Strategii de creștere a atractivității învățării în mediul online

Cu toții dorim ca elevii noștri să învețe bine, adică să rețină informațiile pe termen lung și să le poată folosi în diferite contexte pentru a rezolva probleme. Rezultatele obținute de aceștia, de multe ori însă, arată că învățarea nu este deloc eficientă... Ce e de făcut?

Din fericire, în ultimele decenii, științele cognitive ne-au îmbunătățit mult înțelegerea despre învățare, așa că putem folosi strategii și tehnici de predare, testate științific, care să îi ajute pe cursanți în învățare. Printre strategiile cele mai eficente evidențiate de studiile din științele cognitive se numără: reactualizarea, spațierea și feedback-ul.

 

Reactualizarea trebuie văzută ca o strategie de lucru, nu ca o tehnică prin care testăm cursanții și le dăm note. Nu nota ne interesază din această perspectivă, ci exersarea reactualizării cunoștințelor pentru a le consolida în memoria de lungă durată.

De exemplu, putem cere cursanților să noteze două lucruri pe care le-au învățat la ultima lecție, sau chiar la lecția de astăzi. Reactualizarea poate fi văzută ca o strategie depășită în ziua de astăzi, când memoria noastră este dispersată pe diferite dispozitive, care rețin informația pentru noi. Însă, conexiunile dintre neuroni trebuie întărite prin practică.

Studiile legate de metacogniție ne arată cât de ușor este să greșim în estimarea cunoștințelor pe care le avem. Nu putem fi siguri că știm ceva până când nu încercăm să ne amintim acel lucru și reușim. Pentru că importanța reactualizării în învățare nu este suficient de evidențiată, elevii și studenții cad pradă falsei impresii că știu dacă citesc ceva în mod repetat (impresie dată de sentimentul de cunoaștere/ feeling of knowing). Dar citirea repetată este una dintre cel mai puțin eficente strategii pe care le pot folosi, pe când reactualizarea este una dintre cele mai puternice.

Spațierea se referă la repetarea celor învățare în momente diferite de timp. În loc să încheiem cu un subiect după ce l-am predat, învățarea este mai eficientă dacă readucem acel subiect în discuție în mod repetat de-a lungul unui semestru. Desigur, cel mai bun mod de a-l aduce în discuție este prin reactualizare.

Deoarece intervine uitarea, introducerea spațierii poate fi o provocare atât pentru profesor, cât și pentru cursanți. Profesorul poate avea îndoieli legate de cât de bine a predat o lecție, iar cursanții pot fi dezamăgiți de rezultatele lor. Dar tocmai această reactualizare repetată și efortul implicat vor fi cele care vor duce la consolidarea cunoștințelor. 

Feedback-ul oferit imediat după răspuns poate ajuta elevii și studenții să diferențieze între noțiuni și situații similare. O metodă care poate fi folosită este de a discuta răspunsurile date la un test/ execițiu de reactualizare și de a discuta cu elevii/ studenții de ce acestea sunt corecte sau greșite.

Toate aceste strategii au în comun faptul că necesită efort. Realitatea este că învățarea autentică necesită efort și uneori ne pune față în față cu eșecul evidențiat prin rezultate slabe. Sportivii sunt obișnuiți să folosească eșecurile pentru a-și îmbunătăți performanța.

Pentru un sportiv o greșeală este un semn pentru ce trebuie să îmbunătățească. De ce nu am folosi aceeași abordare și în învățare? De ce nu i-am învăța pe elevi să se folosească de eșecurile în învățare (răspunsurile greșite) pentru a-și îmbunătăți performanța?

Competenţa digitală – specific şi utilitate

Aceasta presupune un complex de cunoştinţe, atitudini şi abilităţi, după cum urmează: Cunoştinţe - semnificarea rolului tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor în viaţa individului. Include aplicaţiile principale de tipul: stocarea şi gestionarea informaţiilor. Abilităţi - căutarea, colectarea şi filtrarea informaţiei, priceperea de a o utiliza întro manieră critică; abilitatea de a accesa, căuta şi folosi servicii bazate pe Internet.

