Actul didactic în sine are nevoie e o transformare, de o reformă care să pornească de la realitățile lumii contemporane. Educația trebuie să se adapteze noii paradigme în care societatea se dezvoltă, pentru a se face utilă și pentru a pune umărul la construcția viitorului. Școala nu își mai permite să rămână prizoniera trecutului, unde actul educațional se construia preponderent pe realația de subordonare dintre profesori și elevi, o relație care trebuie să recunoaștem că cel mai adesea avea la bază un respect născut mai degrabă din frică, decât din aprecierea profesională sau a calitățioi umane a cadrului didactic de la catedră.

 

O experiență pozitivă în școală reușește să influențeze decisiv viitorul tânărului școlar, contribuind la conștientizarea propriei valori, la consolidarea încrederii în sine și construirea unei imagini pozitive și realiste asupra propriei persoane.

Pe lângă caracteristicile individuale ale elevilor, cum ar fi trăsăturile de personalitate, inteligenţa, capacitatea fizică etc., trebuie să ţinem cont, atunci când ne gândim la şansele de succes şcolar, şi de caracteristicile comunităţii, şcolii şi clasei din care fac parte. Comunitatea cuprinde atât familia, cât şi grupul de prieteni şi alte persoane cu care copilul interacţionează în mod curent. Şcoala se referă atât la dotarea sa tehnică, cât şi la cultura didactică promovată de conducere şi profesori, dar şi la climatul general dat de tipul interacţiunilor dintre cei care o frecventează. Clasa este un microspaţiu în care copilul interacţionează direct cu profesorul şi colegii şi indirect cu valorile, atitudinile sau comportamentele părinţilor, prietenilor şi societăţii în sens mai general. În continuare prezint contextul social în care învaţă elevii aşa cum este perceput de către directorii şcolilor incluse în proiect. Această imagine subiectivă este relevantă deoarece reflectă un posibil cadru conceptual care poate sta la baza unor decizii organizatorice şi educaţionale ce pot marca viitorul elevilor.

Atunci când facem referire la educaţie, pe lângă bagajul de cunoştinţe pe care îl transmitem cpilului, deprinderi şi abilităţi pe care vrem să i le dezvoltăm, ne referim şi la schimbarea unor comportamente inadecvate. Mulţi părinţi, dar şi cadre didactice caută neîncetat soluţii pentru realizarea unei educaţii de calitate. Un aspect important în realizarea acestui lucru ar fi colaborarea celor două părţi implicate în actul învăţării.

Această colaborare este necesară, întrucât educaţia de acasă trebuie să fie în concordanţă cu cea acordată în şcoală. Dacă regulilor sau principiilor cu care este obişnuit de către părinţi nu li se acordă aceeaşi importanţă în şcoală, sau invers, copilul va fi confuz şi va considera că nu este necesar să le respecte. Scopul acestei colaborări este acela de a găsi împreună căile şi mijloacele corecte pentru a-i forma copilului o personalitate armonioasă.

O bună educaţie presupune în primul rând o bună comunicare, construirea unei relaţii pozitive cu cel pe care dorim să îl educăm. Pentru a ne face ascultaţi, este necesar să ascultăm, să ţinem cont de particularităţile de vârstă şi individuale ale copilului, de părerile, sentimentele, nevoile şi interesele lui, să îl înţelegem şi să îi oferim un mediu plăcut şi liniştit, în care să se simtă în siguranţă. A educa pozitiv nu înseamnă a nu stabili reguli. Copilul trebuie să aibă libertate, dar să ţină cont, totodată, de anumite limite, ei „au nevoie să primească o combinaţie echilibrată de iubire şi limitare, iar disciplina este un ingredient necesar pentru copii, astfel încât să îşi poată dezvolta capacităţile esentiale: autocontrolul, controlul impulsurilor şi competenţa socială”. Relaţia dintre adult şi copil trebuie să fie una de înţelegere reciprocă. Copilului trebuie să i se explice faptul că aşa cum adultul îi oferă sprijin şi respect, tot la fel trebuie să facă şi el la rândul său, iar acest lucru presupune tocmai respectarea unor norme.

Mediul școlar, în care se desfășoară învăţarea formală, devine și locul de manifestare al învăţării sociale. Norme, valori, atitudini și comportamente vehiculate la nivelul comunităţii sau chiar al societăţii, transpar în şcoală şi intră uneori în contradicţie cu cele promovate – explicit sau implicit – de instituţiile de învăţământ.

Cultura elevilor este puternic impregnată de realităţile și cotidianul elevilor, de învăţarea informală și nonformală la care copiii sunt expuși. Valorile lor, codurile specifice, competenţele informale, sursele de influenţă transpar în mediul școlar și au efecte pozitive sau negative, care nu sunt însă de neglijat, pentru că au un impact direct asupra motivaţiei, a procesului de învăţare și a rezultatelor elevilor. Școala – ca mediu formal de învăţare – funcţionează în multe cazuri ca un filtru în ceea ce privește influenţele externe, însă uneori pare depășită de amploarea și complexitatea fenomenelor la care asistă. O valorizare a elementelor pozitive ale culturii elevilor i-ar putea conferi școlii mai mare deschidere către beneficiarii săi, mai mult dinamism şi actualitate.

