Sursa: https://www.kay-twelve.com/blogs/news/behavior-management-within-the-classroom
Temperamentul descrie stilurile individuale sau „modul” de comportament şi se consideră a fi ȋnnăscut, de aceea caracteristicile personale pot fi văzute ȋn toate situaţiile: atunci când copiii se joacă cu prietenii, își fac sarcina şcolară sau chiar şi cȃnd se uită la televizor. Cu toții recunoaștem copiii care sunt mereu în mișcare, în comparație cu alții care se mișcă într-un ritm lent și deliberat. Și cunoaștem copii care sunt excesiv de intensi, care au o siguranță scurtă și care sunt ușor iritați și supărați. Alți copii sunt timizi, neliniștiți în situații noi și cu oameni noi.
Aceste diferențe individuale de temperament:
- au o bază biologică
- sunt manifeste aparent de timpuriu în viață
- sunt caracteristice indivizilor de-a lungul timpului și în diferite situații.
Diferențele de temperament afectează modul în care copiii se înțeleg cu familiile lor acasă; de asemenea, afectează modul în care se înțeleg cu colegii în școală. Este deosebit de important să recunoaștem diferențele individuale de temperament atunci când un copil are probleme de învățare sau de atenție, deoarece părinții și profesorii trebuie să își dea seama de motivele comportamentului unui copil.
Psihiatrii Alexander Thomas și Stella Chess (1977) au identificat nouă dimensiuni ale temperamentului care contribuie la interacțiunile dintre copii și părinți.
Opt dintre aceste dimensiuni sunt direct relevante pentru interacțiunile dintre elevi și profesori și contribuie la ajustarea atitudinilor şi comportamentelor elevilor în școală, deci la integrarea lor. Cele opt dimensiuni sunt:
Pragul senzorial - legat de cât de sensibil este copilul la stimuli fizici. Putem observa ,,cȃtă cantitate” de stimulare (sunete, gusturi, atingere, schimbări de temperatură) sunt necesare pentru a produce un răspuns la copil; sau dacă reacționează pozitiv sau negativ la sunete particulare ori trsare uşor la sunetesă sune ușor. Observăm copilul, dacă este selectiv la mȃncare sau va mânca aproape orice, dacă răspunde pozitiv sau negativ la senzația pe care o are cȃnd este ȋmbrăcat, etc. Persoanele extrem de sensibile sensorial sunt mai susceptibile să fie artistice și creative.
Nivelul de activitate - aceasta este energia statică a copilului sau cât de activ este în general copilul. Se poate observa ȋn comportamente specifice cum ar: bebelușul se scutură sau se foieşte des; este dificil să fie shimbat de scutec din cauza asta, etc. Sau copilul este mulțumit să stea și să privească în liniște, sau are dificultăți să stea nemișcat; poate că este mereu în mişcare sau preferă activitățile liniștit, statice, etc?
Copiii foarte activi pot canaliza o astfel de energie suplimentară spre succes în sport; pot avea performanțe bune în carierele cu energie ridicată și pot fi în măsură să țină pasul cu multe responsabilități diferite.
Intensitate - nivelul energetic al răspunsului şi reacţiilor copilului, indiferent dacă este pozitiv sau negativ. Se observă cȃnd copilul reacționează puternic și tare la toate, chiar și evenimente relativ minores au cȃnd arată plăcere sau se supără puternic și dramatic. Sau copilul devine tăcut şi liniştit când este supărat, etc.
Copiii ,,intensi” sunt mai susceptibili să-și îndeplinească nevoile și pot avea profunzime și o gamă de emoții rareori experimentate de ceilalți. Acești copii pot fi înzestrați în arte dramatice. Copiii intensi tind să fie obositori atunci cȃnd vorbim de convieţuirea cu ei.
Adaptabilitate - legat de cât de ușor se adaptează copilul la tranziții și schimbări, cum ar fi trecerea la o nouă activitate. Putem observa dacă un copil are dificultăți cu modificările rutinelor sau cu tranzițiile de la o activitate la alta ori dacă durează mult timp pentru ca să ȋi devenă confortabil în situații noi. Un copil care se adaptează lent este mai puțin probabil să se grăbească în situații periculoase și poate fi mai puțin influențat de presiunea grupului său de semeni.
