Este necesar ca societatea actuală să facă o responsabilă investiţie în şcoală, întrucât aceasta se finalizează în calitatea intelectuală, morală, profesională şi socială a absolvenţilor. Aceştia trebuie să dovedească autonomie intelectuală şi morală, capacitate de adaptare la schimbări, solidaritate şi atitudine pozitivă faţă de învăţare, să posede aptitudini care-i vor ajuta să-şi rezolve singuri şi corect problemele existenţiale şi să dovedească o conduită socială care va duce la eliminarea disfuncţionalităţilor sociale.
Fundamentarea teoretică a procesului educaţional se întemeiază pe cunoaşterea profundă de către cadrul didactic a trăsăturilor şi particularităţilor individuale manifestate de elev, acest fapt implicând dezvoltarea percepţiei, atenţiei, gândirii, limbajului memoriei, imaginaţiei, intereselor, înclinaţiilor şi aptitudinilor sale. Pe lângă cunoştinţele de ordin psihologic, un cadru didactic trebuie să deţină competenţe disciplinare, de ordin pedagogic şi metodic, deoarece, prin intermediul său, şcoala îşi exercită rolul de educaţie sistematică şi continuă.
Educaţia şi instrucţia ating maxima dezvoltare în cadrul şcolii prin caracterul programat, planificat şi metodic al activităţilor instructiv-educative. Ca formă de organizare, activităţile sunt diverse, pornind de la lecţii, lucrări practice, până la activităţi extracurriculare şi cercuri de elevi, iar conţinuturile transmise sunt atent selectate după criterii psihopedagogice. Metodele de predare- învăţare-evaluare tradiţionale sunt îmbinate cu cele alternative în vederea îndeplinirii funcţiilor pe care le au: cognitivă, formativ-educativă, instrumentală, motivaţională, normativă, de optimizare a procesului de învăţământ.
S-a constatat că, rezolvarea sau nu, a unor situaţii delicate ale educaţiei depinde mult de comunicarea între adulţii implicaţi in formarea copiilor: părinţi şi profesori. Comunicarea intre cele două categorii - familie şi şcoală - nu trebuie sa fie limitată. Important este ca fiecare copil sa aibă un adult interesat de progresul său şcolar. Şcoala trebuie să răspundă şi ea nevoilor părinţilor şi să le ofere acestora sprijinul necesar pentru ca ei să se poată implica în procesul de învăţare al copiilor. Şcoala din ziua de azi trebuie să încurajeze familiile şi profesorii să stabilească acorduri de învăţare, să îi instruiască pe cei din conducerea şcolilor să solicite implicarea părinţilor permanent - nu numai atunci când sunt probleme, să acorde părinţilor dreptul de a lua decizii şi hotărâri care privesc şcolarizarea copiilor, să extindă programul de lucru din şcoală chiar după-amiaza, seara şi la sfârşit de săptămână, permiţând elevilor şi familiilor să se angajeze în activităţi de învăţare şi recreative, de instruire a părinţilor.
Numai o colaborare strânsă între cei doi factori este de natură să determine o eficienţă maximă a muncii colective. Desigur, în acest proces de colaborare, rolul conducător îl are şcoala. Formele în care se realizează colaborarea şcolii cu familia sunt diverse: comitetele de părinţi, vizitele la domiciliul elevilor, consultaţii individuale, corespondenţa cu familia. Lipsa de colaborare duce spre un eşec şi, din nefericire, cel care are de pierdut este copilul, pentru care dorim tot ce este mai bun.
În condiţiile actuale se manifestă două condiţii contradictorii: părinţii sunt îngrijoraţi de viitorul copiilor lor, dar în acelaşi timp, nu mai au timp şi răbdare să acorde atenţie problemelor acestora. Relaţia lor cu şcoala este ignorată sau evitată, acţiunile educative ale celor două instituţii, şcoala şi familia, desfăşurându-se oarecum separat. “Interacţiunea cu şcoala, mai ales cea vizând comunicarea personală dintre părinţi şi cadrele didactice, reprezintă un factor de succes pentru copil.” Este o sarcină şcolii, a personalului didactic, să identifice situaţiile problematice, să dirijeze strategiile educative ale familiei în favoarea elevului şi mai ales să conştientizeze faptul că relaţia de colaborare şcoală – familie este determinantă în obţinerea performanţelor şcolare.
Școala oferă elevului cadrul pentru dezvoltare, formare, socializare plecând de la cunoașterea particularităților individuale și de vârstă specifice fiecărei etape de dezvoltare, prin proiectarea unei strategii și prin realizarea unui demers didactic riguros, având la bază o programă, o planificare, resurse educaționale, metode și strategii didactice menite să ducă la realizarea obiectivelor și a scopului propus.
Educaţia îi permite copilului să-şi croiască propria personalitate constituită din ansamblul organizat ierarhic al însuşirilor fizice, intelectuale, afective, social-morale şi volitiv-caracteriale. Şcoala, principalul factor de educare şi formare a personalităţii copilului şi a viitorului adult, poartă răspunderea realizării şi pregătirii sale astfel încât acesta să se poată adapta condiţiilor în schimbare ale mediului socio-cultural.Printre finalităţile educaţiei se află formarea unui comportament civilizat şi a unor calităţi morale precum:cinstea, corectitudinea, sinceritatea, respectul faţă de părinţi, faţă de colegi şi faţă de muncă, în scopul dezvoltării libere, armonioase şi a formării profilului moral al personalităţii elevului.
Școala, ca instituție specifică, destinată formării tinerelor generații, își justifică existența și rolul prin procesele pe care le conduce și al căror rezultat – omul format ca personalitate – devine factorul primordial al progresului social. Educația realizată prin intermediul școlii îl transformă pe elev din obiect în subiect al acesteia. Odată cu formarea conștiinței de sine, feedback-urile sistematice determină atitudinea de cooperare a elevului cu educatorul său.
Factorul principal de dezvoltare a societății contemporane orientată spre democratizare, economie de piață și informatizare îl constituie resursele umane. Idealul educațional al învățământului românesc, ce decurge din idealul social, constă în formarea integrală și armonioasă a unei personalități creative și autonome. Aceste finalități educaționale, integrate în formarea armonioasă a personalității, presupun educație intelectuală, estetică, tehnologică, profesională, moral-civică, religioasă.
Educația intelectuală ocupă un loc central în formarea integrală a personalității elevului. Obiectivele educației intelectuale se realizează prin procesul de învățământ, activitățile didactice opționale și în afara clasei (cercuri de elevi, concursuri școlare, olimpiade), mass-media și practica productivă din instituții.
Educația religioasă este o componentă a formării spirituale a omului, cu rezonanțe în plan intelectual, afectiv și acțional. Aceasta se realizează diferențiat, în funcție de particularitățile pshihologice, de vârstă și individuale ale elevilor.
Educația estetică este o componentă a educației integrale și armonioase cu ajutorul căreia realizăm formarea personalității prin frumosul existent în natură, artă și societate, pentru a deveni consumator și creator de frumos. Educația estetică a elevilor trebuie să înceapă cu sensibilizarea acestora față de frumos, cu formarea simțului și a gustului estetic. Cultura estetică lărgește sfera culturii generale și, deschizând orizonturi noi, înaripează gândirea și imaginația creatoare, contribuind la formarea idealului estetic.
Educația moral-civică a elevilor este o dimensiune importantă a personalității omului societății democratice, întrucât progresul economic și spiritual depinde de gradul de angajare al fiecăruia în efortul comun de creștere a calității vieții. Morala cuprinde valorile, principiile, normele și regulile determinate de cerințele societății pentru a reglementa relațiile comportamentale dintre oameni.
Școala asigură viitorilor adulți o alfabetizare funcțională în toate domeniile necesare unei vieți autonome și împlinite în societate, care să contribuie la starea de bine individuală și a comunității. Viitorul adult este capabil să acceseze orice tip de informație și să o înțeleagă suficient pentru a o folosi ca resursă în performanța propriilor acțiuni sau în excelență.
Școala oferă copiilor și tinerilor un set de repere valorice și culturale și de principii etice care să le asigure dezvoltarea unei identități complexe și bine definite din perspectiva națională, europeană și globală. Dezvoltă în rândul beneficiarilor capacitatea de a interpreta, prin filtrul acestor valori și repere, relația cu sine, ca ființă morală, cu familia, cu lumea profesională și cu societatea în general. Școala asigură fiecărui beneficiar un nivel de dezvoltare personală care să-i permit gestionarea emoțiilor, luarea deciziilor, lucrul în echipă și în comunitate, a relațiilor sociale și interpersonale. În același timp, asigură, prin activitățile sale, că membrii societății au trăsăturile de caracter necesare pentru a face față schimbărilor sociale și economice: curiozitate, spirit de inițiativă și antreprenoriat, curaj de a adopta soluții noi și de a testa limite, capacitatea de a crea obiective și planuri personale și tenacitate în implementarea lor, adaptabilitate și flexibilitate.