Atitudini - atitudine critică şi reflexivă faţă de informaţia disponibilă, utilizarea În mod responsabil a mediilor interactive.

Competenţa digitală, în calitatea sa de competenţă transversală, implică utilizarea în manieră logică, responsabilă şi critică a mijloacelor media electronice.

Utilizarea mediului virtual în procesul instructiv– educativ Cadrul didactic este în primul rând un manager al procesului instructiv-educativ, în realizarea căruia se va folosi de o serie de mijloace didactice.

Utilizarea mediului virtual ca mijloc didactic devine necesară în câteva puncte cheie ale activităţii didactice, după cum urmează:

 • Proiectarea activităţii didactice - selectarea unor resurse didactice de calitate, care facilitează atingerea scopurilor educaţionale urmărite şi centrarea învăţării pe conţinuturi relevante pentru competenţele care trebuie formate la cursanţi; utilizarea textului, imaginilor, sunetelor şi animaţiei; angajarea cursanţilor în activităţi de învăţare bazate pe explorare, descoperire şi cooperare.

• Derularea procesului de predare-învăţare-evaluare - care înseamnă în acest caz, adaptarea mediului virtual la nevoile de predare ale profesorilor, în condiţiile asumării rolului de facilitatori ai învăţării şi implică:

 - activizarea procesului de predare-învăţare, asigurarea unui cadru interactiv de învăţare; - implicarea cursanţilor în căutarea şi prelucrarea informaţiei;

- asigurarea pentru cursanţi a unui ritm propriu de parcurgere a activităţilor de învăţare şi de rezolvare a sarcinilor de evaluare, în funcţie de nivelul lor de pregătire;

- creşterea atractivităţii lecţiilor desfăşurate.

• Managementul învăţării - concentrarea activităţii profesorului pe cursant, ajutându-l să înveţe cum să înveţe, adică să-şi construiască singur cunoaşterea.

 Mediul virtual poate facilita în acest context următoarele:

- organizarea unor parcursuri diferenţiate de învăţare;

- îmbinarea lucrului individual, cu lucrul pe echipe;

- angajarea cursanţilor în activităţi de învăţare care necesită conexiuni interdisciplinare şi transdisciplinare.

Limite referitoare la utilizarea mediului virtual în activităţile instructive-educative:

 - maniera în care alegem să proiectăm activitatea didactică (de exemplu, trebuie ca mediul virtual să se subordoneze scopurilor educaţionale urmărite în vederea desfăşurării unor lecţii interactive şi nu invers) ;

- alocarea unui timp generos activităţii pe calculator, care depăşeşte activitatea de învăţare propriu-zisă (de exemplu, decuplarea de la comunicarea reală, în favoarea comunicării în medii virtuale) ;

 - activităţile de învăţare realizate cu formabilii (este util să fie realizate activităţi de învăţare complexe, care presupun mai mult decât accesarea informaţiilor) ;

 - excesul utilizării mediului virtual în procesul de predare-învăţare-evaluare (este recomandat un echilibru între tradiţional şi modern în învăţare şi în evaluare) ;

Integrarea mediului virtual în activităţile de predareînvăţare-evaluare

Dezvoltarea competenţelor de specialitate şi metodice presupune o pregătire în specialitate solidă şi transferul totodată a cerinţelor specifice curriculare referitoare la mediul virtual în situaţii şi în activităţi de învăţare adecvate acestuia.

Devine astfel evident că, în activitatea de proiectare didactică, profesorul trebuie să răspundă la întrebările:

·         ce?, unde?, cum?, când? poate utiliza mediul virtual în activitatea cu formabilii;

·         ce?, unde?, cum?, când? nu este recomandat să utilizeze mediul virtual în activitatea cu formabilii.