Starea de spirit, dispoziţia - aceasta este tendința de a reacționa la lume în primul rând într-un mod pozitiv sau negativ. Observăm dacă un copil vede lumea ca pe ,,un pahar pe jumătate plin”, dacă se concentrează asupra aspectelor pozitive ale vieții, dacă este în general într-o dispoziție fericită; de asemenea un alt copil poate că vedea lumea ca pe ,,un pahar pe jumătate gol”,și tinde să se concentreze asupra aspectelor negative ale vieții. Observăm dacă este în general serios; copiii serioși tind să fie analitici și evaluează cu atenție situațiile.
Apropiere / Retragere - se referă la răspunsul caracteristic al copilului la o situație nouă sau la persoane necunoscute. Putem observa dacă un copil abordează cu nerăbdare situații sau oameni noi sau copilul pare ezitant și rezistent ori evitant atunci când se confruntă cu situații, oameni sau lucruri noi. Copiii care se ,,ȋncălzesc ȋncet” tind să se gândească înainte de a acționa şi sunt mai puțin susceptibili să acționeze impulsiv în timpul adolescenței.
Persistență – aceasta este perioada de timp în care un copil continuă să ȋşi menţină activitățile în fața obstacolelor. Putem observă dacă un copil continuă să lucreze la un puzzle atunci când are dificultăți cu acesta sau trece pur și simplu la o altă activitateori dacă este capabil să aștepte să termine ȋnainte să își îndeplinească nevoile sau dorinţele. Ori dacă un copil reacționează puternic atunci când este întrerupt într-o activitate.
Când un copil persistă într-o activitate deşi i se cere să se oprească, el este etichetat ca încăpățânat. Când un copil rămâne să lucreze la o sarcină dificilă, este văzut ca fiind răbdător, resilient, persistent. Copilul foarte persistent are mai multe șanse de a reuși să își atingă obiectivele. Un copil cu persistență scăzută poate dezvolta abilități sociale puternice, deoarece își dă seama că alte persoane pot fi de ajutor.
Distractibilitatea - gradul de concentrare și atenție afișat atunci când un copil nu este interesat în mod special de o activitate. Această trăsătură se referă la ușurința cu care stimulii externi interferează cu comportamentul continuu. Se observă ȋn comportamente cum a r fi acela că este ușor distras de sunete sau puncte de vedere în timp ce bea apă sau scrie, sau copilul este ușor de calmat, atunci când este supărat, dacă i se oferă activitate alternativă. Ori copilul se linişteşte şi se setează cu ușurință atunci când încearcă să urmeze rutina sau lucrează la o activitate, etc.
Distractibilitatea ridicată este văzută ca fiind pozitivă atunci când este ușor pentru un copil să se abată de la un comportament nedorit, dar este considerat negativă atunci când îl împiedică pe copil să termine munca ȋn sarcinile școlare.
A noua trăsătură are influenţe asupra ȋntregii vieţi a persoanei, şi se numeşte predictibilitate – această trăsătura se referă la predictibilitatea funcțiilor biologice precum apetitul și somnul. Putem observa dacă unui copil îi este foame sau obosit la ore previzibile sau copilul este imprevizibil în ceea ce privește foamea și oboseala. Ca adulți, persoanele cu ritm neregulat se pot descurca mai bine decât alții cu călătoriile, precum și să se adapteze carierei cu orar de lucru neobișnuit.
Astfel, Thomas şi Chess au diferenţiat trei tipuri de temperament denumite temperamente „ușoare”, „lent încălzite” și „dificile”:
- copiii cu temperament ,,uşor” sunt adaptabili, sunt pozitivi în dispoziție și sunt interesați de experiențe noi; se înțeleg bine cu ceilalți, ies în evidență și sunt prietenoși.
- copiii cu temperament ,, lent ȋncălzit” sunt caracteristic retrași și mai negativi atunci când se confruntă cu situații noi și oameni noi; inițial sunt lenti ȋn a se adapta la schimbare, dar depăsesc momentul, dat fiind faptul că se adaptează bine.
- copiii cu temperament ,,dificil” tind să fie intensi, cu o capacitate de adaptare scăzută precum și tendinţa de a fi negativi în răspunsul lor la noutate.
Alte opinii asupra temperamentului ( ca identificare şi ca strategii de gestionare) iau ȋn consideraţie şi alte variabile, cum ar fi:
- genul copilului şi cultura - cum afectează aceste variabile modul în care un părinte reacționează la copil?
