Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, urmărește îndeplinirea unor obiective majore care vizează cu precădere creșterea calității activității didactice în cadrul școlilor defavorizate care fac parte din grupul țintă al proiectului.

 

O componentă importantă a calității activității didactice este reprezentată de adaptarea acesteia la noile resurse informaționale și informatice deopotrivă. Integrarea resurselor specifice tehnologiei informației în cadrul activității didactice este un deziderat firesc pentru orice instituție școlară la ora actuală. În acest sens, pentru luna iulie, în data de 25 august 2019, la sediul Școlii Gimnaziale Scoarța din localitatea Târgu Jiu, se va realiza o nouă sesiune de mentorat și coaching care va avea drept temă – STRATEGII PREVENTIVE ÎN EVITAREA EȘECULUI ȘCOLAR. MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚILOR DIDACTICE DIN PERSPECTIVA PREVENIRII ACTELOR DE CORUPȚIE.

 Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, deține o serie de atuuri care definesc capacitatea proiectului de a implementa o serie de activități gândite coerent și structurat. În cadrul acestora se remarcă sesiunile de mentorat didactic și coaching cognitiv-comportamental, care dezbat într-un cadru propice transferului de cunoștințe tematici diversificate, axate pe nevoile curente ale cadrelor didactice participante. Accesul la aceste evenimente este permis atât persoanelor din cadrul grupului țintă, cât și altor cadre didactice din regiunile de implementare fiind posibilă astfel o expunere sporită a activităților proiectului.  Frecvența lunară a sesiunilor oferă continuitate, fiecare nouă temă completând în mod fericit transferul de cunoștințe de până acum. Experții responsabili pentru desfășurarea sesiunilor au în vedere impulsionarea participanților în vederea participării la un dialog constructiv, capabil să ofere un feedback corespunzător din partea acestora cu privire la utilitatea temelor abordate și conturarea unor noi teme pentru întâlnirile viitoare.

Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, are în vedere identificarea unor direcții de acțiune care să ajute la îndeplinirea unor obiective de bază referitoare la creșterea calității activității didactice din cadrul școlilor defavorizate din grupul țintă și reducerea fenomenului de abandon școlar. În conformitate cu aceste obiective, activitățile proiectului sunt gândite să acopere nevoile de informare și de dialog ale cadrelor didactice participante, precum și nevoile concrete de formare ale acestora în vederea perfecționării activității.

 Sesiunea de informare din data de 26 august 2019, sesiune desfășurată la sediul INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN DOLJ, Craiova, a avut drept temă de discuție TIPURI DE INTELIGENȚĂ ȘI METODE DE STIMULARE A ACESTORA LA ȘCOLARI.

Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, are în vedere pregătirea corespunzătoare a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, cu accentul pus pe instituțiile școlare defavorizate în cadrul grupului țintă.

 O serie de activități ale proiectului implică discutarea cu preponderență a aspectelor practice pe care le presupune activitatea didactică din zilele noastre, dintre acestea detașându-se seminariile de schimb de bune practici care oferă posibilitatea angrenării participanților în discuții interactive grupate pe teme de discuție propuse de către experții proiectului.

 

 

Proiectul POCU/73/6/6/107134 QualForm – Asigurarea CALităţii educației prin FORMare profesională continuă, promovează abordarea de pe principii de calitate a activității didactice și își dorește să impulsioneze activitatea desfășurată în cadrul școlilor defavorizate din cadrul grupului țintă.

 

Toate activitățile proiectului sunt construite pe baza acestui deziderat, implicând la un nivel superior cadrele didactice participante printr-o abordare complementară și diversificată.

 

Seminariile de schimb de bune practici în asigurarea calității educației incluzive și în facilitarea dialogului școală-familie-comunitate au loc lunar ca și celelalte activități de informare și consiliere, prezentându-se sub forma unor sesiuni de dialog deschise transferului de know-how și de bune practici în domeniul educațional. Prin tematica abordată, experții care conduc seminariile încearcă să răspundă cât mai bine tuturor problemelor curente pe care le ridică activitatea didactică cotidiană.