Integrarea mediului în activităţile de predare-învăţare-evaluare nu se rezumă doar la utilizarea calculatorului ca mijloc modern pentru activităţile de instruire ci implică mai multe niveluri de integrare, respectiv:

1. folosirea de echipamente, computere, telefoane , televiziunea, dispozitivele digitale sau analogice de înregistrare, camerele de filmat etc.;

2. integrarea unor resurse specific tehnologiei informaţiei şi comunicării în strategiile tradiţionale de învăţare – spre exemplu, utilizarea prezentărilor PowerPoint, Prezi;

 3. adaptarea metodologiei de predare-evaluare în funcţie de noile tehnologii şi resurse multimedia;

4. misiunea cadrului didactic, dintr-o nouă perspectivă, anume aceea de facilitator al învăţării;

 5.proiectarea demersului didactic în manieră integratoare în baza unei noi paradigme a învăţării - paradigma constructivistă.

Resurse software utile în procesul instructiv-educativ Softurile educaţionale sunt programe sau lecţii în format electronic, proiectate în raport cu o serie de exigenţe pedagogice (obiective, conţinut specific, caracteristici ale elevilor, metode, feedback secvenţial şi evaluări formative).

În raport de funcţiile (sarcinile) asumate, respectiv, funcţia pedagogică îndeplinită, softurile pot fi clasificate astfel:

- softurile de investigaţie - lasă posibilitatea celui care învaţă să-şi aleagă propria cale pe care o va urma în vederea însuşirii noilor cunoştinţe, potrivit stilului şi ritmului personal de învăţare;

- softurile tematice - permit ca învăţarea să devine posibilă în cadrul interactivităţii elev – program calculator, urmând un traseu impus sau sugerat. Sunt recomandate pentru predarea şi învăţarea de cunoştinţe noi;

- softurile de simulare - oferă posibilitatea modificării unor parametri şi observării comportamentului sistemului prin reprezentarea controlată a unui fenomen, proces sau sistem real, prin intermediul unui model cu comportament analog;

 - softurile de exersare – utile pentru însuşirii unor date, proceduri, tehnici, în formarea unor deprinderi specific. Permit lucrul în ritm propriu și validarea promptă a răspunsului dat; - softurile pentru testarea cunoştinţelor - aplicate fie independent, fie integrate într- un mediu de instruire complex, sunt în general foarte variate întrucât depind de mai mulţi factori: momentul testării, scopul testării, tipologia interacţiunii, feedback prompt;

 - softurile pe bază de jocuri didactice - presupun aplicarea inteligentă a unui set de reguli sau în vederea amplificării posibilităţilor de explorare euristică a realităţii, creşterii motivaţiei, nivelului de efort, încurajării interactivităţii între colegi etc. Sunt de regulă utilizate în cadrul unui proces de rezolvare de probleme.

 Softuri educaţionale sau didactice au o serie de avantaje în sensul că permit celor care învaţă următoarele:

·         să acceseze diverse surse informaţionale;

·         să proceseze informaţii;

·         să construiască pe aceste baze cunoştinţe noi;

·         să dobândească competenţe/capacităţi prin demonstraţii, exemple, explicaţii, exersări, simulări etc.

Tot mai des, cadrele didactice şi formabilii utilizează o serie de aplicaţii online, care facilitează activităţile de predare-învăţare-evaluare, dintre care:

Platforma eTwinning (http://www.etwinning.net) Oferă cadrelor didactice şi elevilor instrumente pedagogice care integrează noile tehnologii în procesul de învăţare şi contribuie la optimizarea procesului de predare-învăţare-evaluare prin valorificarea valenţelor formative ale proiectelor. Promovează totodată colaborarea şi relaţionarea între şcolile europene prin intermediul tehnologiei informaţiilor şi a comunicaţiilor (TIC); Wikispaces (http://www.wikispaces.com) Aplicaţie care dispune de o interfaţă simplă, conţine forum, inserare de fişiere, linkuri, imagini, statistici şi un număr nelimitat de pagini. Permite crearea unui site web al cărui conţinut este creat în colaborare de către utilizatori, păstrând versiunile successive.