- potrivirea dintre temperamentul copilului și cerințele de mediu – un copil cu temperament ,,dificil” va atrage restricții mai dure; prin urmare, ce efect are - asupra părinților ( spre exemplu părinţii se ȋnvinovăţesc atunci cȃnd copilul lor are temperament de tip ,,dificil), şi ce efect va avea asupra copilului?
- etichetarea copiilor - nu ţine cont de dimensiunile multiple ale temperamentului , de faptul că şi contextul și experiențele au impact şi contribuţie ȋn felul ȋn care se manifestă copilul, de faptul că doi copii cu acelaşi tip de temperament se pot manifesta diferit.
- alţi factori din viaţa copiilor, cum ar fi interacțiunea frecventă cu străinii în îngrijirea de zi cu zi, dacă au fost lăsați singuri pentru anumite perioade de timp, deci influenţa temei ataşamentului, etc.
Insă una dintre primele nosologii ale temperamentului este mult mai depărtată temporal de modernitate, ȋntrucȃt studiul personalității umane se întoarce până la celebrul medic grec Hippocrate (460-370 î.Hr.). „Părintele medicinii” - s-a născut în timpul ministerelor profetice, sau cu aproximativ 450 de ani înainte de naștere a lui Hristos, iar munca sa a fost cercetată pe larg și este folosită ca instrument dinamic de diagnostic atât în ştiinţele comportamentale cȃt şi ȋn pedagogie. O explicație generică a „temperamentelor” sau „personalităților” umane este că toți ne-am născut cu „tendințe comportamentale” moștenite genetic, care sunt la fel de mult o parte din ADN-ul nostru, precum și culoarea părului nostru.
După clasificarea lui Hippocrate, există patru tipuri de personalitate ( ȋn fapt, patru tipuri temperamentale): coleric, sangvinic, melancholic şi flegmatic
Trebuie menționat că toate ființele umane au un anumit procent din fiecare din aceste patru tipuri de personalitate în interiorul lor, deși fiecare persoană va avea un scor cu siguranță mai mare într-unul din tipuri, cu o altă secundă apropiată. Niciun individ nu posedă un tip pur de personalitate și majoritatea dintre noi avem un temperament secundar foarte puternic. Testele de personalitate disponibile astăzi, arată că deţinem caracteristici dominante într-un cuplu de temperamente și fiecare tip de personalitate are o caracteristică generală asociată cu ea.
De asemenea, această clasificare se ȋmpleteşte cu altă abordare a personalităţii, care afirmă, în conformitate cu analiza științifică, că toate personalitățile umane sunt împărțite în două categorii - Extroverti și Introvertiți; ȋn combinaţie cu tipologia lui Hippocrate, rezultă:
- personalități extrovertite: tipurile de personalitate colerică și sanguină sunt mai „externalizate”, mai sociabile și mai confortabile într-o mulțime, chiar ies în evidență într-o mulțime.
- personalități introvertite: tipurile de personalitate melancolică și flegmatică sunt mai timide și „rezervate” și se simt neliniștite de a fi în mulțime, mai ales de a fi identificat într-o mulțime.
Trebuie menționat că există diferite grade de extroversie și introversiune - cu alte cuvinte, unele personalităţi flegmatice și melancolice „sunt la limita cu a fi prietenoşi, iar unele colerice și sanguine sunt la limita de a fi timizi. Deși caracteristicile s-ar putea să nu fie adevărate pentru toată lumea cu o anumită personalitate, acestea sunt în general adevărate pentru marea majoritate a oamenilor. Toate cele patru tipuri de temperament au puncte forte și puncte slabe generale cu care oamenii trebuie să se confrunte și niciun tip de personalitate nu este mai bun decât oricare altul. Toate patru au calități bune și rele și toate cele patru sunt necesare pentru a face această lume un loc mai bun.
