– Activități de stimulare a inteligențelor multiple –
Conceptul de inteligenta nu este deloc un concept usor de definit si de inteles. Pentru a gasi o definitie “inteligenta” a inteligentei ar fi bine daca am face o usoara trecere in revista a tuturor curentelor si opiniilor formulate de-a lungul timpului. Dar pentru ca acest lucru ar ocupa o parte foarte mare din acest referat, ne-am oprit atentia asupra unei singure definitii a inteligentei, citata din Dictionarul de cerebrologie (1998) de Leonard Gavriliu, in cartea sa “Inteligenta si patologia ei”:
“Inteligenta este capacitatea de mobilizare si de exercitare selectiva spontana sau reflexiva intotdeauna intentionala si previzionala, a resurselor multiple ale persoanelor, esentialmente a gandirii si imaginatiei, in functie de natura situatiilor, mai mult sau mai putin dificile (inedite), carora individul este obligat sa le faca fata in procesul complex si variabil de adaptare la mediul de viata, asigurandu-si necesarul, imediat sau in perspectiva.”
Fiecare dintre noi are talent intr-un anumit domeniu: matematica, sport, arta sau tehnologie. Daca ti s-a spus vreodata, de-a lungul anilor de scoala, ca trebuie sa excelezi la toate materiile, afla ca lucrurile nu stau chiar asa. Oamenii de stiinta si psihologii sustin ca exista mai multe feluri de inteligenta, iar fiecare dintre noi are coeficiente diferite pentru fiecare tip în parte.
Dintr-un punct de vedere, care evidentiaza dimensiunile multiple ale inteligentei, unii autori vorbesc despre inteligenta multipla. Astfel, Howard Gardner stabileste, in acest cadru conceptual, mai multe tipuri de inteligenta despre care el a spus ca pot fi diferentiate dupa un numar de observatii. De exemplu, daca cineva a suferit o rana pe creier, dar abilitatea sa a ramas intacta, atunci aceasta inseamna ca acea abilitate este o forma de inteligenta. O alta observatie apare atunci cand o persoana este extrem de talentata intr-un domeniu dar este oarecum medie in toate celelalte.
Cele initial sapte tipuri de inteligenta sunt: lingvistica, logico-matematica, spatiala, muzicala, kinestezica, intrapersonala si interpersonala, carora le-a mai adaugat inteligenta naturalista.
Inteligenţa verbal-lingvistică (după cum sugerează şi numele) se referă la inteligenţa limbii şi comunicării. Aceasta include capacitatea de a vorbi, articula, de a exprima şi transmite gândurile şi sentimentele faţă de lumea exterioară. Cei care sunt bogaţi din punct de vedere a inteligenţei lingvistice, sunt mai capabili să işi exprime punctul lor de vedere într-o manieră clară, frumoasă şi rafinată.
De exemplu: poeţii au o abilitate lingvistică bogată aşa că sunt capabili să işi convertească expresiile lingvistice ca o artă, aceştia reuşesc să folosească limbajul pentru a descrie o idee sau un concept abstract în câteva cuvinte.
Domeniile de performanta pentru persoanele care au inteligneta lingvisitca sunt : jurnalismul, literatura, psihologia, justitia.
Inteligenţa muzical-ritmică se conturează prin gradul de sensibilitate pe care individul îl are la sunet şi prin capacitatea de a răspunde emoţional la acest tip de stimuli. Pe măsură ce elevii îşi dezvoltă conştiinţa muzicală, îşi dezvoltă şi fundamentele acestui tip de inteligenţă și sunt capabili să creeze variaţiuni pornind de la un inventar limitat de sunete, începând să cânte la un instrument sau să compună.
Acest tip de inteligenţă reprezintă „capacitatea de a percepe (în calitate de meloman), de a discrimina (în calitate de critic muzical), de a transforma (în calitate de compozitor), şi de a exprima (în calitate de interpret) formele muzicale.” (Thomas Armstrong) Dansatorii pot reprezenta muzicalitatea într-o varietate de moduri. De exemplu, aceștia pot sincroniza mișcările cu ritmul sau volumul muzicii, pot folosi mișcări expresive care sunt influențate de melodie , variații de ritm , și starea de spirit.
Inteligenta naturist-ambientala are in vedere abilitatile de a intelege natura, de a ajuta la pastrarea ei. Este inteligenta specifica biologilor, exploratorilor, cercetatorilor in domeniul naturii. Copiii cu o inteligenta naturista dezvoltata se vor bucura sa invete despre plante si animale, sa participe la excursii si expeditii, sa ajute la conservarea mediului.
Inteligenta kinestezica este inteligenta miscarii, a coordonarii. Gimnastii, acrobatii, jucatorii de tenis si sportivii in general. Cei care lucreaza direct cu lemnul si alte materiale (dulgheri, mecanici etc). Cei care invata utilizand acest tip de inteligenta au nevoie sa fie implicati si daca pot atinge si manipula diverse obiecte. Ei invata bine prin jocuri. Au nevoie si de miscare la nivel intern (adica mental).
Inteligenta intrapersonală este inteligenta singuraticilor, a poetilor solitari precum Rimbaud sau a preotilor care zilnic sunt in meditatie. Este inteligenta celor care aleg sa gandeasca complet diferit si sa iasa la modul "brutal" din tiparele societatii pentru a reflecta singuri, ei cu sine. Aceste persoane au nevoie sa stea singure si sa gandeasca pentru a intelege. Sa fie liniste si sa nu fie deranjati.
Inteligenta interpersonală este cea intrapersonală exact invers. Este inteligenta marilor lideri, a celor care au influentat capacitatea lor de a dezvolta relatii interumane. Churchill, Ghandi, Napoleon sunt cateva nume mai recente. Primul nume mare din acest domeniu este Iisus. Cei cu inteligenta interpersonala reusesc sa uneasca si sa conduca oamenii cu o usurinta incredibila. Ei invata foarte bine in echipe, se implica in proiecte de grup si au nevoie mereu sa tina contactul cu oamenii.
Inteligenta logico-matematică presupune capacitatea de a elabora rationamente, de a recunoaste si folosi scheme şi relații abstracte. Persoanele de acest tip prefera numerele, structurile, formulele, tehnologia, conceptele matematice, abstractizarile, rationamentele si devin, de obicei, contabili, matematicieni, chimisti, fizicieni.
Inteligenţa reprezintă capacitatea generală de a acţiona, de a gândi raţional şi de a avea relaţii eficiente cu mediul. Inteligenţa, ca şi concept critic, a fost îndelung studiată. Primele teorii psihologice considerau că indivizii deţin în măsuri diferite o inteligenţă generală şi fixă, echivalată cu abilităţile de gândire şi concretizată în cât de bine şi cât de mult învaţă un individ. Teoriile moderne avansează ideea unui intelect multiplu care explică diferenţele individuale prin profilurile unice de inteligenţă ale fiecăruia. Inteligenţa este văzută astfel ca fiind multidimensională şi dinamică.
O teorie în domeniul cercetării inteligenţei este cea susţinută de Cronbach şi Snow, care argumentează că eficienţa abordărilor instrucţionale este diferită datorită aptitudinilor specifice ale subiecţilor care învaţă. Ca un corolar al acestora, apare Teoria Inteligenţelor Multiple a lui Howard Gardner, profesor al Universităţii Harvard, dar şi al Facultăţii de Medicină din Manachusetts, SUA, care consideră consideră că există opt forme distincte ale inteligenţei.
Gardner a pornit de la ideea că unii copii cu un coeficient ridicat de inteligenţă nu au rezultate bune la şcoală. El consideră că numai datorită unei prejudecăţi occidentale se valorizează în şcoală abilităţi lingvistice şi logico-matematice. Gardner este cel care include în categoria „inteligenţă“ ceea ce în mod tradiţional este considerat doar ca talent/capacitate. În viaţa adultă, absolvenţii a diverse şcoli sunt confruntaţi cu rezolvarea unor sarcini care solicită multiple abilităţi, ceea ce face ca uneori succesul din şcoală să nu poată fi urmat de un succes profesional. De aici, necesitatea de a stimula toate aceste abilităţi, pentru a pune cu adevărat în valoare potenţialul individului.
Howard Gardner consideră că unul dintre marile neajunsuri ale psihologiei genetice piagetiene este reprezentat de considerarea inteligenţei ca un tot, ca o aptitudine generală.
