Școala funcţionează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală, constitută ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social global asupra instituţiilor de învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi obiective), conţinuturi ale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educaţie şi al instituţiilor, reglementări de ordin juridic şi administrative.
Pe de altă parte, şcoala funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate locală şi zonală, care furnizează elevii dar care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le răspundă.
Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca o modalitate eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea practicilor manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât soluţionarea lor să devină fezabilă prin parteneriat. Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare.
Se stie ca educatia, ca actiune sociala organizata, se desfasoara intr-un cadru constituit pe baza unor valori perene si cu participarea tuturor factorilor educationali: familia, scoala, institutii culturale, mass-media, structuri asociative etc. La nivelul acestor factori se formeaza medii educationale care exercita influente specifice asupra noilor generatii.
O tendinta remarcabila in dezvoltarea actuala a sistemului de invatamant din Romania o reprezinta cresterea influentei comunitatii locale asupra unitatii scolare. Pe masura ce scoala isi va spori independenta decizionala fata de nivelurile ierarhice superioare ale sistemului scolar, ea va deveni tot mai dependenta de comunitatea locala atat in privinta optiunilor educationale, cat si din punct de vedere al resurselor ( umane sau materiale ) care pot fi atrase. Fiecare unitate scolara trebuie să își definească o identitate proprie și să prezinte comunitatii locale o oferta educationala, elaborata in conformitate cu patru elemente definitorii: cultura organizatiei scolare; viziunea colectivitatii scolii; nevoile si resursele comunitare; misiunea unitatii scolare.
Oferta educationala a scolii trebuie sa fie determinata, pe de o parte, de viziunea grupurilor de interes in legatura cu tintele strategice ale dezvoltarii, si, pe de alta parte, de nevoile educationale ale comunitatii si de resursele pe care aceasta le pune in joc pentru satisfacerea acestor nevoi.
La nivelul organizatiei scolare, dezvoltarea organizationala poate fi adoptata ca strategie educationala, dar avand in vedere specificul acestei organizatii (incarcatura valorica prezenta in formularea obiectivelor si scopurilor, libertate si autonomie bine inteleasa la nivelul actorilor - cadrele didactice - si limitarile in introducerea indicatorilor de eficacitate).
Societatea prin variate mecanisme de feedback integreaza sau respinge produsele oferite de educatie. Analiza complexa a dezvoltarii social-economice a evidentiat o schimbare semnificativa in sensul ca s-a trecut de la viziunea ce presupunea in principal cresterea economica la intelegerea dezvoltarii ca un proces integrat la care concura toate aspectele vietii unei colectivitati. Relatia educatie, dezvoltare sociala se explica prin faptul ca educatia contribuie la dezvoltarea social – economica, dar si dezvoltarea social-economica determina schimbari si asteptari in educatie.
Aşteptările comunităţii faţă de instituţia şcolară sunt diferite în dependenţă de comunităţile în care funcţionează, chiar şi atunci când şcolile sunt de acelaşi tip. În comunităţile sociale unde funcţionează (cartier, sector, localitate, judeţ) şcolile au un anumit statut social, o poziţie dobândită în timp, se adresează unei anumite populaţii şcolare. De exemplu, există:
- „şcoli de elită” percepute social ca având standarde de evaluare înalte, eficienţă în activităţile de educaţie şi instruire, performanţe crescute obţinute de către elevi etc.;
- şcoli care au o imagine negativă în comunitate datorată mai multor aspecte: cadre didactice nepregătite, fluctuante, performanţe şcolare scăzute obţinute de elevii săi, acte grave de indisciplină înregistrate în şcoală, frecvenţa scăzută a elevilor la şcoală, ofertă educaţională săracă în disciplinele la decizia şcolii sau/şi activităţi extracurriculare etc.;
- şcoli care au fost organizate pe baza unei cerinţe sociale la un moment dat, cerinţă socială care nu mai există astăzi (ex., licee industriale, şcoli din cartiere care nu mai au populaţie şcolară etc.). Supravieţuirea unei astfel de unităţi şcolare implică opţiuni de dezvoltare strategică bazate pe schimbări radicale, un efort de adaptare la cerinţele comunităţii sporit care poate fi materializat în diversificarea ofertelor educaţionale şcolare şi extracurriculare, atragerea de parteneri şi finanţatori externi etc.
Școala poate să îşi rezolve multe dintre problemele dificile cu care se confruntă colaborând cu factorii instituţionali şi neinstituţionali locali care, într-un fel sau altul, sunt beneficiarii serviciilor educative oferite de unităţile de învăţământ sau a căror activitate depinde de calitatea educaţiei oamenilor cu care lucrează. În parteneriatul şcoală–comunitate sunt implicate: resursele umane ale sistemului de învăţământ; elevii cuprinşi în unităţile şcolare; familiile elevilor (părinţii şi susţinătorii legali); instituţiile guvernamentale centrale şi locale; autorităţile locale; agenţii economici; sindicatele; organizaţiile nonguvernamentale; instituţiile religioase.