Google Docs (http://www.google.com/google-ds/hpp/hpp_ro_ro.html ) Instrument on-line pentru creare în colaborare de documente, foi de calcul, prezentări şi chestionare. Permite formatare, încărcare de imagini, comentarii, tabele şi formule. Documentele realizate sunt stocate online şi pot fi accesate de oriunde există acces la Internet. Wallwisher (http://www.wallwisher.com) Aplicaţia permite crearea unui „avizier” virtual pe care pot fi postate scurte mesaje conţinând text, imagini. Colaboratorii pot fi invitaţi prin e-mail sau cu ajutorul URL-ului.

Google Groups (http://groups.google.com/googlegroups/overview.html ) Este un serviciu gratuit oferit de Google pentru a crea grupuri de discuţii publice sau private bazate pe interese comune. Permite crearea de profile ale utilizatorilor, de mesaje şi fişe de discuţie, postarea de fişiere.

 Teachertube (http://www.teachertube.com ) Sursă de materiale utile pentru cadrele didactice, conţine videoclipuri create de profesori în scopuri educaţionale. Platforma iTeach (http://www.iteach.ro) Perminte integrarea cadrelor didactice într-o reţea naţională dedicată dezvoltării socioprofesionale oferind oportunităţi pentru dezvoltare profesională, prin publicarea de materiale şi participarea la grupuri de discuţii, precum şi prin participarea la cursuri online de formare continuă.

Moodle (http://www.moodle.ro) Platformă de administrare a învăţării la nivel mondial folosită în zeci de mii de şcoli din lume.

Moodle este un LMS (Learning Management System – EN, Sistem de Administrare a Învăţării) Open Source.

 Metodica predării – repere esenţiale

 Procesul de învăţământ reprezintă ansamblul activităţilor instructiv-educative, organizate, planificate şi desfăşurate în instituţii de învăţământ, sub coordonarea cadrelor didactice

Etimologic, termenul didactică – provine din limba greacă:

- didaskein = a învăţ pe alţii - didaktike = ştiinţa învăţării - didactikos = instruire Didactica (sau metodica) are ca obiect de studiu - problematica generală a procesului de învăţământ din punct de vedere al:

 - Conţinutului procesului de învăţământ: volumul şi calitatea cunoştinţelor;

- Tehnologiei desfăşurării procesului de învăţământ: principii, metode, mijloace, forme de organizare ale procesului de învăţământ;

- Relaţiei profesor – elev.

Predarea - În concepţie modernă, predarea semnifică complex de acţiuni şi comportamente didactice cu rol de a determina învăţarea (apud Nicola, 1996). Când vorbim despre predare, avem în vedere următoarele stiluri de predare: Autoritar Profesorul cu putere coercitivă, dispune de două tipuri de abordări: abordare dură (intimidează, umileşte, controlează elevii), abordare mai delicată (descurajează, inhibă, întristează elevul). Pasiv Profesorul fără putere, indiferent la clasă, elevii profitând de apatia acestuia Democratic Profesorul lider, este răbdător şi integru în activitatea la clasă, impunându-se prin atitudine şi exemplu personal.

Învăţarea Asimilare activă a informaţiei (prin confruntarea cu situaţii problematizante şi experienţa de viaţă) în scop adaptativ. Când vorbim despre învăţare, vom avea în vedere, în principal tipurile de învăţare. Aceste se grupează în funcţie de:

1. Procesele psihice implicate: - Învăţare conştientă (asimilarea raţională a informaţiilor) - Învăţare mecanică (doar memorarea informaţiilor)

