Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă își propune asigurarea unui cadru propice pentru dezvoltarea competențelor didactice pe de o parte precum și a celor necesare cadrelor de conducere din managementul instituțiilor școlare pe de alta parte.
Grupul țintă al proiectului este format din cadre didactice provenind din școli defavorizate din județul Gorj respectiv Dolj, acticitățile proiectului pornind de la premisa că necesitățile de formare și dezvoltare profesională ale acestora au un specific aparte dat de problematica diferită pe care o prezintă elevii acestor școli.
Printre activitățile constante care au loc în cadrul proiectului, se enumeră și sesiunile de mentorat didactic și coaching cognitiv-comportamental care sunt realizate de către experții din cadrul proiectului sub forma unor workshop-uri dedicate în mod individual unor teme de larg interes. Sesiunea din luna octombrie s-a desfășurat în data de 20 octombrie 2019, în cadrul ȘCOLII GIMNAZIALE ȚÂNȚĂRENI, din localitatea Țânțăreni și a avut drept temă - ANALIZA ȘI DIAGNOZA NEVOILOR EDUCAȚIONALE ȘI DE FORMARE. ATRACTIVITATEA PROFESIEI DIDACTICE: REALITĂȚI ȘI POLITICI EDUCAȚIONALE
Citește mai mult: Modalități de analiză a nevoilor educaționale
Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, promovează abordarea de pe principii de calitate a activității didactice și își dorește să impulsioneze activitatea desfășurată în cadrul școlilor defavorizate din cadrul grupului țintă.
Toate activitățile proiectului sunt construite pe baza acestui deziderat, implicând la un nivel superior cadrele didactice participante printr-o abordare complementară și diversificată.
Seminariile de schimb de bune practici în asigurarea calității educației incluzive și în facilitarea dialogului școală-familie-comunitate au loc lunar ca și celelalte activități de informare și consiliere, prezentându-se sub forma unor sesiuni de dialog deschise transferului de know-how și de bune practici în domeniul educațional. Prin tematica abordată, experții care conduc seminariile încearcă să răspundă cât mai bine tuturor problemelor curente pe care le ridică activitatea didactică cotidiană.
Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă se emulează cu succes pe nevoile concrete ale cadrelor didactice din grupul țintă, asigurând dezvoltarea competențelor acestora pe multiple planuri, prin diverse activități care angrenează deopotrivă beneficiarii proiectului cât și experții acestuia.
Sesiunile de informare, conștientizare, sensibilizare și motivare a cadrelor didactice, pun în lumină o serie de probleme specifice pentru aria de acțiune a proiectului, atât din perspectiva obiectivelor acestuia cât și a interesului cadrelor didactice din grupul țintă.
În data de 21 octombrie 2019 se va organiza o nouă astfel de sesiune, în cadrul Școlii Gimnaziale Grecești din Comuna Grecești. Tema abordată cu acest prilej va face referire la COOPERAREA DINTRE ELEVI – FACTOR DETERMINANT PENTRU SUCCESUL ȘCOLAR
Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, propune lună de lună o serie întreagă de activități care acoperă o tematică foarte diversificată. În ansamblul acestor activități se remarcă sesiunile de mentorat didactic și coaching cognitiv comportamental care oferă cadrelor didactice participante tot atâtea ocazii de a aprofunda subiecte și concepte extrem de interesante, aflate în strânsă legătură cu practica didactică de zi cu zi. Sesiunile sunt conduse de experții din cadrul proiectului, persoane cu experiență în domeniul didactic și cel specific mentoratului și coaching-ului cognitiv comportamental. Prin intermediul dialogului constructiv care are loc în cadrul fiecărei întâlniri, precum și cu ajutorul materialelor prezentate sau a exercițiilor realizate, participanții beneficiază de un transfer de cunoștințe aprofundat, concentrat pe tema de discuție abordată în mod particular.
Citește mai mult: IMPORTANȚA CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă promovează o serie de demersuri axate pe îmbunătățirea calității activității didactice și identificarea de soluții practice pentru problemele care se manifestă în activitatea școlilor defavorizate din cadrul grupului țintă al proiectului. Printre activitățile promovate în cadrul proiectului se remarcă Sesiunile de informare, conștientizare, sensibilizare și motivare a cadrelor didactice – activități care integrează informațiile referitoare la proiect și derularea acestuia cu cele specifice pentru atingerea obiectivelor de mai sus, informații grupate sub forma unei tematici variate, diferite de la o lună la alta.
Pentru luna septembrie, sesiunea aferentă județului Gorj a avut loc în data de 22 septembrie 2019, la sediul ȘCOLII GIMNAZIALE VOIEVOD LITOVOI, localitatea Târgu Jiu, și a propus pentru discuții o temă de impact pentru eforturile de optimizare a activității didactice: DINAMICA RELAȚIILOR INTERPERSONALE ÎN ORGANIZAȚIILE ȘCOLARE
Citește mai mult: Rolul relațiilor interpersonale în managementul școlii