Temperamentul Sangvinic este fundamental impulsiv și un căutător al plăcerii. Sangvinicul este adesea denumit „vorbăreţ”. Sunt expresivi în personalitate, ȋn dorința cu care influențează și sunt entuziaști cu oamenii, în exprimarea gândurilor cu emoție ; deseori sunt centrul atenției. Sangvinicul este sociabil și carismatic, în general cu inimă caldă, plăcută, plină de viață, optimistă, creativă, plină de compasiune; el este ,,sufletul” petrecerii, plin de umor, entuziasm și vesel; îi atrage cu ușurință pe ceilalți și își face prieteni; el îi inspiră pe alții să lucreze și să se alăture distracției. Este sincer întotdeauna ca un copil, creativ și plin de culoare, posedă energie și entuziasm, iubește oamenii, este un voluntar excelent, prospera cu complimente și nu ține mult timp ranchiună. De asemenea, sangvinicului îi place să vorbească mult, se luptă cu îndeplinirea sarcinilor, poate ȋntȃrzia cronic și tinde să-și uite obligațiile; își bazează deciziile în primul rând pe starea prezenta. Tipurile sanguine pot fi părinți grozavi, pentru că le place să se distreze; dar casele lor pot părea adesea dezorganizate și singurul moment în care este linişte este cȃnd se odihnesc. Persoanele sangvinice au şi manifestă de obicei cantități mari de energie, astfel încât acestea par adesea neliniștite și spontane. Vor face aproape orice pentru a-și satisface nevoia mereu prezentă de a fi absorbiți de ceva semnificativ și interesant. Sunt impulsivi și deseori le este greu să-și controleze poftele; ca atare, persoanele cu acest temperament sunt mai sensibile şi mai ȋnclinate să se implice ȋn fumat, alcool, droguri, jocuri de noroc și își asumă riscuri; astfel, pot fi cele mai sensibile tipuri temperamentale la dezechilibre chimice, dependențe și tulburări de dispoziție. Sangvinicul este foarte puţim ȋnzestrat în a tolera plictiseala; în cea mai mare parte, el va încerca să evite monotonia și ceea ce este de rutină cu orice preț; slujbele de rutină și tovarășii plictisitori îl enervează și îl irită.
Pe lângă caracteristicile enumerate mai jos, Sangvinicul este descris în esență ca fiind relațional și extrovertit, cu următoarele manifestări:
• este sigur de sine, prezintă rareori semne de jenă, poate înainte sau îndrăzneț.
• este dornic să se exprime în fața unui grup; îi place să fie auzit.
• preferă activitățile de grup; munca sau jocul; nu este foarte satisfăcut de proiectele individuale.
• nu insistă asupra acceptării ideilor sau planurilor sale; conformist și cu orientat spre scop.
• Este bun în detalii; preferă activitățile care necesită imbold și energie.
• este impetuos și impulsiv; deciziile sale sunt uneori greșite din acest motiv
• Este foarte vivace ȋn mediu, fizic și social; îl mȃnă curiozitatea.
• Tinde să ia succesul ca fiind sigur; este un adept fervent; nu este primul ca inițiativă.
• Este pro-social și cordial, chiar și pentru străini; formează ușor cunoștințe şi amiciţii.
• Tinde spre entuziasm dispoziţional; nu este facut pentru griji și temeri.
• Caută o gamă largă și variată de prietenii; nu este selectiv; nu este exclusiv sau selectiv în jocuri.
• este rapid și decisiv în mișcări; randament energetic pronunțat sau excesiv.
• Trece de la o activitate la alta în succesiune rapidă; posedă perseverență scăzută
• Realizează ajustări ușor; este entuziast cu schimbările; ȋşi face cea mai bună apariție posibilă.
• Este sincer, vorbăreţ, sociabil, exprimă emoții ușor; nu este ceremonios.
• Are fluctuații frecvente ale dispoziţiei; tinde la modificări frecvente ale entuziasmului sau manifestărilor depresive
Temperamentul Coleric este fundamental ambițios și asemănător tipului lider. Colericul este cel mai puternic dintre temperamentele extrovertite și este uneori denumit personalitate „tip A” sau „Cel care face” (sau „conducătorul”); este o persoană care conduce cu putere, cunoscută pentru îndeplinirea obiectivelor, are multă agresivitate, energie și deseori pasiune și încearcă să le insufle și altora. Dominanți în personalitate, Colericii doresc controlul și sunt cei mai buni ȋn colectivele sau la locurile de muncă unde sunt necesare un control și o autoritate puternică, decizii rapide și atenție instantanee. Colericul este cel mai ,,insensibil” dintre temperamente; nu se arată impresionat de sentimentele altora. Majoritatea colericilor se manifestă ca lideri născuți care emană încredere; pot fi şefii unor grupuri infracţionale, dar pot fi oameni de afaceri înzestrați în mod natural, cu voință puternică, independenți, consecvenţi, văd întreaga imagine, se organizează bine, insistă asupra producției, stimulează activitatea, prosperă ȋn relaţie cu opozițiă, și nu se descurajează cu ușurință. Sunt decisivi, trebuie să corecteze greșelile atunci când le văd și trebuie compulsiv să schimbe lucrurile. Ei sistematizează totul, sunt independenți și nu se descurcă bine într-o poziție subordonată. Sunt orientaţi spre obiective și au un focus foarte bun pe măsură ce lucrează; sunt buni la matematică și inginerie, sunt analitici, logici și pragmatici; și sunt maeștri în a descoperi lucrurile. Sunt sceptici și nu au încredere ușor; ei trebuie să investigheze faptele pe cont propriu, bazându-se pe propria logică și raționament.