2. Modul de achiziţionare a informaţiilor: - Învăţare prin receptare: - Pasivă (mecanică) - Activă (conştientă) - Învăţare prin descoperire (prin propria experienţă, explorare) - Învăţarea şcolară, are loc în procesul de învăţământ şi este o activitate sistematică, dirijată, intensivă, în care experinţa este organizată pedagogic în mai multe etape: A. Receptarea materialului B. Înregistrarea datelor C. Înţelegerea materialului D. Fixarea materialului E. Actualizarea materialului prin reproducere sau punere în practică. Evaluarea didactică

Proces de măsurare, apreciere şi decizie cu privire la rezultatele procesului de învăţământ. După momentul în care se realizează evaluarea se pot distinge trei forme de evaluare:

• Iniţială;

• Continuă (formativă);

• Finală (sumativă, de bilanţ).

 

• Evaluarea iniţială Când se realizează? La începutul unei perioade de instruire: semestru, an şcolar, ciclu de învăţământ, la începutul unui program de instruire. De ce se realizează? Pentru stabilirea nivelului de pregătire al elevilor, proiectarea activităţii viitoare, stabilirea modalităţilor de intervenţie necesare. Cum se realizează? Instrumente utile: testul de evaluare iniţială, probe scrise , verificări orale.

• Evaluarea continuă Când se realizează? Pe parcursul procesului de instruire. De ce se realizează? Pentru evidenţierea progresului elevilor, lacunelor în învăţare, ameliorarea rezultatelor învăţării, facilitarea şi motivarea învăţării Cum se realizează? Instrumente utile: probe practice, probe scrise , verificări orale.

• Evaluarea finală Când se realizează? La finalul unei etape de instruire: semestru, an, ciclu de învăţământ. De ce se realizează? Pentru aprecierea nivelului de pregătire al elevilor la sfârsitul unei etape de instruire. Cum se realizează? Instrumente utile: lucrările scrise (tezele), testele, examenele

Lecţia Unitate de acţiune didactică, orientată către un scop, în care se desfăşoară activitatea elevilor sub coordonarea cadrului didactic, într-o succesiune de etape, într-un interval de timp delimitat.

Tipul de lecţie se stabileşte în funcţie de obiectivul general al lecţiei:

• Lecţie de transmitere de cunoştinţe

• Lecţie de formare de priceperi şi deprinderi

• Lecţie de recapitulare

• Lecţie de evaluare

• Lecţie mixtă

• Lecţia de transmitere de cunoştinţe Obiectiv: achiziţia de cunoştinţe, formarea capacităţilor de a opera cu acestea Structură generală: - Momentul organizatoric - Actualizarea cunoştinţelor anterioare - Anunţarea titlului şi a obiectivelor lecţiei - Transmiterea cunoştinţelor - Fixarea cunoştinţelor - Anunţarea temei pentru acasă

• Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi Obiectiv: formarea şi exersarea de deprinderi intelectuale, motorii, artistice etc. Structură generală: - Momentul organizatoric - Actualizarea cunoştinţelor anterioare - Anunţarea titlului şi a obiectivelor lecţiei - Explicarea şi demonstrarea modelului acţiunii de executat - Exersarea propriu-zisă - Evaluarea rezultatelor obţinute

• Lecţia de recapitulare Obiectiv: consolidarea, sistematizarea, aprofundarea, completarea cunoştinţelor, deprinderilor. Utilitate: la sfârşitul unui capitol la final de semestru, an şcolar la debut de an şcolar înaintea lucrarilor scrise Structură generală: - Enunţarea subiectului şi a obiectivelor lecţiei - Recapitularea propriu-zisă – variante:

·         conversaţie pe baza unui plan anunţat înainte

·         prezentarea unor referate, proiecte, teme cu caracter aplicativ

·         expunerea - sinteză a cadrului didactic - Aprecierea rezultatelor

• Lecţia de evaluare Obiectiv: diagnoză, feedback Variante ale lecţiei de evaluare: - Lecţie de evaluare orală - Lecţie de evaluare prin probe scrise - Lecţie de evaluare prin probe practice - Structură generală: - Anunţarea obiectivelor - Evaluarea propriu-zisă - Concluzii, aprecieri generale cu rol ameliorativ