Dacă reuşim să comunicăm eficient cu copilul, acesta va avea rezultate bune şi la învăţătură, întrucât orice progres va fi observant şi apreciat, acesta motivându-l pentru îndeplinirea sarcinilor viitoare, va avea formată deprinderea de a asculta şi va fi ascultat şi înţeles la rândul său, având grijă să nu îl încărcăm cu alte sarcini atunci când are de învăţat, va reuşi să îşi stăpânească nerăbdarea şi să se controleze, nu îi va fi teamă să pună întrebări atunci când are nelămuriri, va şti care îi sunt priorităţile şi îşi va organiza timpul în funcţie de acest aspect.

Deși valorile promovate de școală și valorile promovate de societatea românească sunt cel puțin la nivel declarativ concordante, în realitate ele sunt contrare. De fapt, aceasta este principala cauză a crizei actuale cu care se confruntă școala românească. Dacă alte noțiuni legate de sistemul de învățământ ales ți s-ar putea părea ușor abstracte, ei bine, direcțiunea, profesorii și personalul sunt ființele umane reale care țin școala în picioare. Fără ei, nimic din valorile, misiunea și curriculumul școlii nu sunt mai mult decât o înșiruire de propoziții frumos scrise pe-un ecran. Pregătirea, experiența și eficiența profesorilor este direct reflectată în performanța elevilor și este unul dintre primele aspecte care ar trebui să te intereseze la o școală.

Prin definirea influenţei educative se înţelege o acţiune exercitată asupra unei persoane sau grup social, în scopul formării de concepţii, sentimente, deprinderi, comportamente. Şcoala, familia, mass-media, grupul de prieteni, întregul mediu social desfăşoară o influenţă educativă. Aceasta se manifestă pe întreaga durată a procesului educaţiei permanente. Recepţionarea diferitelor influenţe se face selectiv, în funcţie de sursa de influenţă, de vârsta celui supus influenţei educative, de întregul context al influenţelor exercitate simultan sau succesiv.

Manifestarea influenţei educative are loc în diferite contexte:

❖ în familie - influenţa educativă este realizată de către părinţi. Ei sunt cei care reprezintă pentru copiii lor primele modele parentale de comportament;

❖ în şcoală - influenţa educativă se exercită atât de către învăţător, cât şi de către elevi. Învăţătorul nu doar transmite cunoştinţele, formează capacităţi, ci modulează personalitatea elevului. În acest context învățătorul prezintă un model de comportament şi contribuie la formarea trăsăturilor pozitive de caracter.

❖ în cadrul colectivului de elevi - fiecare subiect reprezintă un model de comportament, astfel că el poate exercita o influenţă educaţională asupra unui coleg sau asupra întregului grup. Aici trebuie să intervină învăţătorul care întăreşte influenţele pozitive şi sancţionează influenţele negative.

În concluzie, pentru a reuşi să îi dăm copilului o bună educaţie, trebuie în primul rând să ştim cum să construim o relaţie pozitivă cu acesta, cum să comunicăm eficient, dându-i libertate, dar în acelaşi timp punând anumite limite, fără să abuzăm de autoritate şi fără să ne lăsăm manipulaţi din prea multă dragoste pentru ei, ţinând cont de scopurile noastre pe termen lung şi nu de impulsurile de moment, oferindu-le întotdeauna un bun exemplu de urmat.

❖ în cadrul grupului de prieteni - elevul va căuta acel grup care corespunde intereselor şi preferinţelor sale;

❖ prin intermediul mass-media, revistelor, filmelor etc. adecvate vârstei şcolarului mic care oferă modele şi tipuri comportamentale.

Oricare ar fi latura din care privim clasa de elevi, rolul profesorului este proeminent, iar exercitarea concretã a acestui rol depinde de personalitatea lui și de situațiile educative cu care se confruntã și pe care le are de rezolvat. Profesorul și elevii nu se aleg unii pe alții. Profesorului îi revine sarcina și rãspunderea integrãrii sale în clasã și în colectivul de elevi pe care urmeazã sã-l închege. Într-un colectiv format, profesorul devine unul din membri acestuia, dar cu statut special.

Profesorul conduce si decide, organizeazã, influențeazã, consiliazã si controleazã, apreciazã si îndrumã, este model de conduitã civicã si moralã. El își exercitã atributele și calitãțile asupra grupului și asupra fiecãrui membru al acestuia în parte pentru obținerea succesului școlar și formarea comportamentelor dezirabile, dirijeazã relațiile interpersonale din grup în scopul asigurãrii unui climat psihosocial favorabil, dezvoltãrii personalitãții elevilor și pentru a îmbunãtãții relațiile interpersonale. Problema conducerii este inseparabil legatã de organizare si are ca moment hotãrâtor decizia. Profesorul poate lua decizii cu privire la tot ceea ce se întâmplã în procesul instructiv-educativ, îsi exercitã puterea asupra principalelor fenomene ce au loc în grup, supravegheazã și îndrumã întreaga activitate a clasei. Sarcina fundamentalã a profesorului este de a conduce învãțarea elevilor.

