Motivația ca autoeficacitate

Pe lângă faptul că sunt influențate de scopurile, interesele și atribuirile lor, motivele elevilor sunt afectate de credințele specifice  despre capacitățile personale ale lor. În  teoria autoeficacității  credințele devin o explicație primară pentru motivație (Bandura, 1977, 1986, 1997). Autoeficacitatea  este convingerea că suntem capabili de a îndeplini o anumită sarcină sau de a atinge un anumit obiectiv. De reţinut că această credință și acțiunea sau obiectivul sunt specifice. Autoeficacitatea este convingerea că putem scrie o lucrare până la un anumit termen, de exemplu, să facem un raport sau să îndeplinim anumită sarcină clară pe care ne-o propunem. Acestea sunt convingeri relativ specifice și sarcini. Autoeficacitate nu este despre dacă credem că suntem inteligenţi, în general, dacă credem că suntem, în general, persoane plăcute. Aceste judecăți mai generale sunt mai bine considerate ca diferite amestecuri de  concepţii despre sine  (convingeri despre identitatea personală generală) sau stimă de sine  (evaluări ale identității). Ele sunt importante în sine și uneori, influențează motivația, dar numai indirect (Bong & Skaalvik, 2004). Convingerile sunt autoconstruite, ceea ce înseamnă că acestea sunt percepții pe care le-am dezvoltat personal. Pot exista, prin urmare, discrepanțe între convingerile unei persoane despre autoeficacitate și abilitățile proprii. Elevul poate crede că este capabili de a scrie o lucrare la un termen scurt, fără a fi de fapt în măsură să facă acest lucru și invers: poate crede că este  încapabil de a scrie o lucrare, dar descoperă că este, de fapt, în măsură să facă acest lucru. În acest fel autoeficacitatea este ca ideea de zi cu zi de încredere,  cu excepția faptului că este definită mai precis. Și la fel ca şi încrederea, este posibil să aibă fie prea multă sau prea puțină autoeficacitate. Nivelul optim pare să se refere la capacitate reală sau puțin peste capacitatea reală (Bandura, 1997). Discrepanțe mari între autoeficacitate și capacitate pot crea probleme motivaționale pentru individ.

Citește mai mult: MOTIVAŢIA ŞCOLARĂ – V

Fără o teorie explicită a comportamentului profesional sau o teorie a ­schimbării comportamentului în funcţie de vocaţie și doar cu o noțiune rudimentară a procesului de­ consiliere, consilierea bazată pe trăsături și factori devine o abordare care pune accentul pe virtuțile evaluării și predicției pentru a genera opțiuni alternative pentru alegerea profesională și problemele de ajustare. Williamson (Williamson & Biggs, 1979) a sugerat că această consiliere a trăsăturilor și factorilor trebuie să se bazeze atât pe o teorie generală a comportamentului profesional, invocând două astfel de teorii: teoria ajustării muncii (Dawis,  Lofquist & Weiss) și modelul Super de maturitate profesională, cât și un model mai complet dezvoltat în procesul de consiliere. Consilierea în termeni de trăsătură și factor a evoluat de la etapa când nu se baza pe o teorie a comportamentului profesional explicit la o etapă suficient de teoretizată, așa a ajuns să se dezvolte teoriile legate de potrivirea persoană – mediu.

Citește mai mult: ABORDAREA CONSILIERII VOCAŢIONALE ÎN TERMENI DE TRASĂTURI ŞI FACTORI

Ce este un examen „cu cartea deschisă”?

Un „examen cu cartea deschisă” este unul în care studenților li se permite să consulte notele de clasă, manualele și alte materiale aprobate în timp ce răspund la întrebări. Această practică nu este neobișnuită în cadrul examenelor de avocatură, dar la alte domenii, este în mare parte necunoscută., Deși ideea poate suna a fi radicală și neclară pentru cei obișnuiți cu examenele convenționale, este ideală pentru programe de predare care vizează în special dezvoltarea competențelor gândirii critice și creative.

Citește mai mult: Examene „cu cartea deschisă”

Ce s-a întâmplat?

•       Un "examen cu cartea deschisă" este o metodă de evaluare concepută într-un mod care permite studenților să se folosească fie notele de curs și rezumate sau de un "ajutor de memorie", manuale sau alte materiale aprobate în timp ce răspund la întrebări. Un examen cu cartea deschisă poate însemna, de asemenea, că studenților li se dau întrebările examen înainte de examenul oficial sau le sunt prezentate pentru examen subiecte sub formă de teme pentru a fi rezolvate de acasă.

De ce se folosesc?

•       Premisa principală pentru examenele „cu cartea deschisă” este că profesorii pot concepe întrebări care impun studenților să răspundă în moduri mai critice și analitice, încurajând astfel abilitățile de gândire de nivel înalt ale studenților, spre deosebire de examenele „cu cartea închisă” sau examenele tradiționale care tind să încurajeze învățarea prin memorarea de idei și aplicarea superficială a cunoștințelor.

Citește mai mult: GHID PENTRU CADRELE DIDACTICE - EXAMENE „CU CARTEA DESCHISĂ”