Bază de date online cu resurse educaționale pentru susținerea educației incluzive de calitate

        In prezent, metodele de instruire presupun strategii din ce mai inovative pentru a face din fiecare oră de curs  o cale de acces la metode şi instrumente moderne de cunoaştere. Cadrele didactice trebuie să apeleze la cursuri de formare continuă pentru a fi permanent la curent cu ceea ce este inovator şi pentru a se putea adapta la specificul materiei predate. Reţelele parteneriale sunt o soluţie a realizării formării profesionale a cadrelor didactice, iar aceste reţele se pot susţine pe o bază informaţională foarte bine pusă la punct. Noile tehnologii pot contribui la dezvoltarea profesională cadrelor didactice şi fac posibile rezultate din cele mai interesante.

 

Formarea iniţială pentru cariera didactică este segmentul de educaţie care asigură, cel puţin la nivelul prevederilor legale, dobândirea competenţelor şi a certificărilor oficiale necesare accesului la exercitarea calificată a profesiei didactice. Acest nivel cuprinde:

În Romania, formarea continuă a personalului didactic constituie un drept care se realizeaza, în principal, prin perfecţionare şi conversie profesională.

Evoluţia în carieră a personalului didactic din invatamantul preuniversitar se realizează prin promovarea examenelor de definitivare în învăţământ şi obţinere a gradelor didactice II şi I.

CONCEPTUALIZARE, MODELE ŞI EXERCIŢII DE DEZVOLTARE PENTRU CADRE  DIDACTICE SI  ELEVI

Adesea, persoanele mature confundă ȋnţelegerea raţională cu inteligenţa, ignorând substratul emoţional implicit al acesteia, ȋntre cele două tipuri de inteligenţă instalându-se, prin efort de autocunoaştere şi de dezvoltare personală şi interpersonală, un echilibru denumit maturitate sau ȋnţelepciune. Abilitatea denumită inteligenţă emoţională este

Avizat,

 DIRECTOR

PROIECT DIDACTIC

pentru susţinere şi progres în învăţare a fiecărui copil aflat în risc de abandon şcolar şi, implicit, copiilor cu cerinţe educative, determinat de comportament indezirabil datorat conduitei agresive

CONDUITE AGRESIVE ŞI VIOLENTE

Responsabili:

Profesor diriginte/ Profesor de specialitate: .............

Profesor consilier psihopedagog:............................

Grup ţintă: Clasa/clasele

Durata:

Ani şcolari: ...................................