Conducerea învãțãrii elevilor implicã și asigurarea unui climat favorabil acestui proces. Mediul fizic ambiant, climatul afectiv stimulator, încrederea în capacitãțile elevilor, implicarea lor în activitatea de învãțare dar și în luarea deciziilor privind viața clasei si asumarea de roluri, educarea respectului pentru celãlalt și pentru reguli, utilizarea întãririlor pozitive si recunoașterea reușitelor sunt tot atâtea modalitãți de exercitare a conducerii eficiente.

Relațiile profesor-elevi se constituie într-o rețea de interdependențe. Relațiile informațional-cognitive și relațiile afective sunt subordonate relației de conducere-influențare. Atât relația informațional-cognitivã cât și cea afectivã se stabilesc cu scopul de a-i influența pe elevi: pentru însușirea de cunoștințe, pentru determinarea unor stãri afective favorabile recepționãrii mesajului emis de profesor, pentru determinarea unor modificãri de comportament sau stabilizarea unor trãsãturi de caracter. Profesorul declanșeazã și întreține interesul elevilor și dorința lor de a învãța și de a rãspunde printr-un comportament adecvat cerințelor lui.

Prin comportamentul lui afectiv, profesorul impune elevilor un anumit comportament individual și de grup. Relațiile apropiate între profesor și elev, bazate pe încrederea elevului nu numai în competența profesionalã a profesorului, ci și în competența sa ca sfãtuitor, pe capacitatea empaticã a profesorului, sunt dorite de cãtre elevi. Ei se adreseazã profesorilor pentru a obține sfaturi doar dacã sunt destul de apropiați de ei, dacã au încredere cã vor fi înțeleși și bine sfãtuiți.

Mediul social al clasei poate accelera sau încetini dezvoltarea individului, îl poate influența pozitiv sau negativ. Ceea ce individul sãvârșește în grup depinde de asteptãrile, cerințele, aprobãrile si dezaprobãrile celorlalți membrii ai grupului. Realizând sarcina ce-i revine, individul își însușește obiectivele comune, spiritul emoțional al grupului, iar reacțiile celorlalți indivizi sunt puncte de reper pentru înțelegerea importanței sarcinii și a contribuției personale la realizarea ei. Viața socialã este un factor educativ nu numai prin realizarea sarcinilor comune în grup și prin angajarea individului în sarcinã, ci și prin însuși procesul trãirii în comun.

Cercetările efectuate la nivel global arată că există o legătură directă între bunăstarea emoțională a elevilor și a cadrelor didactice în cadrul școlii și reușita școlară și prestația profesională. Astfel, promovarea bunăstării elevilor și profesorilor va determina îmbunătățirea rezultatelor educaționale și a calității proceselor educaționale în școală. Elevii care se simt mai bine la școală sunt capabili să obţină rezultate mai bune din punct de vedere academic și non-academic. Profesorii care se simt confortabil la școală au un mai bun randament profesional.

Mai mult decât atât, învățarea tinde să devină principala activitate umană și ea nu trebuie asociată cu emoții negative - pentru că omul va căuta să evite ceea ce i-a produs o astfel de stare emoțională negativă (deci, în acest caz, va căuta să evite învățarea). Principiile educației centrate pe copil vizează într-o mare măsură dezvoltarea personală a fiecăruia, în ritmul său, pe achiziția unor deprinderi transferabile care sunt prioritare pentru toate sistemele avansate de învățământ din lumea contemporană: soluționarea problemelor, lucrul în echipă, abilități avansate de comunicare și cooperare, motivație intrinsecă și atitudini pozitive față de sine și de alții, față de învăţare și de viață.

Instituția de învățământ este cea care ar trebui să asigure bunăstarea profesorului care, la rândul lui, să o poată asigura la elevi. Este la fel de evident că bunăstarea profesorului nu poate fi asigurată exclusiv la nivelul școlii, și nici măcar la nivelul sistemului de învățământ. Ea depinde de mulți alți factori, cum ar fi: resursele financiare alocate, cadrul legal, serviciile de sănătate publică, mentalitățile și valorile promovate în societate, statutul social și prestigiul meseriei etc. Astfel, bunăstarea profesorilor depinde inclusiv de aspecte economice, sociale și culturale profunde, care nu pot fi rezolvate prin aceste standarde.

Bibliografie:

Dragoș Huțuleac, Promovarea stării de bine în școală

Marian Vasile, Factori care favorizează un parcurs şcolar pozitiv

Nicoleta Zaharia, Eficienţă în educaţie: crearea unei relații pozitive

Daniela Terzi-Barbăroșie, Bunăstarea emoțională în școală -contează?