Ȋn ceea ce priveşte caracteristicile negative, sunt șefi dominatori, nerăbdători, nu se pot relaxa, nu pot fi temperați uşor, sunt ușor de supăraț, lipsiți de empatie deseori, se bucură de argumentaţii excesiv, sunt prea impetuosi și pot domina oameni cu alte temperamente, în special tipurile flegmatice. Multe mari personalități militare și politice carismatice au fost colerice. Le place să fie responsabile de tot să fie ȋn control, sunt oameni extrem de independenți și au foarte puțin respect pentru recunoaşteri oficiale. Ei stabilesc standarde ridicate, pot fi foarte harnici și muncesc, sunt rareori satisfăcuți și nu renunță niciodată la încercările de a reuși. Colericii au cele mai multe probleme cu mânia, intoleranța și nerăbdarea; își doresc fapte în loc de emoții; nu au mulți prieteni, au tendința de a cădea într-o depresie profundă subită și sunt mult mai predispuşi la schimbările de dispoziție. Pe lȃngă caracteristicile enumerate mai jos, Colericul este descris în esență ca fiind organizațional și extrovertit, cu următoarele manifestări:
• Este sigur de sine; rareori arată jenă, este orientat spre ȋnainte şi îndrăzneț.
• Este dornic să se exprime în fața unui grup dacă are vreun scop în vedere.
• insistă asupra acceptării ideilor sau planurilor sale; argumentativ și persuasiv.
• Este impetuos și impulsiv; se aruncă în situații în care previziunea l-ar fi descurajat.
• Are încredere în sine; tinde să aibă succes.
• Prezintă inițiativă puternică; tinde spre entuzism; rareori pare posomorȃt; preferă să conducă.
• Este foarte sensibil și ușor de rănit; reacționează puternic la laudă sau învinovățire.
• Nu este facut pentru griji sau temeri; este singuratic.
• este rapid și decisiv în mișcare; randament energetic pronunțat sau excesiv.
• Are tendință marcantă de a persevera; nu abandonează ceva ușor indiferent de dificultatea de a avea succes.
• Ȋl caracterizează emoții care nu sunt exprimate în mod liber sau spontan, cu excepția furiei.
• ȋşi face cea mai buna prezentare personală posibilă; poate fi arogant; poate folosi ipocrizie, înșelăciune, disimulare.
Temperamentul Flegmatic este fundamental relaxat și liniștit, de la o atenție caldă la aparenţa de lene lentă. Flegmaticul este denumită „observatorul” - este cel mai bună în situaţii ce necesită unitate și mediere și foarte stabil în situaţii care necesită statornicie. Flegmaticul este cel mai adesea o persoană care tinde să fie mulțumită de ea însăși, calmă, ,,imperturbabilă, tolerantă cu ceilalți, bine echilibrată, simpatică, amabilă, de neatins, păstrează ascunse emoțiile, este împăcată fericit cu viața, fără grabă, are mulți prieteni, evită conflictele, inofensivă, liniștită, dar plin de spirit, agreabilă și intuitive. Flegamaticii, deși sunt foarte pașnici, răbdători și adaptabili, au tendința de a fi reticenți, indecisi și plini de griji. Sunt foarte buni la a colecta date, le clasifică și văd relația dintre ele, se pricep la generalizare, văzând imaginea mai mare și citind printre rânduri. Aceștia sunt acceptanți, afectuoși, frecvent timizi și preferă adesea stabilitatea decât incertitudinea și schimbarea. Deoarece sunt temători, indecisi și ezitanţi faţă de aspectele din viață, au o natură de compromise. Se îngrijorează adesea despre tot, vor să cunoască sentimentele cele mai profunde ale altor oameni și să se străduiască să construiască atașamente intime cu aproape toți cei din viața lor. Sunt interesați de cooperare și armonie interpersonală și din acest motiv își păstrează legăturile de familie și prietenia. Temperamentele flegmatice ar putea fi descrise ca fiind atente, caritabile, simpatice, încrezătoare, calde, calme, relaxate, consecvente, raționale, curioase și observante - acest lucru îi face buni administratori; se străduiesc pentru o mai bună cunoaștere de sine și încearcă să contribuie la societate în general. Ȋn ceea ce priveşte caracteristicile negative, sunt adesea egoisti, moralişti, îi judecă pe ceilalți cu ușurință, sunt rezistenţi la schimbări, rămân neimplicați, ȋşi dozeaz entuziasmul și pot fi pasivi-agresivi.
