezultatele obţinute analizând diferenţele de viziune şi opinii între profesori şi părinţi cu privire la cooperarea dintre şcoală şi familie sau cu privire la valorile sociale şi autoritatea şcolară.

Rezultatele cercetărilor evidenţiază beneficiile colaborării cu comunitatea atât pentru şcoală, cât şi pentru familie în privinţa iniţierii unor reţele de colaborare virtuală, prin intermediul unui forum electronic între şcoli aflate la mare distanţă sau a cultivării încrederii în şcoală, ca şi în menţinerea frecvenţei la cursuri a adolescenţilor care întâmpină dificultăţi.

Alte cercetări relatează efectele relaţiei dintre familie şi şcoală din perspectiva copiilor, respectiv a temelor pentru acasă. Acestea sunt analizate după cum urmează: ca un concept, modul de efectuare a temelor, practica cotidiană a realizării temelor, frecvenţa realizării acestora, beneficiile pentru viaţă. Concluziile cercetării vizează rolul temelor în construirea identităţii copilului sau tânărului în calitate de elev, în crearea unor conexiuni şi stabilirea unor limite între şcoală şi acasă, precum şi în facilitarea trecerii de la activităţi şcolare la muncă.

Ca urmare a cercetărilor derulate, unele studii propun modele explicative sau analize teoretice referitoare la rolul consilierului şcolar sau la interacţiunea dintre părinte şi profesori din perspectiva părinţilor, bune practici în implementarea unor modele de parteneriat părinţi - şcoală ori părinţi - experţi educaţionali sau chiar tipologii, precum: tipuri de părinţi din perspectiva implicării acestora în relaţia cu şcoala, tipuri de bariere pe care aceştia le resimt în relaţia cu şcoala, tipuri de cooperare între familie şi şcoală .

Colaborarea consilierului şcolar cu familiile afro-americane din perspectivă culturală a condus la identificarea şi discutarea unor modele, strategii de lucru cu elevi şi familii afro-americane, în contextul colaborării şcoală – familie – comunitate.

Concluziile unui studiu american arată că participarea părinţilor la viaţa şcolii este unul dintre scopurile legii educaţiei americane (American Goals 2000), dar că pregătirea profesorilor pentru a îndeplini acest obiectiv nu este suficientă, deci profesorii trebuie să fie echipaţi cu noi tehnici, metode şi abilităţi de comunicare şi cooperare pentru a putea creşte participarea părinţilor. Pe baza rezultatelor cercetării, au fost identificate următoarele tipuri de părinţi: părintele care sprijină/suporterul (the supporter), părintele absent (the absentee), părintele de carieră (the career-maker), părintele care blochează (the turmentor), super- părintele (the super parent).

Din perspectiva stărilor de fapt, practicilor şi realităţilor investigate, rezultatele arată felul în care statutul socio-economic, educaţional şi cultural al părinţilor determină implicarea lor în educaţia copiilor. Alte studii descriu consecinţele schimbărilor de rol şi statut parental asupra evoluţiei educaţionale a copilului.

Cooperarea dintre familie şi şcoală este analizată din perspectiva contextului traumatic al transformărilor sociale dramatice din Serbia. Procesele de schimbare sunt reprezentate prin contradicţii, confuzii, tensiuni, lipsa resurselor şi lipsa angajamentului. Atunci când se schimbă identităţile grupurilor şi când sfera socio-psihologică a funcţionării de zi cu zi este schimbată dramatic, părinţii şi profesorii sunt provocaţi să caute noi tipuri de resurse pentru dezvoltarea unor noi căi de rezistenţă şi supravieţuire .

Rezultatele altor studii descriu aplicarea unor programe pilot, şi anume, un program de consiliere pentru părinţi şi respectiv, dezvoltarea unei reţele de colaborare virtuală între mai multe şcoli rurale aflate la mare distanţă .

O altă cercetare a analizat relaţia dintre formarea iniţială a profesorilor şi dezvoltarea competenţelor şi atitudinilor acestora în raport cu parteneriatul profesori - părinţi. De asemenea, a fost evaluat impactul biografiei personale asupra dezvoltării competenţelor şi atitudinilor viitorilor profesori şi fost analizat conţinutul curriculei de formare iniţială a profesorilor. S-a constatat că viitorii profesori deţin competenţe scăzute de comunicare cu părinţii şi în general, nu se simt pregătiţi să comunice cu aceştia, în ciuda faptului că programele de formare oferă multe elemente pe această temă. Atitudinile viitorilor profesori faţă de părinţi sunt pozitive, dar nu ca urmare a participării acestora la formarea iniţială, ci mai degrabă bazate pe biografia personală.

Un alt studiu include o meta-analiză de construire a unui model centrat pe comunitate, care să implice părinţii cu venituri mici într-un parteneriat cu şcoala. Pe baza înţelegerii barierelor întâmpinate de aceştia (demografice, psihologice, care ţin de cultura şcolii), au fost elaborate o serie de strategii centrate pe comunitate, care presupun:

- cunoaşterea familiilor copiilor prin iniţierea unei comunicări pro-active cu părinţii, vizite la domiciliu;

- cunoaşterea comunităţii (unde locuiesc elevii, ajutor acordat părinţilor prin servicii din partea şcolii);

- formarea profesorilor;

- utilizarea capitalului cultural al părinţilor.

Acest model presupune o schimbare a paradigmei, astfel încât consilierii şcolari să devină facilitatori ai muncii în echipă între şcoală şi comunitate, iar şcoala să regândească priorităţile profesionale ale consilierului, astfel încât relaţia şcoală-comunitate să devină o prioritate.

Din analiza acestor studii, se desprind o serie de recomandări adresate   consilierilor şcolari, părinţilor şi profesorilor; şcolilor ca organizaţii; programelor şi politicilor educaţionale, precum şi activităţilor de formare şi dezvoltare profesională;   cercetărilor ulterioare.

Se regăsesc spre reflecţie şi limite ale studiilor, întrebări de cercetare, idei pentru cercetări ulterioare, aspecte ce sunt prezentate la finalul acestui capitol.

 

Abordarea comparativă, prin identificarea asemănărilor şi deosebirilor din conţinuturile articolelor se realizează din perspectiva evidenţierii efectelor (pe termen scurt, mediu şi lung), direcţiilor de acţiune (strategii şi intervenţii) pentru: grupuri ţintă, şcoli ca instituţii, programe şi politici educaţionale, activităţi de formare şi dezvoltare profesională, cercetări ulterioare. Pe de altă parte, este important să fie luate în considerare şi limitele precizate în articolele analizate, deoarece acestea au potenţial pentru noi cercetări în domeniu.