Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate

Testarea online (E-testingul) poate fi utilizat pentru realizarea diferitelor activităţi didactice de examinare, evaluare sau autoevaluare, colectarea de statistici privind gradul de asimilare a cunoştinţelor, feedback operativ, comunicarea cu cei examinaţi, etc.

Dar cel mai important este că permite oricărui evaluator realizarea unor teste cu maximă precizie şi profesionalism în doar câteva minute, utilizând colecţii profesionale de itemi, elaborate de experţi.

Testarea electronică poate fi efectuată la cerere, în mod repetat, încurajând învăţarea prin repetarea subiectelor evidenţiate de testare ca fiind deficitare; permite monitorizarea rapidă a progresului unui număr mare de cursanţi; utilizarea unor bănci de teste, cu mixarea întrebărilor şi răspunsurilor care pot preveni copierile la examene; includerea unui număr mare de diverse tipuri de întrebări într-un test, acoperind mai bine materia studiată.

Un alt motiv pentru evaluarea cu ajutorul calculatoarelor este nevoia de obiectivitate a evaluării, care impune standardizarea acesteia. În locul răspunsurilor libere, care sunt analizate şi notate de o persoană, în multe domenii pot fi utilizate metode de testare care elimină / diminuează mult factorul subiectiv.

  1. Decizie, Componenţa comisiei, responsabilităţi
  2. Orar-dirigenţie
  3. Asistențe
  4. Formarea continuă a diriginților
  5. Analiza activităţilor educative din perioada anterioară, cu stabilirea nevoilor educaţionale pentru perioada următoare
  6. Programul de activitate al comisiei (să cuprindă activităţi periodice/ lunar câte o activitate / de autoperfecţionare şi perfecţionare la nivel local, pe cât posibil realizate prin activități practice, inter-asistenţe şi analize de ore, dezbaterea unor probleme educative majore ale şcolii cu propuneri concrete de soluții etc.) + materialele care dovedesc că s-a ţinut activitatea respectivă
  7. Proiecte de lecţii, planificări didactice pe clase
  8. Referate, proiecte didactice şi procese-verbale ale şedinţelor comisiei
  9. Programul activităţilor educative/clasă
  10. Situații (absenteism, abandon şcolar, disciplina, participarea la concursuri și rezultatele, optionale- orele de educaţie pentru sănătate, educaţia ecologică, CES, copii/elevi integraţi, cercuri cu elevii)

Formarea continuă a personalului didactic poate cuprinde forme şi modalităţi diferite de dezvoltarea profesională în funcţie de nivelul de competenţă profesională şi de specialitatea/domeniul de activitate.

Dezvoltarea profesională a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control şi recalificarea profesională se realizează pe baza standardelor profesionale pentru profesia didactică.

Modalităţile principale de organizare a formării continue a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar sunt:

a)activităţile metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, realizate la nivelul unităţii de învăţământ sau pe grupe de unităţi, respectiv catedre, comisii metodice, şi cercuri pedagogice;

b)sesiunile metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane, schimburi de experienţă şi parteneriate educaţionale pe probleme de specialitate şi psihopedagogice;

1. Instituţii responsabile cu formarea continuă a cadrelor didactice

Formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar este coordonată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi se realizează printr-un sistem de instituţii, organizaţii şi structuri între care se stabilesc relaţii ierarhice şi relaţii funcţionale menite să asigure coerenţa, compatibilitatea şi respectarea standardelor de calitate în proiectarea, realizarea şi evaluarea programelor de formare continuă la nivel naţional.

Din punctul de vedere al poziţiei şi competentelor cu care sunt abilitate instituţiile, organizaţiile şi structurile care îl alcătuiesc, sistemul naţional de formare continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar cuprinde:

a)instituţii şi structuri cu funcţii de reglementare, coordonare, finanţare, evaluare, acreditare şi monitorizare a programelor de formare continuă

b)instituţii, organizaţii şi structuri cu funcţii de organizare şi realizare a programelor şi activităţilor de formare continuă, având statutul de furnizori de programe de formare continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi control.

Acordarea titlului de profesor-emerit semnifică dobândirea de către cadrul didactic a unui nivel înalt de maturitate profesională şi expertiză, care îl recomandă ca pe un generator de bune practici în mediul educaţional şcolar în unul din următoarele domenii:

a)domeniul specialităţii, corespunzător disciplinelor de învăţământ şi funcţiei didactice deţinute;

b)domeniul pedagogiei şi psihologiei educaţiei;

c)domeniul didacticii/ didacticilor de specialitate;

d)domeniul managementului educaţional;

e)domeniul tehnicilor de informare şi comunicare aplicate în procesul de predare-învăţare-evaluare, în managementul instituţional şi gestionarea datelor;

f)domenii inter sau transdisciplinare vizând strategiile alternative sau complementare de instruire, cercetarea şi inovarea, comunicarea şi parteneriatele cu mediul social.