Pe lȃngă caracteristicile enumerate mai jos, Flegmaticul este descris în esență ca fiind relațional și introvertit, cu următoarele manifestări:
• Este deliberativ; lent în luarea deciziilor; poate fi excesiv de prudent în probleme minore.
• Este indiferent la treburile care nu-l privesc.
• Este rezervat și rece.
• este lent în mișcare.
• Are o tendință marcantă de a persevera.
• Prezintă o constanță a stării de spirit dispoziţionale.
Temperamentul Melancolic este fundamental introvertit și gânditor. Melancolicul este adesea denumit „Gânditorul”. Personalitatea lor analitică dorește prudență și reținere, sunt cei mai potriviţi pentru a participa la detalii și pentru a analiza probleme prea dificile pentru alții. Tind să fie gânditori și simțitori de profunzime, deşi văd adesea atributele negative ale vieții, mai degrabă decât lucrurile bune și pozitive. Sunt independenți și se implică în totalitate în ceea ce fac. Melancolicii pot fi extrem de creativi în activități precum artă, literatură, muzică, asistență medicală și pot deveni preocupați de tragediile, nedreptăţile și cruzimea din lume; doresc să facă o diferență semnificativă și de durată în lume. Melancolicii au de obicei un grad ridicat de tendințe perfecționiste, în special în ceea ce privește propriile vieți sau performanțe. Sunt temperamente serioase, intenționate, analitice, muzicale, artistice, talentate, creative, care se sacrifică pe sine, sunt conștiente, idealiste, filozofice și sunt predispuse la caracteristici de ,,geniu”. De asemenea, sunt foarte „introspectivi” și se mențin la un standard foarte ridicat - unul care poate fi atins rar. Tind să fie extrem de organizate, orientate pe program, econoame, ordonate, îngrijite, conștiente de detalii, termină ceea ce încep, cum ar fi grafice, cifre și liste, văd problemele și sunt capabili să identifice soluții creative cu ușurință. Ȋn ceea ce priveşte caracteristicile negative, sunt adesea victime ale depresiei care provine de la o mare nemulțumire, dezamăgire, cuvinte sau evenimente dureroase. Personalitățile melancolice sunt oameni care au o dragoste profundă pentru ceilalți, deși nu se preţuiesc pe ei ȋnşişi; melancolicii iau viața foarte în serios și adesea se simt trişti, neajutoraţi sau chiar fără speranță. Pentru că sunt oameni profund grijulii, pot devein foarte buni medici, asistente, asistenți sociali, profesori, etc. Acest lucru vine dintr-un sentiment profund a ceea ce simt sau experimentează ceilalți și din nevoia lor interioară de a face ceva pentru a-i ajuta. Sunt extrem de fideli în prietenii. Majoritatea melancolilor au o imagine de sine scăzută, sunt înclinați spre depresie, consideră că „promovarea de sine” este atacă, sunt predispuşi să se auto-culpabilizeze, au o conștiintă prea auto-critică și tind să se îngrijoreze mult prea des pentru sănătatea lor.
Pe lȃngă caracteristicile enumerate mai jos, Melancolicul este descris în esență ca fiind organizațional și introvertit, cu următoarele manifestări:
• Este conștient de sine, ușor de stânjenit, timid, sfios
• Evită să vorbești înaintea unui grup; când este obligat ȋi este foarte dificil.
• Preferă să lucreze și să se joace singur; este bun în detalii; atent.