În locul viziunii unilaterale asupra intelectului, Gardner propune o viziune pluralistă, care valorifică toate faţetele activităţii cognitive. În viziunea sa, „inteligenţa este capacitatea de a rezolva probleme şi de a dezvolta produse care sunt valorizate de cel puţin o cultură“. Domeniile în care se situează aceste probleme sunt diverse: ştiinţă, literatură, artă, politică etc.; natura problemelor, precum şi a produselor corespunzătoare, poate fi de asemenea diversă.
Este de remarcat abordarea flexibilă a conceptului de inteligenţă, unul dintre cale mai controversate atribute umane. Văzând în ea o promisiune de potenţial bio-psihologic, Gardner subliniază omniprezenţa acesteia la toate fiinţele umane care contribuie la acte de creaţie. Faptul că domeniul sau câmpul de manifestare determină inteligenţa care este valorizată subliniază importanţa actului educativ în dezvoltarea uneia sau mai multora dintre inteligenţele umane, în funcţie de oportunităţile şi posibilităţile de dezvoltare.
Cercetând modul în care oamenii rezolvă problemele, Gardner a ajuns la concluzia că există opt tipuri de inteligenţă (chiar nouă) care se pot defini pe baza a zece criterii dintre care cele mai importante par a fi:
· manifestarea respectivei abilităţi de la începutul existenţei omenirii; existenţa unui sistem propriu de simboluri (cuvinte, numere sau un limbaj specific);
· să se cunoască în care parte a creierului este localizată inteligenţa respectivă.
Pe baza criteriilor enunţate, Gardner a izolat cele opt inteligenţe. Acestea sunt:
Inteligenţa verbală/lingvistică
Înţeleasă ca aptitudine a cuvântului, este capacitatea de a folosi cu uşurinţă limba pentru a exprima şi înţelege realităţi complexe, respectiv capacitatea de a rezolva probleme şi a dezvolta produse cu ajutorul codului lingvistic. Cei care o posedă manifestă o mare sensibilitate pentru înţelesul şi ordinea cuvintelor, sonoritatea şi ritmurile limbii.
Inteligenţa logică/matematică
Dominanţa acesteia determină analiza cauzelor şi efectelor, înţelegerea relaţiilor dintre acţiuni, obiecte şi idei. Abilităţile de a calcula, cuantifica, evalua propoziţii şi de a efectua operaţii logice complexe, de a opera cu modele, categorii, relaţii, de a grupa şi ordona date şi de a le interpreta, de a efectua raţionamente reprezintă caracteristici care ies în evidenţă în cazul acestei inteligenţe, împreună cu abilităţi de gândire deductivă şi inductivă şi capacităţi critice şi creative de rezolvare a problemelor.
Inteligenţa muzicală/ritmică
Aparţine persoanelor care gândesc în sunet, ritmuri, melodii şi rime, sunt sensibile la tonalitatea, intensitatea, înălţimea şi timbrul sunetului şi au capacitatea de a rezolva probleme şi de a crea produse cu ajutorul funcţiilor auditive.
Inteligenţa vizuală/spaţială
Înseamnă a gândi în imagini şi a percepe în acurateţe lumea vizuală. Abilitatea de a vizualiza, de a percepe spaţiul, de a rezolva probleme şi de a crea produse cu ajutorul reprezentărilor mentale, al simbolurilor grafice, al graficelor, diagramelor, precum şi al imaginilor şi al culorilor. Acest tip de inteligenţă poate fi prezent şi la persoanele lipsite de vedere, nefiind atribuit strict analizatorului vizual.
Inteligenţa naturalistă
Este specifică persoanelor care înţeleg lumea naturală, iubesc plantele şi animalele, au abilitatea de a recunoaşte şi clasifica indivizi şi specii şi de a stabili relaţii ecologice. Constă în capacitatea de a rezolva probleme şi de a crea produse cu ajutorul reprezentărilor despre mediul înconjurător, a unor elemente ale acestuia şi a schimbărilor din mediu.
Inteligenţa corporală/kinestezică
Are ca dominantă gândirea în mişcări şi folosirea corpului în moduri sugestive şi complexe. Implică simţul timpului şi al coordonării mişcărilor întregului corp şi ale mâinilor în manipularea obiectelor, graţie anumitor strategii şi abilităţi cognitive. Se subliniază prin aceasta legătura existentă între acţiunile mentale şi cele fizice.
Inteligenţa intrapersonală
Determină o gândire şi o înţelegere de sine; constă în capacitatea de a comunica permanent cu propria lume interioară, de a construi o reprezentare de sine precisă şi a o utiliza în rezolvarea problemelor, dezvoltarea produselor graţie introspecţiei, cunoaşterii şi înţelegerii de sine, a conştientizării propriilor sentimente, trăiri, stări interioare, emoţii, intenţii, motivaţii, interese. Acest tip de inteligenţă ajută la înţelegerea propriei personalităţi şi la „colaborarea“ cu sinele.
Inteligenţa interpersonală
Este înţeleasă ca fiind capacitatea de a comunica permanent cu lumea exterioară, de a rezolva probleme şi de a crea produse graţie empatiei, cunoaşterii şi înţelegerii altor persoane, a conştientizării sentimentelor, trăirilor, stărilor interioare, intenţiilor, motivaţiilor, intereselor, modurilor de interacţiune specifice celorlalte persoane şi graţie interacţiunii/relaţionării cu alţii. Inteligenţa interpersonală implică o interacţiune eficientă cu una sau mai multe persoane din societate.
Inteligenţa existenţială
Reprezintă cel de-al nouălea tip de inteligenţă izolat de Gardner, dar pentru că n-a reuşit să determine care zonă cerebrală este responsabilă de activitatea ei, nu a fost recunoscută. Aceasta înseamnă acea modalitate de cunoaştere a lumii caracteristică filosofilor, celor care pun întrebări despre sensul fericirii, începutul universului etc. Probabil că şi spiritualitatea aparţine acestui tip de inteligenţă.
Orice tip de inteligenţă constituie un potenţial bio-psihologic. Anumite inteligenţe sunt bine dezvoltate (sunt „tari“, „promit“), altele mai puţin dezvoltate (sunt „slabe“, „în risc“). Individul posedă o colecţie de inteligenţe care îi conferă un profil unic. Se poate ca niciuna din inteligenţe să nu fie în mod special dezvoltată şi totuşi combinaţia lor să asigure un debuşeu de succes în viaţa profesională.
Ceea ce reiese evident este că: gândim, învăţăm şi creăm în moduri diferite. Dezvoltarea potenţialului nostru depinde de ceea ce învăţăm şi de cum învăţăm cu inteligenţa noastră specifică. Inteligenţa este fluidă, nu este fixă. Experienţa bogată şi variată amplifică inteligenţa.
Expuşi fiind unei game variate de oportunităţi de învăţare, automat ne-o vom alege pe care ne convine cel mai mult pentru o învăţare eficientă. Performanţele în învăţare vor fi astfel, în mod evident, amplificate. Limitarea şanselor la experienţele de învăţare poate duce la reducerea unei inteligenţe, ştiut fiind că acele zone ale creierului uman care nu sunt folosite se dezactivează, ducând la reducerea potenţialului de învăţare. (Ghid – „Instruirea diferenţiată, aplicaţii ale teoriei inteligenţelor multiple“, 2001, p. 17;)
Un element esenţial în aplicarea Teoriei Inteligenţelor Multiple pentru alegerea strategiilor didactice la clasă este cunoaşterea profilului de inteligenţă a elevilor, aflarea punctelor „tari“ şi „slabe“ ale acestora. Propunerea lui Gardner este de a expune de timpuriu elevii unor medii diferite de învăţare, aparţinând domeniilor care determină inteligenţe diferite.
Copiii se vor orienta spre acelea care se potrivesc inteligenţei/inteligenţelor care „promit“, evitând domeniul inteligenţelor „în risc“.
La clasa a II-a, la obiectul limba română, am folosit Teoria Inteligenţelor Multiple, în diverse situaţii de învăţare. Una dintre acestea a fost în fixarea unor semne de punctuaţie: punctul, virgula, semnul întrebării şi semnul exclamării. Am abordat această temă pe parcursul a opt zile, în fiecare zi din perspectiva unei alte inteligenţe:
Tipuri de inteligente (H. Gardner)
,,Inteligenţa este o abilitate de a rezolva probleme sau de a crea produse care au valoare într-o anumită cultură.” (Gardner)
Una dintre importantele teorii recente din domeniul psihopedagogic este legată de numele americanului Howard Gadner, care publică în 1983 lucrarea Teoria inteligenţelor multiple. Autorul formulează ideea conform căreia nu există un singur tip de inteligenţă, fiecare dintre noi fiind de fapt deţinătorii unui profil de inteligenţă. „Este de cea mai mare importanţă să recunoaştem şi să dezvoltăm toată diversitatea de inteligenţe umane şi toate combinaţiile de inteligenţe. Dacă recunoaştem acest lucru, cred că vom avea cel puţin o mai bună şansă de a ne ocupa în mod adecvat de problemele pe care le întâmpinăm în viaţă.”
Teoria lui H. Gardner susţine că omul prezintă următoarele tipuri de inteligenţă:
1. Inteligenţa verbal-lingvistică;
2. Inteligenţa logico-matematică;
3. Inteligenţa vizual-spaţială;
4. Inteligenţa corporal-chinestezică;
5. Inteligenţa muzical-ritmică;
6. Inteligenţa interpersonală;
7. Inteligenţa intrapersonală;
8. Inteligenţa naturalistă.
Problema inteligenţelor multiple se regăseşte şi în cercetările autohtone. Astfel, autoarele Maria Hadârcă şi Tamara Cazacu menţionează: „cunoaşterea profilului de inteligenţă de care dispune un elev sau altul, a interesului şi dezinteresului elevului pentru anumite discipline şcolare îi va permite cadrului didactic să personalizeze actul educaţional, stabilind strategii didactice de diferenţiere şi individualizare a instruirii” [5, p. 21].
Dezvoltând acest tip de învăţare, profesorul stimulează elevii să devină capabili să elaboreze proiecte personalizate de învăţare, să-şi asume responsabilitatea desfăşurării învăţării, conştientizând, aplicând, (auto)evaluând, gestionând şi dobândind progresiv autonomie în propria formare [1, p. 63].
Scopul cercetării aplicative a acestei teorii este studierea literaturii de specialitate şi relevarea unui set de tehnici didactice care vor contribui la dezvoltarea inteligenţelor multiple la elevi.
Obiectivele cercetării aplicative vizează următoare acţiuni:
– determinarea profilului de inteligenţă la elevi şi realizarea în acest sens a unor demersuri educative;
– valorificarea şi dezvoltarea inteligenţelor individuale la elevi bazate pe instruirea diferenţiată în cadrul activităţilor curriculare şi extracurriculare;
– dezvoltarea atitudinii activ-participative a elevului în cadrul lecţiei şi sporirea motivaţiei învăţării;
– formarea şi dezvoltarea competenţei comunicative a elevului.
Ipoteza cercetării aplicative. Procesul de formare şi dezvoltare a inteligenţelor multiple la elevi poate deveni eficient dacă tehnicile şi mijloacele didactice utilizate de profesor sunt centrate pe elev şi oferă posibilitatea ca acesta să perceapă, să înţeleagă şi să-şi valorifice potenţialul creativ.
Lucrând asupra cercetării şi implementării acestei teorii la clasă, este necesar ca profesorul să propună elevilor, mai întâi, un chestionar, pentru a determina ce tipuri de inteligenţe caracterizează colectivul de elevi. Identificarea profilului de inteligenţă permite stabilirea metodelor didactice pe care le poate utiliza profesorul, de exemplu: învăţarea prin descoperire, descoperirea prin analogie, eseul de cinci minute, harta conceptuală, metoda de explorare mijlocită bazată pe demonstraţie prin scheme şi imagini. De asemenea, în organizarea activităţilor extracurriculare care prevăd participarea la conferinţe, concursuri de creaţie, se poate utiliza metoda proiectului sau a sintezei.
Ulterior, profesorul pune în faţa elevilor o serie de sarcini didactice care stimulează dezvoltarea inteligenţelor multiple ale fiecărui copil şi care permit valorizarea tuturor elevilor, inclusiv a elevului cu dificultăţi de exprimare, oferindu-le tuturor şansa de a avea satisfacţia propriei reuşite. Deşi este foarte dificil să dezvolţi toate tipurile de inteligenţă în cadrul unei ore, totuşi prin lucru în echipă – formă de activitate care facilitează învăţarea prin cooperare – elevii cu profil de inteligenţă asemănător sunt stimulaţi să interacţioneze, să se simtă parte integrantă a unui grup care le pune în valoare aptitudinea / talentul. Iată, de exemplu, cerinţele aplicate elevilor în clasa a X-a în baza poeziei Cuplu de Ana Blandiana:
Grupul inteligenţei vizual-spaţiale, naturaliste:
– Realizaţi o reprezentare grafică a raportului eu – tu, aşa cum se configurează în poezia Cuplu de Ana Blandiana.
– Stabiliţi relaţiile polare existente în poezie, încercând o clasificare a opoziţiilor care se conturează la nivelul imaginilor artistice.
Grupul inteligenţei muzical-ritmică, interpersonală:
– Creaţi un portativ imaginar pentru textul poeziei, utilizând simbolurile cunoscute ale notelor muzicale.
Grupul inteligenţei logico-matematică:
– Decodificaţi printr-un grafic sau printr-o formulă matematică mesajul poeziei (fig. 3).
Grupul inteligenţei lingvistice:
– Sintetizaţi, în 7-8 rânduri, ideile esenţiale expuse de colegii voştri din cele 3 grupuri.
Aceşti itemi au stimulat interesul elevilor, făcându-i să coopereze activ, distribuindu-şi rolurile în grup, fără participarea profesorului, acesta având doar funcţia de îndrumător. Bazându-se pe competenţele anterioare, elevii au fost capabili să realizeze cu uşurinţă sarcinile propuse.
În clasa a XI-a, după studierea romanului Pădurea spânzuraţilor de Liviu Rebreanu, se propun patru variante de evaluare formativă. Elevii realizează unul dintre itemii propuşi (la alegere), în funcţie de tipul de inteligenţă dominant.
1. Scrie un eseu de o pagină despre evoluţia personajului principal din romanul Pădurea spânzuraţilor de L. Rebreanu, care să aibă ca motto întrebările lui Klapka din Capitolul 5: „Cum să zic eu toate acestea pentru ceva... pentru un vis?” (inteligenţa lingvistică).
2. Prezintă într-un grafic dezechilibrul sufletesc al lui Apostol Bologa. Interpretează-l în 5-6 rânduri (inteligenţa logico-matematică).
3. Asociază stările sufleteşti ale personajului cu elementele naturii identificate în roman (inteligenţa naturalistă).
4. Comentează, pe o pagină, următoarea teză: Apostol Bologa – expresia unei crize morale şi psihologice (inteligenţa intrapersonală).
Evaluând lucrările elevilor, s-a constatat că ei au realizat doar primele trei variante dintre cele patru propuse. Aceasta denotă faptul că inteligenţa intrapersonală este mai puţin caracteristică grupului de elevi supus experimentului.
Stimularea inteligenţelor multiple, în aceeaşi clasă de elevi, presupune favorizarea unui mediu de învăţare interactiv, asigurarea dezvoltării unui climat favorabil activităţilor diferenţiate, crearea premiselor pentru dezvoltarea gândirii critice a elevului.
În clasa a XII-a, dezvoltarea inteligenţelor multiple vizează implicarea activă a elevilor în diverse activităţi de cercetare. Bunăoară, în cadrul Conferinţei ştiinţifice „Muncă, Talent, Cutezanţă”, un grup de elevi au prezentat lucrarea Cosmologia, economia şi geopolitica în opera eminesciană.
O altă activitate în care elevii au putut să-şi manifeste competenţele formate în cadrul orelor de literatură română a fost Conferinţa ştiinţifică „Grigore Vieru, unspirit care a aprins cuvintele neamului românesc” (fig. 6). Evoluţia elevilor a fost reflectată şi în cadrul Conferinţei ştiinţifice „Mihai Eminescu, omul deplin alculturii româneşti”.
– Activități de stimulare a inteligențelor multiple –
Aplicarea teoriei inteligenţelor multiple la clasă prezintă o serie de avantaje.
Clasa devine un adevărat laborator de cercetare, scopul nefiind doar acela de a-i antrena pe elevi în formularea de răspunsuri şi întrebări, ci şi acela de a-i ajuta să descopere căile de a pune întrebările şi de a găsi răspunsuri.
Elevii îşi pot dezvolta deprinderea de a sintetiza şi abstractiza mesajul unui text literar printr-o formulă sau printr-o imagine / desen, îşi pot dezvolta imaginaţia, sunt motivaţi să înveţe, se simt atraşi de activitate şi au posibilitatea de a explora.
Utilizarea acestei teoriei face învăţarea autentică şi relevantă, promovează autoevaluarea elevilor în alegeri, decizii şi control, foloseşte o gamă largă de metode, tehnici şi procedee care reduc gradul de dificultate al sarcinilor de învăţare. Aplicată cu discernământ, oferă o varietate de activităţi, în scopul unei dezvoltări armonioase, potrivite cu particularităţile de vârstă ale fiecărui copil.
• Inteligenta verbală – Acest tip de inteligenta are in vedere abilitatile de comunicare si exprimare, capacitatea de a da nuante, ordine si ritm cuvintelor. Este inteligenta specifica scriitorilor, traducatorilor, poetilor, avocatilor. Copiilor cu o puternica inteligenta verbala le place sa citeasca, sa scrie, sa povesteasca, invata cu usurinta limbi straine
• Inteligenta logico-matematică – Acest tip de inteligenta are in vedere abilitatile de lucru cu cifrele, deductibilitatea, gandirea logica, relationarea. Este inteligenta specifica stiintelor ingineresti, celor care sunt buni la fizica, matematica, chimie, logica, economie si alte stiinte exacte. Copiii cu o inteligenta logico-matematica dezvoltata au abilitati in rezolvarea problemelor, recunoasterea modelelor, relationare.
• Inteligenta spatială – Acest tip de inteligenta are in vedere abilitatile de crea o reprezentare vizuala-spatiala a lucrurilor, de a gandi in dinamica. Este inteligenta specifica arhitectilor, constructorilor, pictorilor, pilotilor de avion sau de masini de curse. Copiii cu o inteligenta spatiala dezvoltata creeaza reprezentari vizual-spatiale ale lucrurilor si le pot transpune pe suporturi concrete, isi pot imagina si pot proiecta lucrurile, observa dinamica lucrurilor.
• Inteligenta muzicală – Acest tip de inteligenta are in vedere abilitatile de a compune muzica, de a canta la un instrument sau vocal. Este inteligenta specifica artistilor, compozitorilor, vocalistilor si instrumentistilor. Copiii cu o inteligenta muzicala dezvoltata au un simt dezvoltat al ritmului sunetelor, invata cu usurinta sa cante la un instrument, le place foarte mult sa asculte muzica de la varste fragede.
• Inteligenta kinestezică – Acest tip de inteligenta are in vedere abilitatile de exprimare cu ajutorul corpului, coordonarea foarte buna intre partile corpului, rezolvarea problemelor prin activitati fizice. Este inteligenta specifica sportivilor, dansatorilor, balerinilor, chirurgilor, celor care au meserii in care finetea miscarilor este importanta. Copiii cu o inteligenta kinestezica dezvoltata au o foarte buna coordonare ochi-mana, o mare capacitate de exprimare a emotiilor cu ajutorul miscarii si sunt talentati la sport.
• Inteligenta interpersonală – Acest tip de inteligenta are in vedere abilitatile de a intelege relatiile dintre persoane si de a dezvolta aceste relatii. Este inteligenta specifica negociatorilor, educatorilor, leaderilor religiosi, politicienilor, oamenilor de vanzari, consilierilor, celor ce activeaza in domeniul relatiilor publice. Copiii cu o inteligenta interpersonala dezvoltata lucreaza foarte bine in echipa, inteleg usor intentiile, motivatiile, scopurile celorlalti, comunica usor, mediaza si negociaza cu succes.
• Inteligenta intrapersonală – Acest tip de inteligenta are in vedere abilitatile de a intelege emotiile, motivatiile si scopurile proprii. Este inteligenta specifica psihologilor, medicilor din anumite domenii. Copiii cu o inteligenta intrapersonala dezvoltata isi pot evalua corect calitatile, se inteleg foarte bine pe ei insisi, stiu cum să se automotiveze.
• Inteligenta naturista/ambientală – Acest tip de inteligenta are in vedere abilitatile de a intelege natura, de a ajuta la pastrarea ei. Este inteligenta specifica biologilor, exploratorilor, cercetatorilor in domeniul naturii. Copiii cu o inteligenta naturista dezvoltata se vor bucura sa invete despre plante si animale, sa participe la excursii si expeditii, sa ajute la conservarea mediului.
Inteligenţă tradiţională versus Teoria Inteligenţelor Multiple (TIM)?
Cel mai adesea oamenii acceptă o definire a inteligenţei care este sinonimă cu scorul unui test tradiţional de inteligenţă, test creat de Alfred Binet şi Theodore Simon în 1905 la Paris, pentru a evalua rezultatele academice ale elevilor şi a determina care dintre tinerii parizieni din clasele primare vor reuşi şi care vor avea parte de eşec. Descoperirea lui Binet a devenit cunoscută sub numele de „test de inteligenţă” şi s-a bucurat de un real succes în toată lumea.
Tradiţionalul “test de inteligenţă” determină performanţele şcolare cu exactitate, dar ele sunt numai un predictor pasiv al performanţelor profesionale după şcoală. (Jencks, 1997) Foarte curând însă acest test a fost folosit pentru a măsura inteligenţa omului, adică indicele nivelului de dezvoltare al inteligenţei stabilit prin raportarea vârstei mentale la vârsta cronologică exprimat printr-un raport înmulţit cu 100.
Testul Stanford– Binet pleacă de la premisa conform căreia oamenii se nasc cu o „cantitate fixă de inteligenţă” al cărui nivel nu se schimbă pe parcursul vieţii şi care se constituie din abilităţi logice şi verbale.
După teoria lui H. Gardner, oamenii au cel puţin opt inteligenţe, fiecare corelată cu o zonă specifică de pe creier. Fiecare persoană are un profil unic de inteligenţă, manifestat în moduri diferite. El defineşte „o inteligenţă” ca fiind:
1. Calea prin care un individ poate să-şi rezolve problemele de viaţă reală.
2. Abilitatea de a crea un produs sau de a oferi un serviciu care este de valoare în cel puţin o cultură.
3. Potenţialul de a găsi sau de a crea soluţii care să faciliteze noi achiziţii. Pe baza schemei criteriilor pentru o inteligenţă, H. Gardner a identificat opt inteligenţe, la care a adăugat-o pe a noua. Lista nu este menită a fi finală sau exhaustivă.
Problema nu este numărul exact al inteligenţelor, ci “pluralitatea” intelectului. Fiecare persoană are un potenţial biologic brut. Ne diferenţiem datorită profilelor inteligenţei particulare, cu care ne-am născut şi a modului în care le dezvoltăm. Se susţine faptul că mulţi oameni sunt surprinşi de aceste categorii de inteligenţă pe care H. Gardner le-a ales deoarece ei nu credeau că aceste zone pot fi legate de inteligenţă, ci că sunt mai mult talente sau aptitudini. (Weinreich, Haste, 1985).
Există însă şi o întreagă literatură care critică acest mod de abordare al inteligenţei.
Bibliografie:
1. M. Bocoş, Instruirea interactivă, Editura Polirom, 2013.
2. L. Ciolan, Învăţarea integrată pentru un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom, 2008, p. 209.
3. H. Gardner, Inteligenţe multiple. Noi orizonturi pentru teorie şi practică, Editura Sigma, 2007.
4. H. Gardner, Mintea disciplinată (cod 455), Editura Sigma, 2011.
5. M. Hadârcă, T. Cazacu, Adaptări curriculare şi evaluarea procesului şcolar în contextul educaţiei incluzive, Chişinău, 2012, p. 21.
6. E. Ilie, Didactica literaturii române, Editura Polirom, 2008, p. 235-236.
7. C. Şchiopu, Metodica predării literaturii române, Chişinău, S.n, 2009, 332 p.