• Lecţia mixtă Obiectiv: atingerea concomitentă a mai multor obiective didactice (transmitere cunoştinţe, fixare, evaluare) Structură generală: - Momentul organizatoric - Verificarea cunoştinţelor/deprinderilor dobândite anterior; verificarea temei pentru acasă - Anunţarea titlului şi a obiectivelor lecţiei - Transmiterea noilor cunoştinţe - Fixarea cunoştinţelor - Anunţarea temei pentru acasă

·         Proiectarea didactică Demers de anticipare şi planificare a modului în care se va desfăşura activitatea instructiv-educativă, pe o anumită perioadă de timp Proiectarea didactică este de două feluri: globală şi eşalonată

·          Proiectarea didactică globală: Se realizează pentru o perioadă mai mare de timp (ciclu de învăţământ). Se soldează cu elaborarea planurilor de învăţământ, programelor şcolare

·         Proiectarea didactică eşalonată: Este realizată de cadrele didactice pentru o perioadă mai restrânsă de timp:

·         An şcolar (proiectarea activităţii anuale)

·         Semestru (proiectarea activităţii semestriale)

·         Capitol (proiectarea unităţii de învăţare)

·         Lecţie (proiectarea lecţiei) Etapele proiectării didactice: Stabilirea obiectivelor activităţii instructiv –educative (rezultatele aşteptate) Selectarea, organizarea, structurarea conţinuturilor activităţii instructiveducative Selectarea căilor şi mijloacelor de atingerea a obiectivelor activităţii instructiv-educative Stabilirea modalităţilor de evaluare

Repere în proiectarea lecţiei În proiectarea unei lecţii, vom avea în vedere respectarea următorilor paşi: 1. Stabilirea tipului de lecţie 2. Formularea obiectivelor 3. Identificarea resurselor 4. Stablirea strategiilor didactice 5. Stabilire procedura de evaluare

Tipuri de instruire care utilizează mediul virtual.

Instrumente web aferente În funcţie de abilităţile şi nevoile cursanţilor şi de posibilităţile instituţiei de învăţământ, pot fi utilizate pentru dezvoltarea de competenţe specifice disciplinelor, mai multe tipuri de instruire care utilizează mediul virtual.

1.Învăţarea individuală - oferă posibilitatea învăţării în propriul ritm, a utilizării propriului stil de învăţare. Materialele didactice utilizate în învăţarea individuală a conţinuturilor specifice disciplinelor sunt oferite online şi dispun de următoarele caracteristici:

 

---

 sunt interactive;

 

---

 permit desfăşurarea unor activităţi de monitorizare şi feedback;

 

---

 sprijină cursantul activitatea de învăţare.

 

2. Învăţarea individuală asistată, presupune sprijinul unui îndrumător sau tutore, care îndrumă cursantul în situaţii speciale, în faza finală de evaluare, sau permanent, pe tot parcursul procesului de învăţare. Sunt utilizate materiale de învăţare furnizate online şi mijloace electronice între cursant şi profesor ( e-mail, conferinţe Web).

3. Învăţarea în clasa virtuală se poate desfăşura fie sincron, fie asincron (lecţia online asincronă, spre deosebire de lecţia clasică, poate fi accesată oriunde şi oricând) şi presupune existenţa unui spaţiu online privat.

 Cursantul din clasa virtuală beneficiază atât de îndrumarea unui tutore, cât şi de materiale de studiu online, pe care le partajează cu ceilalţi colegi, proces în care îşi dezvoltă competenţe de colaborare şi comunicare. O clasă virtuală, la fel ca şi clasa tradiţională, permite participarea în timp real la lecţii şi discuţii. În clasa virtuală există activităţi de învăţare individuală sau în grup, discuţii; teste; teme pentru acasă; cursuri complete organizate pe module; forumuri (conferinţe asincrone) şi sesiuni de chat. Tutorele planifică activitatea clasei de elevi, propune spre dezbatere în conferinţe asincrone anumite subiecte, analizează şi comentează rezolvarea temelor postate online şi identifică pentru fiecare cursant, problemele care au apărut în activitatea sa.