• Este deliberativ; lent în luarea deciziilor; poate fi hiperprecaut chiar si in probleme minore.
• Ii lipsește încrederea în sine și inițiativa; conformist și cu randament.
• Tinde să se detașeze de mediu; rezervat și distant, cu excepția prietenilor intimi.
• Tinde spre depresie; frecvent neutru sau mohorât; foarte sensibil; ușor de rănit.
• Nu formează relaţii ușor; preferă o gamă restrânsă de prieteni; oarecum selectiv
• Deseori se ȋngrijorează pentru posibile nenorociri;
• Este secretos, singuratic, inchis; nu este înclinat să vorbească decât dacă i se vorbește.
• este lent în mișcare; deliberativ sau poate nehotărât; poate fi supărat frecvent și constant.
• Adesea se prezintă în dezavantaj; modest și umil.
Realizarea şcolară este în mod evident legată de capacitatea copilului, de motivația sa, de experiențele sale și de calitatea instrucțiunilor pe care le primește. Realizarea şcolară este legată și de temperament. Spre exemplu, luați în considerare modul în care un copil trebuie să se adapteze unei activități de lectură sau matematică, mai ales dacă sarcina este lungă și solicitantă. Copilul trebuie să „se stabilizeze şi seteze”, să-și concentreze energia și atenția, să se adapteze noilor direcții, să reziste la distragere și să persiste, chiar și atunci când sarcina poate fi plictisitoare sau dificilă. Dimensiunile temperamentului și factorii care pot afecta succesul academic al copilului în școală sunt orientarea spre sarcini, care este legată de nivelulul activității, distractibilitatea și persistența.
Un copil care realizează success şcolar este capabil să-şi modereze în mod corespunzător activitatea fizică, să-şi minimizeze distragerile și să se concentreze pe sarcină și să persiste. Profesorilor le plac elevii cu aceste caracteristici temperamentului și le sunt ușor de gestionat cȃnd vine vorba de de învățat. Copiii cu temperamente mai puțin pozitive sunt adesea priviți de către profesori ca fiind mai slabi în „capacitatea de ȋnvăţare”, necesitând mai mult timp, management pedagogic și instruire pentru profesori.
Este important de menționat că un cadru didactic, ca şi fiecare dintre elevii săi, își aduce temperamentul în clasă. Unii profesori sunt activi, răspund rapid și intens. Alții sunt deliberativi, cu tonus scăzut și / sau reflexivi. Aceste diferențe se joacă ȋn relaţia cadru didactic – elev, în clasă. Sălile de clasă diferă în ritmul de instruire, în natura interacțiunilor personale și în tonul emoțional din ȋncăpere.
Din fericire, în multe cazuri, potrivirea dintre elev și profesor este una bună, astfel încât ambele sunt confortabile, iar viața în clasă este pozitivă. În unele cazuri, însă, potrivirea dintre temperamentele profesorului și copilului nu este atât de pozitivă, atât elevul, cât și profesorul sunt frustrați și nemulțumiți. Astfel un elev cu temperament ,, lent” sau ,,melancolic” într-o sală de curs rapidă, care schimbă frecvent temele, unde profesorul cu energie mare este rapid, intens și așteaptă răspunsuri rapide din partea elevilor; sau un elev coleric într-o sală de curs cu ritm lent, unde profesorul subliniază ordinea și liniștea, iar sarcinile sunt lungi: aceste diferenţe cresc probabilitatea problemelor.
Cadrele didactice şi părinţii sunt persoanele care cunosc cel mai bine copilul. Există o serie de moduri în care puteți ajuta copilul să se înțeleagă la școală. Recunoașterea și ajutarea copilului să înțeleagă propriul temperament este un loc de pornire. De-a lungul anilor aţi învățat cum răspunde copilul respective la provocări, experiențe noi, rutine și interacțiuni cotidiene cu ceilalți şi modalități de a răspunde stilului său comportamental individual. Conștientizarea de sine este un prim pas către modificarea comportamentului, așa că folosiți experiența pentru a vorbi cu copilul despre temperamentul său în contextul școlii. Ajutaţi-l să vadă cum sunt așteptările pentru comportamentul său la școală și acasă și cum sunt diferite. Ajutaţi-l să înțeleagă modul în care propriul temperament îi afectează sentimentele și comportamentul, precum și impactul pe care acesta îl are asupra celorlalți.