Șerban Iosifescu vine cu câteva sugestii utile în ceea ce priveşte realizarea parteneriatului şcoală–comunitate: “Dincolo de eforturile pe care fiecare dintre şcoli trebuie să şi le asume pentru sensibilizarea şi atragerea partenerilor sociali, transformarea parteneriatului educaţional într-o realitate presupune adoptarea unor măsuri generale la nivelul întregului sistem de învăţământ” precum: formarea personalului din învăţământ, în sensul comunicării, cooperării, parteneriatului; motivarea resurselor umane ale şcolii pentru dezvoltarea unor relaţii parteneriale; diseminarea unor informaţii relevante pentru problema parteneriatului la nivelul unităţilor de învăţământ; operarea unor schimbări de jure şi de facto cu privire la statutul personalului din învăţământ; promovarea unui cadru legislativ care să încurajeze iniţiativele şcolii şi implicarea partenerilor săi sociali; sensibilizarea societăţii şi a diferitelor sale segmente în raport cu problemele educaţiei şi cu semnificaţia sa.
Tendinţa deschiderii şcolii către comunitate este evidentă în majoritatea ţărilor occidentale. În contextul în care resursele acordate educaţiei sunt în descreştere, parteneriatul poate fi o formă prin care se realizează o mai bună gestionare a resurselor locale, o modalitate de atragere a resurselor către şcoală şi de valorificare a resurselor şcolii în beneficiul comunităţii.
Beneficiile colaborării dintre şcoală, familie şi comunitate sunt numeroase în sensul promovării unei educaţii de calitate şi valorizării rolului social al şcolii. În acest context, important este ca toţi factorii implicaţi să conştientizeze beneficiile participării în viaţa şcolară.
Mediul oganizaţiei include tot ceea ce înconjoară organizaţia şi o influenţează în vreun fel. Un sistem deschis presupune faptul că există interacţiuni între organizaţie şi mediul situat în afara organizaţiei. Organizaţia depinde de mediu pentru a-şi aduna multe dintre resursele de care are nevoie şi pentru a obţine informaţii. Unele interacţiuni cu mediul sunt necesare şi dorite, altele nu sunt atât de plăcute. De obicei, mediul include alte subsisteme de mediu. De exemplu, pentru o şcoală, acestea pot fi alte organizaţii cu care se colaborează sau care concurează. În plus, există un mediu tehnologic, care cuprinde toate acele descoperiri ce influenţează operaţiile din interiorul sistemului; mediul politic afectează sistemul prin intermediul controlului legislativ pe care îl promovează; mediul economic de la care sistemul îşi procură resursele financiare; comunitatea locală şi atitudinile ei faţă de diferite organizaţii; valorile, normele şi schimbările în societate, care adeseori sunt reflectate în mişcările sociale sau în capricii; schimbările demografice ş.a. Pentru o şcoală, mediul care exercită influenţe hotărâtoare poate fi diferit, în comparaţie cu alta, şi se poate schimba cu timpul, în funcţie de situaţiile problematice cu care se confruntă.
Recomandări pentru eficientizarea relaţiei şcoală – familie – comunitate:
– Valorificarea şi transpunerea în practică a principiilor care stau la baza parteneriatului şcoală – familie – comunitate: principiul relevanţei - în baza căruia educaţia răspunde nevoilor dezvoltării personale şi social-economice, principiul eficienţei - în baza căruia se urmăreşte obţinerea rezultatelor educaţionale maxime prin gestionarea resurselor existente; principiul descentralizării - în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi direct în proces; principiul transparenţei - concretizat prin asigurarea vizibilităţii totale a deciziei şi ale rezultatelor, principiul asigurării egalităţii de şanse; principiul incluziunii sociale; principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia; principiul participării şi responsabilităţii părinţilor; principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare.
– Diversificarea formelor de antrenare a părinţilor în activitatea şcolii: includerea activităţilor de consiliere parentală în activităţile curente ale şcolii; organizarea grupurilor de suport pentru părinţii elevilor cu probleme.
- Implicarea activă a părinţilor în selectarea disciplinelor opţionale.
- Iniţierea diferitor programe educative comunitare desfăşurate în parteneriat cu şcoala. Subiectele care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple: educaţia pentru organizarea timpului liber, educaţie financiară, subiectele ce vizează drepturile şi responsabilităţile elevilor; proiectele care implică realizarea sarcinilor colective, astfel încât aceste proiecte să fie definite la nivelul unei clase, şcoli, comunităţi locale sau de diferite organizaţii ale societăţii civile interesate de promovarea unei cetăţenii active.
Bibliografie:
Camelia Stăiculescu, Școala și comunitatea – partenere în educație
Lilian Orîndaş, Parteneriatul școală-familie-comunitate în contextul valorizării rolului social al școlii și asigurării unei educaţii de calitate