Școala este institutia care organizeaza trairea unei experiente de invatare. Ea urmareste atingerea unor obiective cu ajutorul unor metode si mijloace stiintifice. Scoala informeaza si formeaza elevii tinand cont de anumite principii, avand grija sa evalueze modul in care obiectivele au fost atinse. Prin urmare, scoala nu este singurul laborator in care copilul invata ci doar unul dintre ele, mai specializat si competent in domeniul educatiei decat altele. E bine ca parintele sa aiba incredere in scoala, dar pentru ca educatia copilului sa se ridice la nivelul asteptat, el trebuie sa se implice, sa colaboreze cu personalul didactic pentru ca metodele si obiectivele propuse sa fie convergente. De asemenea, chiar daca ”scoala vietii” are un rol important in viata fiecaruia dintre noi, aceasta s-a dovedit a fi de multe ori insuficienta. De aceea, o educatie dobandita in mediul scolar a reprezentat intotdeauna o baza foarte buna peste care s-a cladit experienta de viata.
Nu trebuie sa negam faptul ca scoala este o institutie educativa destul de importanta, cu reguli stricte ce trebuiesc a fi respectate in asa fel incat copilul sa beneficieze de cea mai buna invatare. Solicitarile cadrelor didactice nu fac altceva decat sa il ajute pe copil sa se identifice din punct de vedere profesional in societate, determinand capacitatea acestuia de invatare si acumulare a cunostintelor necesare pentru viata. De asemenea, prin scoala copilul va putea interactiona cu colegii de clasa, va reusi sa se integreze intr-un mediu social nou, va dobandi anumite abilitati practice de invatare a limbilor straine ori de manuire a calculatorului. Acesta va fi invatat, ascultat si evaluat cu regularitate in asa fel incat profesorii sa se asigure ca micutul a acumulat cantitatea de cunostinte necesare pentru parcurgerea fiecarei perioade de studiu, folositoare in anii de mai tarziu.
Prin afirmarea pozitiva a tuturor activitatilor scolare se formeaza rezultatul pozitiv care determina capacitatea intelectuala a unitatii de invatamant si care, in acelasi rand, dezvolta personalitatea individului in parametri de echitate sociala. Elevul ca si profesorul si managerul, parte componenta a institutiei scolare, este privit ca un partener strategic in actiunea de dezvoltare a scolii si a societatii. Iar prin relatia reala dintre managerul scolar, cadru didactic si elev se sincronizeaza multitudinea de actiuni cu efecte pozitive, care devine o conditie indispensabila pentru a influenta formarea unei personalitati adevarate.
Pregatirea copilului pentru scoala este considerata tot mai mult, functia majora, obiectivul formativ central al activitatilor instructiv-educative. Pregatirea copilului pentru scoala, trebuie inteleasa ca o adaptare reciproca pe de o parte a copilului la scoala, iar pe de alta parte a scolii la copil. De altfel cand ne referim la scoala, trebuie sa avem in vedere reconsiderarea ei permanenta in raport cu cerintele dezvoltarii sociale, in asa fel incat ea sa corespunda si sa raspunda in cel mai inalt grad acestor cerinte. In acest fel pregatirea copilului pentru scoala va fi implicit si o pregatire pentru societate.
Traim intr-o lume care ne pune la grea incercare, in fiecare clipa, capacitatea de a face fata unor impacturi afective, sociale, de a manifesta reactii comportamentale in care sa nu uitam de modul in care ne vad ceilalti, de gradul de a se relationa cu ceilalti, de a-si cunoaste posibilitatile, de a se putea mobiliza pentru a trece de esec, de deschiderea spre acceptarea parerilor celorlalti, de puterea de a fi om bun.
Dascălul are un rol foarte important in educația copilului. De cele mai multe ori elevii îndrăgesc sau nu, o materie în funcție de profesor. El este cel care inspiră, stârneşte curiozitate, povățuieşte, blamează sau pedepseşte. Profesorul are acea putere de a inspira şi influența copiii prin intermediul personalității sale. El trebuie să devină un ghid pentru elevi, să îi conducă spre a-şi dori să cunoască tot mai multe, să învețe din propriile greşeli şi astfel să devină cât mai interesați de materia respectivă.
Școala nu doar că este importantă pentru noi ca oameni, ci și pentru că ajută la progresul societății prin educarea membrilor care îi aduc forța de muncă individului prin noile informații dobândite. Școala sporește încrederea și ne învață să legăm și să menținem prietenii și ne ajută să învățăm cum să lucrăm împreună ca o echipă, care este principala temelie a oricărei societăți de succes. Fără școală, cunoștințele nu s-ar răspândi la fel de repede, iar accesul nostru la idei și oameni noi ar putea fi ușor tăiat. O lume fără școală ar crea dificultăți și ar împiedica dispersia creșterii economice, a toleranței și a aprecierii semenilor noștri.
BIBLIOGRAFIE:
Agabrian,M., Millea, V., Parteneriate şcoală – familie – comunitate
Cosmovici A., Iacob, L., Psihologie şcolară
Nicoleta Mariana Bălan, Rolul educației în dezvoltarea personalității
Alina Pasaniuc, Rolul școlii in educația copilului
Marilena Ispas, Importanța școlii: Avantaje ale educației