Vorbiţi cu copilul intens, activ și distractiv despre situațiile din școală care în trecut au dus la probleme. Copilul cu activitate înaltă a intrat adesea în meciuri cu alți copii când stătea la coadă pentru a intra ȋn şcoală sau a avut probleme să lucreze dimineața sau după ce a intrat ȋn oră din pauză.Discutați despre alte modalități în care ar putea trata situații stresante sau provocatoare. Identificarea împreună când și unde apar probleme poate ajuta copilul să anticipeze și să evite confruntările.
Primele săptămâni de școală pot fi deosebit de stresante pentru copiii cu temperament lent deoarece aceștia se confruntă cu oameni noi și cu cerințe noi. Putem ajuta copilul familiarizȃndu-l treptat cu rutinele și așteptările vieții din clasă. Pentru acest temperament
Este bine să viziteze școala înainte de prima zi pentru a se întâlni cu cadrul didactic și a vedea sala de clasă. Poate să-l ajute să se întâlnească cu profesorul, să vadă clasa, să viziteze curtea şcolii, să știe să găsească toaletele, cu alte cuvinte, pentru a se simți confortabil în această situație nouă. I-ar face bine să aibă un prieten care va face parte din aceeași clasă, etc.
Conștientizarea diferențelor individuale în temperamentele copiilor este importantă pentru profesori în gestionarea unei clase. Este util ca părintele să vorbească despre temperamentul copilului său, dacă este timid și se activează mai lent, sau este cu energie mare și intensă și tinde să reacționeze prea mult, despre modul în care copilul se înțelege cu familia și ce răspunsuri la comportamentul său au funcționat eficient.
Atât părinții, cât și profesorii atribuie greșit comportamentul unui copil motivației sale și sunt supărați deoarece consideră comportamentul greșit ca fiind intenționat sau ca fiind ceva pe care copilul l-ar putea schimba dacă „ar încerca doar mai mult”. Când adulții recunosc faptul că tendinţele comportamentale reflectă diferențele individuale de temperament, nu de motivație, îi ajută să recadreze comportamentul, să se gândească la potrivirea dintre copil și situație și să facă ajustările necesare.
De exemplu:
- pentru a evita problemele, copiii cu energie mare pot avea nevoie deseori de oportunități pentru pauze de activitate acceptabile, cum ar fi efectuarea unor sarcini pentru profesor sau curățarea tablei.
- copiii intensi pot avea nevoie de un memento ( aducere aminte) pentru a vorbi cu o voce normală, mai degrabă decât să strige, sau să numere până la zece înainte de a reacționa la un alt copil.
- copiii cu ,,ȋncălzire lentă” pot avea nevoie de timp și ajutor la începerea unei noi sarcini și pot avea nevoie de memento-uri când vor exista modificări în programul zilnic.
-conștientizarea diferențelor individuale de temperament duce la o examinare mai atentă a contextului sau a situației în care apare comportamentul greșit.
Atunci când părinții și profesorii își exprimă înțelegerea comportamentului unui copil, oferă și o modalitate de a alege cum să răspundă la comportament:
- pentru profesori, acest lucru poate însemna schimbarea modului de organizare a clasei, modificarea programului de instruire și a timpului, oferirea mai multor pauze de activitate și dezvoltarea unei rutine zilnice care este familiară și consecventă, permite totuși necesități individuale.
- pentru părinți, poate însemna adaptarea rutinelor zilnice ale vieții de familie pentru a se asigura că acel copil este odihnit și pregătit pentru școală; oferirea unui spațiu și timp liniștit,
regulat pentru copil că să facă temele; părintele să fie disponibil pentru a ajuta la activitatea școlară; și la a ajuta copilul să se înțeleagă pe sine.
Oferirea unui mediu care facilitează învățarea este importantă pentru fiecare copil, dar este deosebit de importantă pentru copiii cu temperament dificil sau lent.
BIBLIOGRAFIE SI RESURSE WEB
· https://www.kay-twelve.com/blogs/news/behavior-management-within-the-classroom
· https://www.youtube.com/watch?v=bnuceyN483Y
· http://the-educationisme.blogspot.com/2013/12/several-types-of-personality-children.html
· https://psychologia.co/estp/
· https://www.betterhelp.com/advice/temperament/4-most-common-temperament-types/
· https://undepress.net/temperament-and-its-four-types/