 4.Învăţarea combinată (blended learning) denumită şi învăţare mixtă presuupune combinarea din partea cadrului didactic a două categorii de activităţi şi resurse pentru realizarea instruirii: unele tradiţionale sau clasice şi altele virtuale sau online. Astfel, profesorul realizează introducerea într-o unitate de învăţare în mod tradiţional, face to face, după care, solicită cursanţilor să utilizeze materiale de învăţare disponibile online. În general, putem spune că abordarea într-o manieră modernă a procesului de predare, învăţare şi evaluare se poate realiza prin utilizarea în procesul didactic a următoarelor instrumente Web:

1. E-mail-ul - prin intermediul acestui instrument profesorul poate trimite acelaşi mesaj (mail) către toţi cursanţii dintr-o clasă, în acelaşi timp. Mesajul poate conţine, de exemplu, o temă, cerinţele acesteia şi baremul de corectare şi notare. Cursanţii, la rândul lor, pot trimite cadrului didactic, tema rezolvată pe e-mail. Cadrul didactic poate să-şi organizeze e-mail-urile pe foldere cu numele clasei (e.g., folderul cu numele „master an I”) iar în folderul respectiv să salveze toate temele primite de la cursanţii din acea clasă. De asemenea, profesorul are posibilitatea să salveze în agenda electronică toate adresele de e-mail ale cursanţilor grupate pe ani de studiu. Servicii de poştă electronică cunoscute: Yahoo Mail (https://mail.yahoo.com) şi Google Mail (https://gmail.com).

2. Forumurile de discuţii - permit interacţiunea, discuţiile şi schimbul de experienţă cu formabilii dintr-o clasă fără a fi necesar ca aceştia să fie conectaţi sau să se afle în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu profesorul.

3. Video conferinţele - facilitează comunicarea la distanţă prin intermediul camerei web. Cadrul didactic, are astfel posibilitatea să coordoneze o video conferinţă, un workshop la distanţă sau poate chiar să predea o lecţie online atunci când este plecat iar cursanţii lucrează supravegheaţi în laboratorul cu acces la Internet.

4. Blogurile - acronimul de la weblogs, blog-urile sunt utilizate pentru a schimba informaţii şi opinii cu cititorii şi pentru a solicita reacţii şi discuţii. Un blog este un site Web, menţinut în mod obişnuit de către o singură persoană, companii sau alte instituţii, cum ar fi cele educaţionale, conţinând intrări şi comentarii. Intrările sunt descrieri ale unor evenimente, incluzând text şi alte materiale. Fiind un forum pentru reflecţie şi expresie cu subiecte diverse, blogul poate dinamiza şi deschide dialogul direct cu formabilii, creând reţele de învăţare. Blogul oferă cursanţilor posibilitatea studiului individual şi desfăşurarea de activităţi educaţionale în ritm propriu.

  

Bibliografie:

ANGHEL, T. (2009). Instrumente şi resurse web pentru profesori. Bucureşti: Editura All. BALANSKAT, A., BLAMIRE, R., KEFALA, S. (2006).

BOCOŞ, M. (2013). Instruire interactivă. Iaşi: Polirom.

CERGHIT, I. (1988). Mijloace de învăţământ şi strategii didactice. În: Cerghit Ioan, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Curs de pedagogie, Tipografia Universităţii, Bucureşti.

 

VELEA, S. (2009). Noile tehnologii în educaţie – între slogan şi impact autentic în activitatea de predare-învăţare. În: Tehnologii moderne în educaţie şi cercetare. CNIV 2009. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti.