Pandemia COVID-19 continuă să se propage cu o viteză alarmantă, provocând numeroase îmbolnăviri și decese în întreaga lume. Virusul a avut un impact devastator și asupra educației – UNESCO raportând că, la data de 26 martie 2020, peste 1,5 miliarde de elevi și studenți erau afectați închiderea școlilor și universităților în 165 de țări, ceea ce reprezintă mai mult de 87% din numărul total al elevilor și studenților înmatriculați. Mai mult de 63 de milioane de cadre didactice și un număr mare de personal auxiliar din educație au fost de asemenea afectați de pandemie.
Având în vedere această evoluție fără precedent, criza COVID-19 a devenit o criză a educației. Guvernele din întreaga lume trebuie să adopte măsuri rapide, coerente și corecte pentru a ține pandemia sub control și pentru a-i minimaliza efectele asupra sănătății și mijloacelor de subzistență ale societății, precum și asupra dreptului copiilor, tinerilor și adulților la o educație de calitate. În sectorul educației, măsurile eficace împotriva COVID-19 trebuie să țină cont de interesul elevilor, al personalului didactic și nedidactic din educație. Este de asemenea esențială implicarea organizațiilor sindicale din educație în elaborarea și implementarea măsurilor de izolare și recuperare.

Citește mai mult: PRINCIPII DIRECTOARE ALE INTERANȚIONALEI EDUCAȚIEI PRIVIND PANDEMIA COVID-19 ( Extras)

         Inteligența socială reprezintă abilitatea de a îi conduce și inspiră pe ceilalți, cu ajutorul empatiei și implicării, iar cea emotională se referă mai mult la autocontrol și stăpânirea de șine. Ambele se dovedesc foarte importante pentru leadership. Noile descoperiri demonstrează faptul că indivizii au creierul uman conceput pentru a se conecta, iar un creier social operează la nivel inconștient odată educat să facă asta.

Daniel Goleman propune organizarea elementelor inteligenţei sociale în două categorii: conştiinţa socială şi dezinvoltura socială. 

Citește mai mult: Abilitatea de a conduce și a inspira semenii

O educaţie adevărată, reală se fundamentează în familie, apoi ea se continuă în grădiniţă şi şcoală prin intermediul cadrelor didactice. În primul rând, ea se realizează prin puterea exemplului. O bună intervenţie a cadrului didactic prin însuşi procesul educativ pe care-l desfăşoară cu copiii poate constitui un mijloc de prevenire a abandonului şcolar, care a devenit din ce în ce mai frecvent.

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor terminale de învăţământ, căci până a ajunge acolo societatea a cheltuit cu persoana respectivă o grămadă de resurse. Chiar şi cel în cauză a fost nevoit să depună anumite eforturi. Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea contemporană; şcoala a ajuns să fie abandonată, înainte de toate, pentru că în ziua de azi nu contează în ierarhii, nu e percepută ca valoare în sine; atât copiii, cât si elevii nu mai consideră şcoala un viitor.

Citește mai mult: ABANDONUL SCOLAR

„ Fie ca exemplul său de iubire a meseriei de dascăl, de perseverenţă în munca închinată ştiinţei să constituie în permanenţă pentru actualii truditori la catedră un îndemn şi o chemare.”

            Născut la Iaşi, în 1851, mort în 1912, la Bucureşti, pe când România căuta să joace un rol de arbitru în noua criză orientală, Spiru Haret a traversat o epocă dintre cele mai demne de interes pentru istoria şi cultura naţională. Stagiul de profesor la Şcoala normală a Societăţii pentru învăţătura poporului român, membru corespondent al Academiei, inspector general al şcolilor în 1883, apoi secretar general la ministerul de resort, în 1885, iar în cele din urmă ministru (cu unele sincope) din 1897 până în 1910, ani în care a gestionat reforma educaţiei la orice nivel l-a situat printre cele mai de seamă personalităţi ale epocii.

Citește mai mult: Rolul lui SPIRU HARET in dezvoltarea invatamantului romanesc