Dovezi experimentale pentru teoria duplicităţii

Dacă bastonaşele sunt cele care răspund la o lumină foarte slabă, o astfel de lumină nu ar trebui să provoace nici un răspuns de la fovea care ar fi oarbă pe întuneric la toate persoanele. Pentru a testa această predicție, ochiul este adaptat la întuneric și o lumină slabă este proiectată doar pe fovee. Este necesară o fixare foarte exactă; în caz contrar, lumina va cădea în afara foveei și va ajunge la unele bastonaşe. În loc de un singur punct de fixare, se utilizează un inel de puncte slab luminoase. Dacă inelul are un diametru de 3° și este fixat în ansamblu, centrul  inelului va corespunde foveei. Lumina test este dată în centrul inelului. Prin astfel de experimente, pragul foveal, în timpul adaptării la întuneric, se constată a fi mult mai mare decât cel al regiunii parafoveale. Se poate vedea o stea slabă, mai bine fiind văzută puțin într-o parte. Aceasta a fost o informație importantă pentru cei care trebuiau să vadă lucrurile noaptea în timpul războiului.

Citește mai mult: ASPECTE FUNDAMENTALE PRIVIND SENZAŢIA VIZUALĂ – V

Principii ale amestecului cumulativ de culori

Cercul de culori este un avantaj în a ne aminti principiile amestecului de culoare cumulativ și principiul complementarităților. Principiul amestecului se referă la faptul că adăugarea oricăror două nuanțe va avea ca rezultat o nuanță intermediară în poziția sa pe cerc și de o saturație mai mică decât nuanțele utilizate în amestec. Amestecul aditiv de albastru și verde, de exemplu, are ca rezultat un albastru-verde sau aqua, un amestec de roșu și verde se transformă în galben. Vorbim aici de amestecarea  aditivului de lumină a diferitelor lungimi predominante de undă și nu de amestecarea vopselelor sau pigmenților care se numește amestec subtractiv. Principiul complementarităţilor susţine că un amestec de nuanțe diametral opuse pe cercul de culori va duce la alb sau gri. Nuanțele se completează reciproc atât de bine încât produc o senzație acromatică. În cazul în care două nuanțe amestecate, care sunt aproape complementare, amestecul va fi foarte mult desaturat, dar nu va fi de fapt acromatic.

Citește mai mult: ASPECTE FUNDAMENTALE PRIVIND SENZAŢIA VIZUALĂ – VI

 Luminozitatea și sensibilitatea la culoare

Ochiul, care este organul vederii, este un organ cu un singur simţ, în sensul că produce un singur fel de senzație, aceea de a vedea. Experiențele noastre vizuale au originea lor în raze de lumină care afectează retina ochiului, cauzate de vibrațiile eterului care ne înconjoară. Aceste vibrații variază considerabil în lungime de undă și numai anumite lungimi de undă afectează retina. Avem senzații vizuale de la lungimi de undă între 760 µm și 390  µm.   Culoarea  pe care o știm ca roșu are cea mai lungă lungime de undă, violet cea mai scurtă, în timp ce celelalte  culori  se încadrează intermediar între cele două. Lungimile de undă mai lungi decât cele care produc culoarea  roșie (razele infraroșii) nu sunt  experimentate ca senzații vizuale, ci ca senzații de căldură; în mod similar, au fost prezentate lungimi de undă mai scurte decât razele violete (razele ultra-violete), pentru a da naștere unei acțiuni chimice care poate fi înregistrată o placă sensibilă. Lumina soarelui poate fi împărțită în aceste trei tipuri diferite de raze, dar lungimile de undă intermediare  sunt vizibile doar pentru noi.

Citește mai mult: ASPECTE FUNDAMENTALE PRIVIND SENZAŢIA VIZUALĂ – I

Acuitatea vizuală

Când „se testează ochii” se face practic un test de acuitate vizuală. Se stă la 6 metri de o diagramă standard care conține rânduri de litere de diferite dimensiuni. Acest test este suficient de bun pentru a spune dacă ochiul are sau nu defecte optice care pot fi corectate prin ochelari, dar este inadecvat pentru studiul puterii retinei. Litere diferite prezintă sarcini de dificultate diferită, în funcție de forma lor. Această variabilitate poate fi eliminată prin utilizarea unei imagini cu un inel rupt în locul literelor prin rotirea acestuia între încercări. Sau rândurile diagramei pot fi alcătuite din multe astfel de inele, fiecare cu decalajul într-un loc diferit. Astfel, participantul are întotdeauna aceeași sarcină, a discriminării poziției aceluiași decalaj. Ar fi fără sens a da dimensiunea decalajului în centimetri sau milimetri, pentru că dimensiunea unui decalaj abia perceptibil ar varia în funcție de distanța de la ochi. Atât geometria cât și experimentul indică faptul că tipul de unitate pe care ne-o dorim este unghiulară. Acesta se numește unghi vizual. Poate fi transformat direct în distanța retinei, dacă cunoaștem dimensiunea ochiului – pentru a fi mai specific, distanța dintre punctul de partea din spate al obiectivului până la retina. Unghiul vizual este o măsură inversată, cu atât unghiul este mai mare, cu atât acuitatea este mai scăzută. Prin urmare, este convențională exprimarea că acuitatea ca reciprocă a unghiului vizual, măsurată în minute de arc.

Citește mai mult: ASPECTE FUNDAMENTALE PRIVIND SENZAŢIA VIZUALĂ – II