SESIUNI ONLINE
Diferența binaurală de timp
Sunetul se deplasează prin aer la o viteză de aproximativ 344 de metri pe secundă sau 34,4 centimetri pe milisecunde. Pentru fiecare cm de diferență de distanţă binaurală există o diferență de timp de 1/34,4 = 0,029 ms astfel diferența distanța poate fi redusă la o diferență de timp, Dt.
- pentru o sursă apropiată de cap, Dt în ms = 0,254 * 2 ϴ, deoarece 8,75 x 0,029 =0,254
- pentru o sursă îndepărtată, Dt în ms = 0,254 (ϴ + sin ϴ)
Nu există nici o diferență de timp între sus și în jos, nici între față și spate, dar există întotdeauna o diferență de timp între dreapta și stânga. Întrebarea este dacă o diferență atât de mică de timp poate fi un indiciu eficient de direcția de sunet. Chiar și cea mai mare diferență este mai mică de o milisecundă, iar discriminarea fină posibilă (3° la dreapta sau la stânga planului median) ar necesita utilizarea unei diferențe de numai 3/100 milisecunde. Un ton „continuu” consta din unde. Fiecare undă ajunge în primul rând la urechea mai apropiată şi apoi la o diferență de timp pentru fiecare vârf de undă succesivă.
Indicii auditive asupra distanței
Intensitatea sunetului este cu siguranță de o anumită valoare ca o indicație a distanței faţă de sursă, în ciuda faptului că un sunet slab poate veni de la o sursă apropiată și un sunet puternic de la distanță. Acest indiciu ar părea să depindă de familiaritatea sunetului. Timbrul sunetului, așa a fost primit de urechi, poate permite un indiciu mai general de distanță, deoarece frecvențele ridicate într-un complex ar trebui să se piardă în transmitere. Un sunet bogat în frecvențe înalte sugerează o sursă apropiată.
Metodologie în studiul schimbărilor de comportament la tineri.
Chestionarele şi interviurile sunt metode recunoscute în studiul personalităţii, respectiv a dinamicii vieţii de relaţie. O metodă nouă, propusă de S.B.Heath (1993), este cea a înregistrării „limbajului ca expresie”. Pe un eşantion reprezentativ format din Subiecţi de ambele genuri, cu habitat urban şi rural, multietnic, care activează în trupe de teatru şi în echipe sportive, s-a studiat evoluţia iniţiativei pe cele trei dimensiuni descrise mai sus. S-au înregistrat expresiile verbale relative la identificarea problemei, strângerea de fonduri, elaborarea bugetului, „cucerirea” granturilor, stabilirea de reguli şi orare. Limbajul susţinea şi exprima confruntarea cu provocările (problemele) şi „întinderea peste timp a unui arc de angajare”. Un asemenea comportament complex poate fi definit sintetic „monitorizare şi reglare a cursului propriilor acţiuni”.
Dacă „dezvoltare” înseamnă „creştere şi mărire a competenţei”, în sfera subiacentă socio-emoţională, evoluţia are sensuri atât pozitive cât şi negative. Dezvoltarea pozitivă se remarcă prin motivare, orientare spre valori, competenţă socială, empatie, fiabilitate etc. Dimensiunile dezvoltării negative a personalităţii sunt bine-cunoscute şi alarmante: violenţă, drogare, bravadă, suicid, probleme comportamentale ca nemotivarea, dezangajarea, dezinteresul pentru propria viaţă, plictiseală.
Larson şi Verma (1999) au iniţiat o cercetare pe un eşantion de 16000 de adolescenţi (elevi, studenţi, muncitori) din clasele de mijloc din SUA, cu scopul explicit de a identifica dimensiuni şi niveluri ale dezvoltării pozitive şi negative.
DISCRIMINAREA FRECVENŢEI
Discriminarea frecvenţei este importantă în aprecierea muzicii, precum și în producția sa de către instrumentiști și vocalisti. Discriminarea frecvenţei este cea mai bună pentru frecvențele mai mici de 1000 ~, care corespund celei mai mari părţi a gamei celor mai multe instrumente muzicale și de cântat. Cercetările privind discriminarea frecvenţei au folosit uneori instrumente muzicale pentru a produce tonurile de testare și au angajat adesea muzicieni instruiți ca subiecți.
Pe lângă importanța sa în muzică, discriminarea frecvenţei este un proces auditiv care necesită studiu asupra informațiilor despre modul în care funcționează urechea. Un studiu ilustrativ va arăta modul în care intervalul dintre două tonuri de testare a fost explorat sistematic ca o variabilă care afectează discriminarea frecvenţei. Apoi, vom compara două cercetări asupra capacităţii de discriminare a frecvenţei, care este de interes în muzică, frecvenţa absolută.